In 2017 au fost livrati pe piata 75.000 de metri patrati de spatii comerciale moderne, cu doua mall-uri noi in Ramnicu Valcea si Bistrita si doua extensii in Bucuresti si Galati, iar 2018 anul acesta va fi similar din acest punct de vedere, cu doua mall-uri la Satu Mare si Tirgu Mures, o extensie la Timisoara si un parc de retail la Balotesti. Diferit fata de anul trecut este ca 2018 reprezinta inceputul unei perioade foarte active in dezvoltarea de spatii comerciale moderne, ale carei efecte vor fi resimtite din plin in 2019. In prim plan: investitori sud-africani. Pe segmentul supermarketurilor si hipermarketurilor, tendinta este de continuare a deschiderii magazinelor de proximitate.

Stocul de retail modern din Romania ajunsese, la sfarsitul lui 2017, la 3,64 milioane de metri patrati. Din aceasta suprafata, 58% era reprezentata de mall-uri, 33% - de parcuri de retail 9% - de galerii comerciale. In 2017, a fost livrata pe piata o suprafata de 75.000 de metri patrati de spatii comerciale, fata de 237.000 de metri patrati in 2016, potrivit unei analize realizate de compania de consultanta imobiliara Cushman&Wakefield Echinox. Cele mai importante livrari de proiecte noi au fost Shopping City Ramnicu Valcea (NEPI Rockcastle) si B1 Retail Park Bistrita (Mitiska Reim), in timp ce extensii semnificative au fost inaugurate la AFI Palace Cotroceni din Bucuresti (AFI Europe Romania) si Galati Shopping City (NEPI Rockcastle).

”Majoritatea livrarilor au fost concentrate pe retail parcuri sau centre de proximitate, cred ca si in acest an focusul retailerilor va fi sa fie prezenti in piete in care astazi nu sunt, exista orase care sunt slab sau deloc deservite de catre retaileri. Din perspectiva proiectelor noi, e foarte posibil ca NEPI Rockcastle sa livreze Shopping City Satu Mare, in rest nu ne asteptam la alte proiecte de anvergura anul acesta. 2019 se anunta insa un an in care vom recupera. Prime Kapital va fi unul dintre cei mai activi dezvoltatori, au achizitionat terenuri pentru cel putin sapte noi scheme de retail, cu un total de 220.000 de metri patrati inchiriabili”, spune Bogdan Marcu, Partner Retail Agency in cadrul Cushman&Wakefield Echinox.

mall, Retail, NEPI Rockcastle

In plus, Aterburry, un alt grup sud-african, investeste, alaturi de Iulius Group, in Openville Timisoara, proiect care va adauga, in acest an, 47.000 de metri patrati mall-ului Iulius. O alta deschidere asteptata este cea a celui de-al doilea magazin IKEA din Bucuresti.

Din perspectiva chiriilor percepute retailerilor in mall-uri, nivelul acestora era cuprins, la finalul anului trecut, in mall-urile dominante din Bucuresti, intre 70 si 80 de euro/mp/luna. In pietele secundare precum Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi sau Constanta, chiriile pentru spatiile comerciale in mall-uri variaza intre 30 si 35 de euro/mp/luna, in timp ce in orasele tertiare, chiriile sunt cuprinse intre 16 si 20 de euro/mp/luna.

Supermarketuri si hipermarketuri: extinderea continua

Retailerii din zona food si-au extins in 2017 retelele, in mod special pe segmentele de supermarket si proximitate. Profi a fost cea mai activa retea, cu aproape 200 de magazine noi in 2017, iar Mega Image a adaugat 69 de noi magazine retelei. Carrefour a finalizat integrarea fostelor magazine Billa in reteaua sa si a deschis primul sau hipermarket in Ramnicu Valcea, in mall-ul deschis de NEPI Rockcastle, iar Kaufland a deschis patru noi magazine. Cu toate acestea, in ansamblu, numarul de magazine noi deschise in 2017 a scazut cu 18% fata de 2016.

mall, Retail, Cushman & Wakefield, Cushman & Wakefield Echinox, Bogdan Marcu

”Daca inainte principalii jucatori se orientau catre hipermarketuri sau formate mari de magazine, acum vedem ca majoritatea au lansat concepte noi, pe care le-au deschis atat in Bucuresti, cat si in alte orase. Vedem ca Mega Image a inceput sa deschida magazine si in afara Bucurestiului, Auchan a lansat myAuchan, Carrefour Express a inregistrat multe deschideri, Profi a fost numarul 1, cu 200 de magazine deschise in 2017”, spune Bogdan Marcu, Partner Retail Agency in cadrul Cushman&Wakefield Echinox.

Investitiile marilor jucatori din retail in extinderea retelelor de magazine vor continua si in 2018, asa cum reiese si din interviurile pe care reprezentantii a trei dintre cei mai importanti retaileri le-au acordat wall-street.ro la sfarsitul anului trecut. Astfel, reprezentantii Lidl au declarat ca investitiile in Romania vor continua si in 2018 si ca isi asuma, pentru acest an, deschiderea a cel putin 15 unitati. Profi va investi in 2018 o suma de peste 50 de milioane de euro in extinderea retelei, potrivit lui Daniel Cirstea, director general al Profi Rom Food. Strategia companiei este de a deschide in fiecare an cel putin la fel de multe magazine ca in anul precedent, astfel ca in 2018 ne putem astepta la deschiderea a cel putin 195 de magazine Profi.

Valer Hancas, director Corporate Affairs & Comunicare Kaufland Romania, declara ca, pentru 2018, Kaufland are alocat un buget de extindere si modernizare in valoare de 200 de milioane de euro, o valoare dubla fata de 2017. De altfel, Kaufland a inaugurat deja, in acest an, doua magazine noi, la Buzau si Satu Mare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri