Specialistii pietei imobiliare din mai multe orase mari ale tarii au declarat ca, odata cu integrarea, cele mai insemnate majorari de preturi se vor inregistra la terenurile de toate categoriile si la chiriile pentru birouri, potrivit NewsIn.
De asemenea, vor mai avea cresteri usoare apartamentele din blocurile noi si din ansamblurile rezidentiale. In schimb, preturile apartamentele din blocurile vechi ar putea creste cu maximum 10%, dupa care pretul va stagna sau chiar va incepe sa scada.

In unele orase, cum ar fi Craiova, Constanta, Tg. Jiu, Vaslui, Drobeta Turnu-Severin si Iasi preturile au ajuns deja la un maxim care depaseste puterea de cumparare a celor mai multi. In alte orase, in care economia este mai dezvoltata, cum ar fi Bucurestiul, Clujul, Timisoara, Constanta este previzibila o crestere de pret, de maximum 10-15%, dupa 1 ianuarie 2007. Exceptie fac garsonierele din blocurile vechi, cele cu confort redus sau aflate la periferie. Tot scaderi vor inregistra si chiriile la birourile aflate in zone semicentrale. In schimb, chiriile la birourile din zonele centrale vor creste.

Se mentin in top, la capitolul terenuri, cele aflate in zonele turistice, cum ar fi cele din Constanta. Aici, preturile nu sunt departe de Bucuresti, iar interesul pentru terenuri extravilane, dar aflate aproape de localitati, este mare. Dupa unele estimari, pretul terenurilor ar putea creste in primele luni ale lui 2007 cu aproximativ 15%.

O explozie a preturilor s-a inregistrat in acest an la Sibiu. Orasul de pe Cibin va fi anul viitor Capitala Culturala Europeana, ceea ce a atras atentia investitorilor. Pretul caselor vechi din centrulorasului a sarit pana spre suta de mii de euro, iar al terenurilor pana la 6.000 de euro-mp in zona centrala. Analistii imobiliari sibieni au estimat ca, daca ritmul achizitiilor de terenuri se mentine, in scurt timp nu va mai fi nimic de vandut in oras.

Oscilatii mari de preturi la chirii se inregistreaza la in marile centre universitare Iasi, Timisoara, Cluj, Craiova, Bucuresti, unde, la chiriile pentru garsoniere si apartamente, preturile urca in fiecare toamna din cauza umarului mare de studenti care nu-si gasesc un loc in camine.

Analistii se asteapta ca anul 2007 sa aduca usoare cresteri la cladirile pentru birouri de nivel mediu si o crestere mai insemnata la cele cu dotari superioare sau aflate in zone centrale.

Tot cresteri sunt asteptate in special la terenurile extravilane aflate in apropierea oraselor mari, unde trebuie mutata o parte din activitatea industriala din interiorul oraselor.

Odata cu integrarea europeana, este previzibila si aparitia unor investitori de talie mondiala pe piata imobliara, a caror orientare, spun analistii, va viza segmentele comerciale cum ar fi birourile, spatiile industriale si cele comerciale.

Locuintele in Bucuresti costa intre 1.000 si 2.500 euro pe metru patrat

Locuintele din Bucuresti se pot achizitiona la preturi cuprinse intre 1.000 si 2.500 de euro pe metru patrat de spatiu construit, in functie de locatie, vechimea imobilului si amenajari, a declarat pentru NewsIn purtatorul de cuvamt al Asociatiei romane a Agentiilor imobiliare, Radu Zilisteanu.

Preturile la cumparare, pentru segmentul rezidential, oscileaza in prezent intre 1.500 de euro pe metru patrat la stocul vechi si 2.500 de euro pe metru patrat la cel nou, in centrul Bucurestiului. In zona semicentrala, pretul la locuinte este, in medie, de 1.300 de euro pe metru patrat la spatiile vechi si de 2.000 de euro la cele noi. In cartierele de periferie, cum sunt Militari, Titan, Berceni, Colentina, metrul patrat de spatiu construit poate fi achizitionat in constructiile vechi de locuinte cu un pret mediu de 1.000 de euro pe metru patrat, in timp ce constructiile noi se vand cu circa 1.600 de euro pe metru patrat, a explicat acesta.

Proiectele noi aduc pe piata suprafete de locuit mai largi decat cele existente. O garsoniera in complexul rezidential Planorama are circa 45 de metri patrati, un apartament de doua camere in ansamblul rezidential Central Park are aproximativ 87 de metri patrati iar un apartament de trei camere in ansamblul rezidential North Point poate avea pana la 133 de metri patrati. Un apartament de patru camete in Green Lake Village poate ajunge la peste 160 de metri patrati.

Garsonierele in constructii vechi de locuinte pot avea suprafete intre 18 si 80 de metri patrati, in timp ce apartamentele vechi cu doua camere pot avea suprafete de la 30 la peste 120 de metri patrati. Apartamentele cu trei camere din stocul vechi de locuinte pot avea suprafete care incep de la circa 60 de metri patrati si pot ajunge pana la 150 de metri patrati. Apartamentele de patru camere in blocurile construite in trecut au suprafete de la circa 80 de metri patrati la circa 140 de metri patrati.

Pe piata imobiliara constanteana se prevad cresteri spectaculoase

Agentiile imobiliare din Constanta prognozeaza cresteri ale preturilor in anul 2007, dar aceasta tendinta este considerata drept una fireasca, neimpulsionata de interventii ale unor jucatori importanti, anunta NewsIn.

Leonard Budescan, directorul firmei de intermedieri imobiliare Euroclass, afirma ca anul viitor va aduce cresteri ale preturilor constructiilor si terenurilor din zona centrala a municipiului Constanta.
Cum va arata harta pietei imobiliare din Romania El afirma ca o scumpire se va inregistra si la terenurile extravilane, aflate in apropierea celor intravilane, din cauza potentialului lor si a necesitatii localitatilor de a se extinde. Budescan estimeaza ca scumpirea terenurilor va fi de circa 15% fata de preturile actuale. Directorul Euroclass spune ca tendinetele pietei sunt de stagnarea a preturilor la locuintele din blocurile vechi, dar ca se vor cumpara din ce in ce mai multe apartamente si garsoniere in blocuri noi. El previzioneaza si scumpire a spatiilor comerciale, industriale si de birouri.

Si Ioan Ududec, presedinte al Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare - filiala Constanta si patron al firmei Elion, considera ca spatiile comerciale si de birouri se vor scumpi, in paralel cu o crestere a preturilor terenurilor. El estimeaza ca cresterile se vor incadra intr-o marja cuprinsa intre 5 si 10% fata de preturile actuale. Ioan Ududec crede ca preturile apartamentelor si garsonierelor vor stagna sau chiar vor descreste, pe alocuri.

Cluj: Terenurile vor fi mai scumpe in 2007

Unele agentii imobiliare din Cluj-Napoca prezic o crestere a preturilor la terenuri, dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Totodata, cel mai scump oras din provincie se pare ca nu va inregistra o scadere a imobilelor, potrivit unor agentii imobiliare, in timp ce altele se feresc sa dea o prognoza.

Cu siguranta terenurile si constructiile noi vor inregistra o crestere. Aceasta tendinta dureaza din 2004 si nu cred ca se vaschimba nici dupa 1 ianuarie 2007, este de parere Dezso Zsuzsanna, manager in cadrul Edil Casa, agentie imobiliara cu o vechime de 15 ani in Cluj-Napoca.

Din cauza pozitionarii geografice intre coline, fapt ceea ce determina identificarea grea a unui teren plan, propice pentruconstructii si a numarului mare de studenti circa 80.000 care isi fac studiile in Cluj-Napoca pretul imobiliarele nu va scadea dupa momentul integrarii, nici macar la capitolul constructii vechi, mai crede Dezso. Un motiv ar fi faptul ca cererea este mai mare decat oferta, dat fiind ca nu numai studentii ci si tinerii care gasesc la Cluj locuri mai bune de munca, duc la cresteri demografice.

Un argument pentru a sustine mentinerea preturilor la imobilele vechi il are si presedintele Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare, filiala Cluj, Sanda Moldovan. Ea spune ca de curand a existat o tendinta a clujenilor care doresc sa cumpere o locuinta, de a reveni la constructiile vechi, pentru ca multe din blocurile noi construite s-au dovedit a avea unele lacune, chiar si de domeniul inexistentei actelor de constructie.

Afaceri imobiliare ale timisorenilor au trecut granita in Ungaria

Deficitul de locuinte la nivelul municipiului Timisoara se cifreaza la peste 30.000, ceea reprezinta 9% din populatia orasului.

Proprietatile nu vor sta pe loc. Pe saptamana ce trece creste pretul acestora. Cu putin, este adevarat, dar creste. Pe masura ce se vand, apartamentele se imputineaza, iar cele foarte bune au devenit enorm de scumpe. Se cere o valoare mai mare decat pretul real si totusi se vand. Dupa 1 ianuarie, pretul acestora va creste, dar nu cu mult. Cel putin asa estimam noi pentru Timisoara, oras unde un important segment de proprietati imobiliare a fost achizitionat de cetateni straini. Daca orasul isi va mentine, sau ridica, nivelul de dezvoltare economica si pretul proprietatilor imobiliare va creste. Ma gandesc in primul rind la zonele rezidentiale, de care Timisoara cam duce lipsa acum si la terenuri. In acelasi ritm de crestere ar putea intra si segmentul comercial, dar aici depinde de cate societati vor rezista integrarii si de cerere, a declarat, pentru Newsin, patronul celei mai vechi firme imobiliare din Timisoara.

Interesant este faptul ca oameni de afaceri din Timisoara si-au cumparat case si apartamente in Ungaria, in orasele Szeged si Mako, unde se deplaseaza aproape la fiecare sfarsit de saptamana. Unii dintre ei le-au inchiriat, iar altii le folosesc pe post de case de vacanta.

Galati: Terenurile si spatiile comerciale o iau inaintea locuintelor

Cererea de terenuri si spatii comerciale a generat cresteri spectaculoase de preturi in acest segment al pietii imobiliare din municipiul Galati, in schimb preturile la vanzarea de locuinte au crescut cu 10% in ultimele cinci luni, fata de 25%, cat fusese pronosticat in primavara.
Cum va arata harta pietei imobiliare din Romania Potrivit agentilor imobiliari, preturile de vanzare a locuintelor au crescut cu circa 10.000 de lei noi din luna mai a acesui an. Si chiriile au inregistrat cresteri in ultimele luni, diferentele de pret fiind cuprinse intre 10 si 50 de euro, transmite corespondentul NewsIn.

Majorari substantiale au avut loc pe piata chiriilor la spatii comerciale si birouri. Astazi, un metru patrat de birou poate ajunge si la 40 de euro pe luna, in timp ce, la vanzare, metrul patrat poate costa chiar si 1.000 de euro, daca amplasarea este una excelenta.Si terenurile sunt la mare cautare, mai ales ca municipiul Galati nu are deschidere decat intr-o singura directie, la nord, in rest fiind inconjurat de ape. Oferta este destul de limitata, municipiul neavand suprafete mai mari de 1.000 mp, de aceea si preturile sunt pe masura: intre 50 si 1.000 de euro metrul patrat


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri