C&W Echinox: Stocul de spatii industriale si logistice din Bucuresti a crescut de 10 ori in ultimii 13 ani. "In 2004, pe unde mergeai era camp deschis si abia cateva depozite rasareau timid in Capitala"

Stocul de spatii industriale si logistice moderne din Bucuresti a crescut de aproximativ 10 ori intre 2004 – 2017, pana la un nivel de aproape 1,2 milioane de metri patrati, iar evolutia a fost sustinuta in primul rand de crestere consumului si a puterii de cumparare.

In anul 2004, in Bucuresti abia se deschidea cel de-al doilea centru comercial - Plaza Romania din Drumul Taberei -, iar in materie de supermarketuri si hipermarketuri retaileri precum Carrefour sau Billa operau cateva magazine fiecare, testand apetitul romanilor pentru comertul modern.

Potrivit datelor companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox, salariul mediu net in Bucuresti, in 2004, nu depasea 200 de euro lunar, fata de aproape 700 de euro in prezent, iar Cefin Romania comasa primele terenuri de la intrarea pe autostrada Bucuresti - Pitesti, km 13 pentru a dezvolta un prim parc logistic, actualul P3 Bucharest, devenit intre timp cea mai ampla dezvoltare logistica din Romania, cu o suprafata de peste 300.000 mp.

„In anul 2005, peste tot unde mergeai era camp deschis si doar cateva depozite rasareau timid in Capitala, iar in zona de Vest de-abia se dezvoltasera 50.000 de metri patrati. Vorbim de depozitul de 20.000 mp al celor de la Phoenix Real Estate din zona Centura - Carrefour Militari si de primul depozit al Cefin de 15.000 mp, ocupat si in prezent de acelasi chirias, Altex. Soseaua de Centura era un drum ingust pe care te puteai opri sau intoarce oricand pentru a face o poza sau a ajunge la o proprietate. Iar in zona de nord - Pipera, ca sa ajungi la periferie trebuia sa traversezi linia principala de cale ferata, care de multe ori in cursul zilei era blocata de bariera. Stocul de atunci a crescut gradual pana in anii 2009, cand a ajuns la aproximativ 900.000 mp. In ultimii trei ani, incepand cu 2014, ritmul de dezvoltare s-a reluat, asa incat in 2016 volumul de constructii a fost de 200.000 mp”, a declarat Rodica Tarcavu, Senior Consultant, Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Peste 250.000 mp spatii logistice, in curs de livrare in acest an: autostrada Bucuresti – Pitesti, destinatia preferata a dezvoltatorilor

Anul acesta va depasi nivelul lui 2016, estimandu-se livrarea unor spatii noi cu o suprafata de peste 250.000 de metri patrati, poate cel mai mare volum de dezvoltari de pana acum, astfel ca stocul se va apropia de pragul de 1,5 milioane de metri patrati

Citeste si:
WDP a strâns peste 350 MIL. euro pentru noi dezvoltări în România
WDP a strâns peste 350 MIL....
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

Intrarea pe autostrada Bucuresti - Pitesti a ramas destinatia preferata a dezvoltatorilor de spatii logistice, astfel ca, peste 70% din stocul actual este concentrat in dreptul kilometrilor 13 si 23, deveniti doua repere in piata logistica locala. De altfel, 80% din stocul ce urmeaza a fi livrat in acest an este concentrat tot in zona autostrazii Bucuresti - Pitesti, in ciuda faptului ca anumiti retaileri cauta solutii de depozitare in zona de nord a orasului, in special in dreptul A3 - Bucuresti - Ploiesti.

Stocul de spatii logistice si industriale din Bucuresti reprezinta aproape jumatate din piata de profil la nivel national, dar raportat la celelalte capitale din regiune potentialul de crestere ramane semnificativ. La finalul primului trimestru din 2017, Varsovia avea un stoc de spatii logistice de 3,1 mil. mp, Praga 2,5 mil. mp, in timp ce stocul din Budapesta se apropia de 2 mil. mp.

Harta spatiilor industriale si logistice majore din Bucuresti (Q1 2017)

Citeste si:
Ștefan Mandachi investește 25 mil. euro în imobiliare și dezinfectanți
Ștefan Mandachi investește 25...

Evolutia stocului de spatii industriale si logistice in Bucuresti (2004 – 2017)

Cushman & Wakefield Echinox este una dintre cele mai mari companii de consultanta imobiliara prezente pe plan local, o piata pe care mai activeaza nume precum CBRE, JLL, Colliers International, Knight Frank sau ESOP Consulting.

Citeste si:
Cîțu, despre creșterea pensiilor cu 40%: Cursul leu/euro s-ar...
Cîțu, despre creșterea...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri