22 August 2017

Chiriile din Capitala si alte orase ale tarii cresc de 3 ani: care sunt preturile inainte de sosirea studentilor



Odata cu 2015, chiriile din marile orase ale tarii au cunoscut un trend vizibil ascendent, potrivit unei analize a Imobiliare.ro, iar in vara acestui an, pretentiile proprietarilor au ajuns, per ansamblu, la cel mai ridicat nivel din 2012 incoace. Dar, in luna septembrie, inainte de inceperea noului an universitar, cererea si, implicit, activitatea de tranzactionare ar putea duce la un nou apogeu pe piata inchirierilor de apartamente din Romania.

Bucuresti

In cel mai mare oras al tarii, chiria medie solicitata pentru o garsoniera a ajuns la circa 228 de euro pe luna in 2017, fata de 218 euro pe luna in 2016 si, respectiv, 222 euro pe luna in 2012. Pe segmentul apartamentelor cu doua camere, pretentiile proprietarilor ajung acum la 321 de euro pe luna, fata de 298 de euro pe luna anul trecut si 303 euro pe luna in 2012.

De asemenea, pentru apartamentele cu trei camere, pretul solicitat se situeaza acum la 404 euro pe luna, mai mult decat suma de 378 de euro pe luna valabila anul trecut, dar mai putin decat cei aproape 421 de euro pe luna solicitati in 2012.

Sursa foto: douglasmack / Shutterstock.com


Brasov

In orasul de la poalele Tampei, chiria medie ceruta pentru o garsoniera a scazut usor fata de anul precedent, respectiv de la 187 la 183 de euro pe luna, insa este mai mare decat valoarea consemnata in 2012, adica 172 de euro pe luna. Pe de alta parte insa, suma necesara pentru inchirierea unui apartament cu doua camere se situeaza in prezent la 277 de euro pe luna, fata de 243 de euro pe luna in 2016 si 241 de euro pe luna in 2012.

Unitatile locative tricamerale au acum un pret mediu cerut de 320 de euro pe luna, in crestere de la 299 de euro pe luna anul trecut si 309 euro pe luna in 2012.

Sursa foto: Sursa foto: S-F / Shutterstock


Cluj-Napoca

In capitala Transilvaniei, datele Imobiliare.ro arata ca bugetul necesar pentru inchirierea unei garsoniere a ajuns la 220 de euro pe luna in 2017, fata de 204 euro pe luna in 2016 si 203 euro pe luna in 2012. Un apartament cu doua camere, pe de alta parte, are un pret mediu cerut de 360 de euro pe luna, in crestere de la 311 euro pe luna anul trecut si de la 298 de euro pe luna in urma cu cinci ani.

Nu in ultimul rand, locuintele tricamerale au ajuns anul acesta la 445 de euro pe luna, de la 409 euro pe luna in 2016 si circa 390 de euro pe luna in 2012.

Sursa foto: Alexander Mazurkevich / Shutterstock


Iasi

In capitala Moldovei, o locuinta monocamerala poate fi inchiriata acum cu 191 de euro pe luna, fata de 185 de euro pe luna anul trecut si, respectiv, 186 de euro pe luna in 2012. Pe segmentul apartamentelor cu doua camere, asteptarile proprietarilor se situeaza in prezent la 269 de euro pe luna, fata de valoarea de 253 de euro pe luna valabila atat in 2016, cat si in 2012.

Cei care vor sa inchirieze o unitate locativa cu trei camere trebuie sa scoata acum din buzunar 319 euro pe luna, la fel ca in 2012, dar peste suma de 273 de euro pe luna necesara anul trecut.

Sursa foto: Brenik / Shutterstock


Timisoara

In orasul de pe Bega, suma necesara pentru inchirierea unei garsoniere a ajuns in 2017 la 171 de euro pe luna, in crestere de la 165 de euro pe luna anul trecut si, respectiv, de la 150 de euro pe luna in 2012. Clientii interesati de un apartament cu doua camere trebuie sa plateasca, in medie, 278 de euro pe luna, fata de 261 de euro pe luna in 2016 si 197 de euro pe luna in 2012.

Asteptarile proprietarilor de locuinte cu trei camere au ajuns insa la 327 de euro pe luna, de la 311 euro pe luna anul trecut si, respectiv, de la 241 de euro pe luna in urma cu cinci ani.

Sursa foto: pavel dudek / Shutterstock




Citeste si