Grupo Lar, companie care alaturi de Resolute Asset Management formeaza astazi un joint-venture sub numele de Resolute Lar, pariaza de aceasta data si pe provincie, intr-un proiect format din 200 de apartamente, intr-o prima faza, in Cluj, al doilea cel mai important pol de dezvoltare economica dupa Capitala.

“Avem mai multe terenuri in Cluj si ne pregatim sa incepem un nou proiect rezidential unde, intr-o prima etapa, vom dezvolta circa 200 de apartamente. Am alocat aproximativ 7,5 milioane de euro pentru investitii – 6 milioane de euro ar fi necesari pentru constructie, iar diferenta ar urma sa fie acoperita de teren, precum si costul administrativ”, a declarat, intr-un interviu acordat wall-street.ro, Ionut Dogaru (foto mai jos), directorul general al companiei Resolute Lar, companie care administreaza atat activitatea Grupo Lar in Romania, dar si cea de consultanta imobiliara, specializata cu precadere in zona centrelor comerciale.

In opinia sa, Clujul a devenit o piata foarte dinamica, in care asteptarile sunt foarte ridicate.

“Dupa Bucuresti, Clujul este cea mai interesanta piata imobiliara din Romania. La nivel de costuri, atat piata din Bucuresti cat si cea din Cluj sunt similare. Clujul este un oras dinamic, universitar, unde foarte multe companii deschid birouri, ceea ce creeaza si asteptari foarte ridicate. Noi asteptam sa se si confirme tot acest avant investitional”, a mai precizat Ionut Dogaru.

In ciuda planurilor de investitii pentru Cluj, Grupo Lar nu exclude posibilele achizitii de terenuri din Bucuresti, o piata pe care o considera in continuare cu cel mai mare potential de dezvoltare pe zona rezidentiala.

“Ne uitam la terenuri in Bucuresti, in zone cat mai bine deservite de mijloace de transport in comun, avand in plan proiecte pentru clasa medie si care sa se incadreze la 5% TVA sau prin programul Prima Casa, preturile locuintelor urmand sa varieze intr 75.000 – 100.000 de euro. (…) Oamenii cauta sa cumpere apartamente cu cel mult trei camere. Sansele sa vinzi un proiect bine gandit si ancorat la cerintele pietei sunt mult mai mari”, a mai spus Dogaru.

Grupo Lar este prezent pe piata din Romania inca din urma cu mai mult de 10 ani, in care a investit si dezvoltat doua proiecte rezidentiale in Bucuresti - Natura Residence si Serena Apartments - proiecte ce insumeaza peste 400 de apartamente.

Resolute Lar, compania pe care Ionut Dogaru o conduce, a reusit performanta de a scoate din insolventa doua proiecte comerciale importante si se pregateste sa reuseasca aceeasi performanta si cu un al treilea. Despre concurenta acerba din piata centrelor comerciale, despre greseli si reusite intr-o industrie in care conteaza si cel mai mic detaliu, aflati dintr-un interviu exclusiv acordat Wall-Street PRO.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri