Grupul Teraplast, unul dintre principalii producatori de materiale pentru piata constructiilor, va achizitiona pachetul de 50% din compania Depaco, al doilea jucator de pe piata de tigla metalica prin brandul Wetterbest. Achizitia este una strategica pentru grupul Teraplast, in contextul in care subsidiara TeraSteel este liderul pietei de structuri metalice zincate, iar noile produse ce vor intra in portofoliu vor fi complementare.

„Depaco este o companie solida si estimam ca prin parteneriatul cu Teraplast va putea accelera trendul de crestere si de dezvoltare. Apartenenta la Grupul Teraplast va genera pe de o parte sinergii de aprovizionare, iar pe de alta parte va dezvolta piata de desfacere, in principal in zona Transilvaniei si pe pietele externe, in contextul in care peste 20% din cifra de afaceri a Grupului Teraplast se realizeaza din export”, a declarat Mircea Hotoleanu, director general Teraplast.

Achizitia pachetului de parti sociale este conditionata, intre altele, de aprobarea acestei tranzactii de catre Adunarea Generala a Actionarilor Teraplast SA si de obtinerea avizului favorabil din partea Consiliului Concurentei.

Potrivit reprezentantilor Teraplast, valoarea achizitiei partilor sociale de 50% din compania Depaco SRL nu depaseste pragul de 10% din cifra de afaceri aferenta ultimelor situatii financiare anuale ale Teraplast SA.

„In ultimii ani am primit mai multe oferte de cumparare, in principal de la fonduri de investitii, insa nu le-am dat curs pentru ca ei de cele mai multe ori vin cu bani, insa nu au know-how in domeniu. In schimb, Teraplast este un grup industrial cu traditie si cu expertiza in domeniu, care activeaza pe piata de peste 120 de ani si avem incredere ca se va implica in dezvoltarea viitoare a business-ului pe care l-am construit. Prin asocierea cu Grupul Teraplast vom avea o putere mai mare de negociere la furnizori, si in plus vom avea acces la un portofoliu de mii de clienti din zona Transilvania si de pe pietele externe. In contextul sinergiilor ce se vor crea tintim pozitia de lider pe piata in domeniu”, a spus, la randul sau, Dragos Irimescu, director general Depaco.

Compania Depaco a fost infiintata in anul 1999 si este al doilea producator de tigla metalica de pe piata din Romania. În prezent, procesul de productie din fabrica Depaco de la Baicoi se desfasoara pe mai mult de 40 linii automate: pentru tigla metalica cu diverse profiluri, pentru tabla cutata, pentru sistemul de jgheaburi si burlane si pentru multe alte accesorii. In anul 2016, compania a avut o cifra de afaceri de 130 milioane de lei si un profit net de 11 milioane de lei.

In urma acestei tranzactii Teraplast SA va achizitiona pachetul de 50% din partile sociale ale Depaco SRL (care la randul sau detine 51% din partile sociale ale societatii Cortina WTB SRL), iar asociatul fondator, Dragos Irimescu va ramane un asociat important al companiei. Operatiunile Depaco SRL vor fi conduse domnul Valeriu Irimescu, fiul omului de afaceri, din pozitia de director general.

Grupul Teraplast ruleaza o cifra de afaceri anuala de peste 400 de milioane de lei. Portofoliul de produse al grupului este structurat pe sase linii de business: Instalatii & Amenajari, Profile tamplarie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate si Tamplarie termoizolanta, detinand pozitii de top pe o mare parte din aceste piete. Compania-mama Teraplast este cel mia mare jucator specializat pe segmentele de canalizari exterioare si granule si este al doilea jucator de pe piata de canalizari interioare. Subsidiara TeraSteel este al doilea jucator de pe piata de panouri sandwich si liderul pietei de structuri metalice zincate.

Facilitatile de productie ale companiilor din grup sunt localizate in Parcul Industrial Teraplast, dezvoltat pe o suprafata de peste 200.000 mp, in extravilanul municipiului Bistrita. In perioada 2007-2015, grupul Teraplast a investit peste 260 de milioane de lei in dezvoltarea si modernizarea capacitatilor de productie, dar si in extinderea portofoliului de produse.

Teraplast SA este o companie listata la bursa sub simbolul TRP. Actiunile companiei au crescut cu 3,45% in sedinta din aceasta dimineata, la pretul de 0,54 lei pentru o actiune. Capitalizarea Teraplast se ridica in prezent la peste 295 de milioane de lei.

Depaco (Wetterbest) este al doilea cel mai mare producator de tigla metalica din Romania, o piata pe care mai activeaza nume precum Bilka, Viking Pruszynski, Megaprofil, Coilprofil sau Lindab.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri