Venitul operational net (NOI) din activele generatoare de venit din Romania detinute de AFI Europe Romania a trecut pragul de 51 milioane de euro in 2017, ceea ce reprezinta o crestere de 10,1% fata de rezultatele inregistrate in anul 2016. AFI Cotroceni, centru comercial aflat in proprietatea AFI Europe Romania, a raportat un venit operational net de peste 34 milioane de euro, reprezentand o crestere de 2% fata de anul 2016. La ce nivel s-au ridicat vanzarile magazinelor din mall anul trecut, cati vizitatori vin in centrul comercial in fiecare zi, care au fost performantele celorlalte active ale AFI Europe Romania si ce planuri are compania pentru acest an?

Valoarea mall-ului AFI Cotroceni la 30 septembrie 2017 era de 501 milioane de euro, ceea ce reprezinta o crestere de peste 7%, dupa finalizarea lucrarilor de extindere pentru gazduirea celui mai mare magazin Peek&Cloppenburg din Romania (5.200 mp), precum si a celui mai mare magazin Zara din regiunea Europei Centrale si de Est (4.000 de metri patrati), aspecte ce au condus la cresterea suprafetei totale inchiriabile a centrului comercial la 90.000 de metri patrati. Numarul vizitatorilor din mall-ul AFI Cotroceni a crescut, in 2017, la 51.000 pe zi, iar vanzarile retailerilor (cifra de afaceri) au crescut cu 5%, pana la 1,1 miliarde lei fata de anul 2016.

AFI Europe Romania, mall, centru comercial, afi ploiesti, David Hay

Centrul comercial AFI Ploiesti, care are o suprafata totala inchiriabila de 34.000 de metri patrati, a generat un venit operational net de peste 5 milioane de euro in 2017, in timp ce vanzarile retailerilor (cifra de afaceri) au crescut cu 18%, in comparatie cu anul 2016, ajungand la peste 260 milioane lei. Numarul de vizitatori ai centrului comercial din Ploiesti a depasit 15.000 de persoane pe zi, iar gradul de ocupare ramane constant, la 99%.

AFI Europe Romania: mall-uri, cladiri office si rezidential

Proiectul de birouri AFI Park, cu o suprafata inchiriabila de 70.000 de metri patrati si un venit anual estimat la 13 milioane de euro, are un grad de ocupare de 99,7%, iar valoarea celor cinci cladiri ale proiectului este de 165 milioane de euro, potrivit evaluarilor efectuate la 30 septembrie 2017.

„2017 a fost un an excelent pentru AFI Romania, in care am inregistrat o crestere de 10% a venitului operational net, situat la peste 51 milioane de euro. In anul 2017 am extins mall-ul AFI Cotroceni cu 7.000 de metri patrati inchiriabili, inaugurand cele mai mari magazine P&C si Zara din Romania, iar contributia acestora la rezultatele financiare ale centrului comercial va fi resimtita in anul 2018. Rata de ocupare totala in ceea ce priveste activele producatoare de venit este de 99%. In plus, avem trei proiecte diverse in curs de desfasurare: proiectul mixt AFI Brasov, format din mall si cladiri de birouri unde avem contracte incheiate sau in curs de semnare pentru peste 85% din spatiile centrului comercial, proiectul de birouri AFI Tech Park, care este pre-inchiriat intr-un procent de 40% si complexul rezidential AFI City, unde vanzarile au fost demarate recent. Continuam sa ne mentinem interesul in ceea ce priveste noi oportunitati, fie ca vorbim despre dezvoltarea de noi centre comerciale sau proiecte de birouri", a declarat David Hay, CEO AFI Europe Romania.

AFI Europe Romania, mall, centru comercial, afi brasov, David Hay

Lucrarile de constructie a proiectului AFI Brasov avanseaza conform planurilor, potrivit reprezentantilor companiei. In prezent, În prezent, pentru 85% din spațiile din mall-ul AFI Brașov există deja contracte de închiriere semnate. Mall-ul se intinde pe o suprafata de 45.000 de metri patrati inchiriabili si va include 200 de magazine si unitati de retail. Deasupra centrului comercial vor fi integrate doua cladiri de birouri de Clasa A, cu o suprafata totala de 25.000 de metri patrati inchiriabili.

AFI Europe Romania, mall, centru comercial, AFI Tech Park, David Hay

Ca parte a segmentului de birouri, lucrarile de constructie pentru AFI Tech Park din Bucuresti sunt avansate, iar contractele de pre-inchiriere se apropie de 40%, potrivit reprezntantilor AFI Europa Romania. Prima cladire de birouri va fi inaugurata in trimestrul al doilea din 2018, oferind 20.000 de metri patrati inchiriabili de spatii de birouri si 2.000 de metri patrati de spatii de retail (incluzand clubul sportiv World Class, o cantina si Quick Service Restaurant „1 Minute”), distribuiti pe opt etaje si doua niveluri de parcare subterana. AFI Tech Park 1 este pre-certificat LEED Platinum.

Pe parcursul ultimelor patru saptamani, AFI Europe Romania a demarat vanzarile sau pentru primul proiect rezidential din Romania, AFI City, situat in Bucurestii Noi. In faza I, este planificata dezvoltarea a doua cladiri rezidentiale de 190 de apartamente pe o suprafata construita de 16.000 de metri patrati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri