2 Decembrie 2015

Cea mai inalta cladire din lume va fi ridicata in mod surprinzator in mijlocul desertului, in Irak



Irakul ar putea avea cea mai inalta cladire din lume daca planul pentru constructia "Podului", un zgarie-nori proiectat de AMBS Architects in provincia Basra, va fi realizat. "Podul", care ar putea deveni primul oras vertical de pe glob, este de fapt un complex de 4 turnuri unite, cu un total de 604 etaje si 16,6 milioane de metri patrati, potrivit Business Insider.

O antena de 188 metri se va ridica din cel mai inalt turn, care va avea o inaltime de circa 1.150 metri, cu peste 300 de metri mai mult fata de detinatorul recordului din prezent, turnul Burj Khalifa din Dubai, dar si peste Kingdom Tower, turnul din Arabia Saudita care va 1.008 metri cand va fi terminat. "Podul" din Irak va avea si o bolta in forma de val in cascada, care va oferi umbra etajelor inferioare, unde vor fi construite hoteluri, centre comerciale, gradini si chiar o cale ferata care sa faciliteze deplasarea in complex.

De ce ar vrea cineva sa construiasca cel mai inalt zgarie-nori chiar in mijlocul desertului? Din simplu fapt ca astfel Irakul isi va conserva pamantul fertil care inconjoara orasele, arhitectii fiind de parere ca orasele verticale vor fi necesare in viitor, mai ales in zonele desertice. Turnul din Basra, o regiune foarte bogata in petrol, a fost proiectat pentru a evita aglomerarea urbana, in contextul in care autoritatile regionale isi doresc sa maximizeze capacitatea orasului pana in 2025. Proiectul va fi si independent energetic, urmand sa produca suficienta energie pentru consumul propriu.

The Bride - Basra's Vertical City from AMBS_MEDIA on Vimeo.



Citeste si