26 Mai 2016

Idee de promovare: Samsung si-a transformat birourile din Moscova intr-un smartphone urias. Cum arata sediul gigantului sud-coreean



Samsung, cel mai mare producator global de smartphone-uri, a pariat, in noua sa campanie de promovare a noilor terminale mobile Galaxy S7 si Galaxy S7 edge, pe impactul vizual pe care l-ar putea avea sediul sau dintr-un zgarie-nori din Moscova si astfel a hotarat ca designul birourilor sale sa capete forma noii game de telefoane lansate de gigantul sud-coreean.

Samsung Electronics a instalat ecrane gigant in birourile sale care se intind pe 25 de etaje, ceea ce reprezinta peste 3.000 mp de display-uri LED, intinse pe o inaltime de 80 de metri si o latime de 40 metri.

Locatia sediului Samsung este una extrem de populara, fiind situat pe soseaua principala care leaga centrul Moscovei de aeroportul Sheremetyevo, drum care este zilnic tranzitat de peste 800.000 de oameni.

Oficialii Samsung sustin ca smartphone-ul gigant poate fi observat chiar si de la peste 2 km distanta.

Samsung Galaxy S7 si Galaxy S7 edge sunt varfurile de gama ale producatorului de smartphone-uri si cele mai noi telefoane inteligente prezentate de gigantul sud-coreean in prima parte a acestui an, un pariu care pana acum confirma prin vanzarile la nivel global.



Citeste si