Vastint Romania, compania prin care divizia imobliara a grupului Inter Ikea va dezvolta proiectul de birouri Timpuri Noi Square, a incheiat un paterneriat cu compania de consultanta imobiliara CBRE pentru inchirierea primelor doua cladiri ale ansamblului imobiliar mixt din centrul Capitalei, unul dintre cele mai mari proiecte din Bucuresti, cu un total planificat de pana la 100.000 mp de spatii de birouri si comerciale, precum si 50.000 mp de spatii rezidentiale.

CBRE a fost desemnat de catre Vastint Romania agent exclusiv al primelor doua cladiri de birouri clasa A cu zone comerciale la parter, atingand pana la 33.000 mp de suprafata inchiriabila, cu peste 600 de locuri de parcare. Lucrarile de constructie la cele doua cladiri avanseaza rapid, punerea in functiune fiind planificata pentru inceputul anului viitor.

Lucrarile la proiectul Timpuri Noi Square se desfasoara intr-un ritm sustinut, ajungand deja la nivelul plaza, o zona de socializare si recreere cu o varietate de facilitati la indemana.

Vastint a demarat spre finele anului trecut lucrarile a proiectului mixt Timpuri Noi Square, care va cuprinde o suprafata de pana la 100.000 mp de spatii de birouri, spatii comerciale, precum si o zona rezidentiala.

Prima faza a proiectului va include circa 53.000 mp de spatii de birouri, iar primele doua cladiri vor fi finalizate la inceputul lui 2017. Prima faza a proiectului, ce include trei cladiri de inaltime medie, cu o suprafata totala inchiriabila de 50.000 mp de spatii de birouri clasa A si 3.000 mp de spatii comerciale, integrate intr-o esplanada.

Timpuri Noi Square va include si o zona rezidentiala verde de pana la 50.000 mp.

Vastint Romania si-a inceput activitatea pe piata locala din anul 2008 si este parte din Vastint Group, o organizatie internationala in domeniul imobiliar cu peste 25 de ani de experienta.

CBRE este unul dintre cei mai mari consultanti imobiliari la nivel local, segment de business pe care concureaza cu JLL, DTZ Echinox, Colliers sau Knight Frank.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri