Un nou Regulament privind receptia lucrarilor de constructii este supus in prezent dezbaterii publice. Scopul acestuia este de a actualiza prevederile in materie la realitatile contemporane si de a elimina o parte dintre neajunsurile reglementarii inca in vigoare, ca, spre exemplu, posibilitatea pentru investitor si executant de a proceda la realizarea receptiei, chiar si in ipoteza in care comisia de receptie exprima o opinie contrara, precum si clarificarea unor termeni utilizati in actuala reglementare.

Reamintim faptul ca actuala procedura de receptia a lucrarilor de constructii cunoaste doua (2) etape distincte, si anume receptia la terminarea lucrarilor si receptia finala dupa expirarea perioadei de garantie.

Dintre principalele amendamente propuse de noul Regulament, le enumeram pe urmatoarele:

  • reprezentantii Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC), ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) sau ai administratiei publice locale emitente a autorizatiei de construire, dobandesc un drept de veto, in sensul in care votul negativ al acestora conduce la respingerea receptiei, chiar daca ceilalti membri ai comisiei de receptie au votat majoritar in sensul admiterii.
  • spre deosebire de reglementarea inca in vigoare, noul Regulament stipuleaza cazurile in care participarea reprezentantului ISU in comisia de receptie devine obligatorie. Spre exemplu, in cazul receptiei constructiilor cu destinatia de locuinta sau birouri cu regim de inaltime de la P+8 inclusiv sau in cazul lucrarilor de interventii la monumente istorice, categoriile A sau B, in ambele cazuri indiferent de sursa de finantare, participarea unui reprezentant al ISC in cadrul comisiei de receptie este obligatorie.
  • se stipuleaza, in mod expres, posibilitatea incheierii unui proces-verbal de constatare privind stadiul realizarii constructiei, in ipoteza preluarii unei parti a acesteia, pe stadii de executie, in temeiul caruia se poate proceda la intabularea in cartea funciara a dreptului de proprietate pe stadii de executie.

O data cu intrarea in vigoare a noului Regulament, dispozitiile in materia procedurii de receptie a lucrarilor de construire devin mai restrictive, iar investitorii, respectiv antreprenorii, trebuie sa manifeste o atentie sporita in organizarea acesteia.

In masura in care acest nou Regulament va intra in vigoare, in forma supusa dezbaterii publice, autoritatile publice vor avea dreptul de a refuza receptia lucrarilor, chiar si in ipoteza in care membrii comisiei de receptia voteaza favorabil. Prin urmare, se impune o analiza si o conlucrare mult mai apropiata cu reprezentantii ISC, ISU pentru a pregati din timp procedura de receptie.

Citeste si:
Lucrarile pentru Prelungirea Ghencea incep pe 9 septembrie
Lucrarile pentru Prelungirea...

Sursa foto: Kuzma / Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Imobiliare si constructii »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Ungaria ameninta sa blocheze bugetul UE pentru 2021-2027. Afla motivul