Prima jumatate a anului a inregistrat o scadere considerabila a ratei de neocupare de la aproximativ 13% la sfarsitul anului 2016 pana la aproape 9% la sfarsitul primei jumatati a anului 2017, care a fost rezultatul unei cereri in continua crestere, potrivit unui raport la PNB Paribas Real Estate. De asemenea,cresterea semnificativa a interesului investitorilor internationali care cauta cele mai bune forme de colaborare cu dezvoltatorii locali ar trimite un mesaj puternic pe piata din Capitala. Mai mult, interesul mentionat mai sus s-ar aplica nu numai sectorului de birouri, ci si celor de retail si logistica.

Piata de birouri din Bucuresti prezinta un potential enorm, iar actualul nivel ridicat de absorbtie confirma acest lucru. Prima jumatate a anului s-a incheiat cu un volum record de contracte de inchiriere semnate, adica 157.000 de metri patrati, cu 7.000 mp mai mult decat cel inregistrat pentru perioada corespunzatoare a anului trecut. Chiriasii au un apetit mare pentru cladirile de birouri clasa A recent construite. Anul acesta, multe cladiri noi de birouri vor fi inchiriate integral inainte de finalizare a lucrarilor de construire", spune Louis-Maxime Juhel, directorul office in cadrul BNP Paribas Real Estate.

In pofida livrarii noilor cladiri de birouri de clasa A, BNP Paribas estimeaza ca in trimestrele urmatoare nivelul ridicat al cererii pentru cladiri de calitate poate duce la o scadere a ratei de neocupare sub 7-8%. In acest caz piata de birouri se va transforma incet intr-o piata a proprietarilor.

Factorii determinanti ai acestei cereri nu mai au legatura directa cu localizarea si chiria. Elementele care adauga valoare anumitor cladiri, cum ar fi arhitectura, tehnologia aplicata, solutiile ecologice si facilitatile suplimentare sub forma de cantine, magazine, spalatorii, sali de sport si terase verzi, devin tot mai importante. In plus, facilitatile concepute pentru biciclisti, si anume locuri de parcare, vestiare cu dusuri si piste de rulare largi si sigure in parcarile subterane, sunt, de asemenea, caracteristici care atrag atentia.

Situatia mai sus mentionata a condus la o usoara diminuare a decalajului dintre chiriile principale si chiriile efective in primele sase luni ale anului 2017. Este putin probabil ca nivelul chiriilor pentru birouri sa creasca; totusi, din cauza cererii mari si a ofertei limitate, ne putem astepta ca nivelul de stimulente oferit chiriasilor sa scada in urmatoarele trimestre.

Se estimeaza ca, in prezent, pachetele de stimulente reprezinta 15-20% din chiria contractuala, in timp ce in cazul contractelor de inchiriere pe termen lung (mai mult de 5 ani) aceasta valoare poate creste pana la 25%. Atunci cand analizam piata de birouri din Capitala, devine evident ca zonele situate in partea de nord a Bucurestiului sunt cele mai active. Barbu Vacarescu-Aurel Vlaicu si Dimitrie Pompeiu au atras majoritatea chiriasilor, deoarece ofera un echilibru bun intre standardul spatiului disponibil si costurile totale de ocupare. Analistii estimeaza ca modelul de dezvoltare a pietei se va schimba in urmatorii 2-3 ani, datorita celor 200 000 de metri patrati care vor fi livrati in partea centrala de vest a orasului (Grozavesti - Politehnica).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri