David Hay, care a ocupat pozitia de CEO AFI Europe Romania in ultimii sapte ani, si-a anuntat demisia din functia detinuta in cadrul companiei si intentia de a-si continua parcursul profesional in afara acesteia.

Acesta va asigura interimatul pana cand AFI Europe Romania va numi un nou CEO. Sub conducerea lui David Hay, AFI Europe Romania a devenit unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata de real estate din tara. Venitul operational net al companiei s-a dublat, pana la 50 de milioane de euro, iar noi proiecte au fost dezvoltate si finalizate, printre care mallul AFI Ploiesti si cele cinci cladiri de birouri AFI Park.

In prezent, trei proiecte se afla in diferite stadii de dezvoltare, precum proiectul mixt AFI Brasov, ce include birouri si mall, prima cladire din proiectul AFI Tech Park din Bucuresti si primele 200 de apartamente ale complexului rezidential AFI City.

„Dupa 12 ani in care am ocupat diferite functii in cadrul AFI Europe si alti 7 ani in care am gestionat operatiunile grupului din Romania, am decis cu inima grea, sa trec la urmatorul pas si sa explorez alte oportunitati in cariera. Cu respect, doresc sa le multumesc clientilor si partenerilor nostri pentru colaborare” a spus David Hay.

„Sub mandatul lui David Hay, AFI Europe Romania si-a stabilizat si imbunatatit operatiunile dupa criza din anul 2008. Compania si-a diversificat activitatea pe alte segmente ale pietei de real estate, incluzand segmentul de birouri si rezidential, iar echipa este pregatita sa faca fata oricarei provocari pe care viitorul o aduce. David Hay isi va mentine pozitia pana vom numi un nou CEO care va prelua conducerea operatiunilor din Romania”, a declarat Avi Barzilay, CEO AFI Europe.

Citeste si:
Mischie, CEO City Grill: Cel mai mare competitor pentru noi este...
Daniel Mischie, CEO City...

AFI Europe, subsidiara a AFI Properties, este una dintre companiile lider in ceea ce priveste dezvoltarea, managementul si investitiile din domeniul imobiliar, ce opereaza in Europa Centrala si de Est din 1997. Portofoliul AFI Europe include centre comerciale si proprietati de retail, parcuri de business si dezvoltari rezidentiale de mare amploare si dezvoltari cu utilizare mixta. AFI Europe opereaza in Romania, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria si Letonia.

AFI Europe opereaza in Romania din 2005. Compania a dezvoltat si gestioneaza AFI Cotroceni, cel mai mare si de succes mall din Romania si unul din cele mai mari centre comerciale din Europa Centrala si de Est. Centrul comercial se intinde pe o suprafata inchiriabila de aproape 90.000 metri patrati (GLA) si ofera vizitatorilor sai o zona extinsa dedicata activitatilor de divertisment, care include o varietate de optiuni de petrecere a timpului liber si peste 300 de magazine ale brandurilor locale si internationale, vizitate in medie de 50.000 de clienti pe zi.

In prezent, AFI Europe Romania dezvolta in centrul orasului Brasov proiectul AFI Brasov, care include un centru comercial cu o suprafata inchiriabila de 45.000 de metri patrati si doua cladiri de birouri cu o suprafata inchiriabila de 25.000 de metri patrati.

Pe segmentul de birouri, AFI Romania are in dezvoltare AFI TECH PARK, un parc de business de clasa A cu o suprafata inchiriabila de 56.000 de metri patrati, aflat in apropierea hotelului J.W. Marriott si a Parlamentului Romaniei. Parcul de business va include doua cladiri de birouri de inaltime redusa si un turn de birouri, care vor avea spatii verzi amenajate intr-o gradina centrala, proiectul fiind un campus high tech care raspunde nevoilor de extindere a companiilor IT&C din Romania prin oferirea unui spatiu potrivit din punct de vedere al dotarilor tehnice si al posibilitatilor de dezvoltare.

Citeste si:
Chirurgul Mircea Beuran ar urma sa fie demis
Chirurgul Mircea Beuran ar...

De asemenea, AFI Europe Romania va incepe in viitorul apropiat dezvoltarea a inca doua proiecte: unul va consta intr-un parc de retail care va fi construit pe un teren de 80.000 de metri patrati din Arad, a carui ancora va fi un hypermarket si un magazin tip „DYI”, iar cel de-al doilea, AFI City, un proiect rezidential amplu, care va fi dezvoltat pe un teren de 148.000 de metri patrati din Bucurestii Noi (sectorul 1 din Bucuresti).


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Imobiliare si constructii »



Citeste si
Harta proiectelor de retail 2020: orasele mici, pe gustul devoltatorilor
Setari Cookie-uri