17 Noiembrie 2006

Investitie 3,5 milioane euro in construirea unui bloc in zona Cismigiu

Un grup de persoane fizice investeste 3,5 milioane de euro in construirea unui bloc de 40 de apartamente, in zona Cismigiu din Bucuresti. "Proiectul poate fi considerat de lux datorita zonei in care se afla", au aratat oficialii companiei Perfect Casa, citati de NewsIn

Locuintele din cladirea Cismigiu Residence pot fi achizitionate la preturi cuprinse intre 2.200 si 2.500 de euro pe metru patrat de spatiu nefinisat, fara TVA. Pretul locuintelor de lux din Bucuresti inregistreaza, in general, o crestere cuprinsa intre 15% si 40%, de la faza de proiect si pana cand constructia este finalizata, a declarat pentru NewsIn purtatorul de cuvant al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare, Radu Zilisteanu.

Cladirea are o structura pe inaltime de parter si patru etaje si cuprinde 40 de apartamente de tip garsoniera si cu doua si trei camere, cu suprafete cuprinse intre 50 si 130 de metri patrati.

"In prima zi de la demararea vanzarilor au existat deja cereri pentru 20 de apartamente", a declarat pentru NewsIn consultantul in cadrul companiei imobiliare Perfect Casa, Eugen Paternic. Compania Perfect Casa promoveaza in exclusivitate acest proiect rezidential.

Imobilul are o suprafata construita de 5.100 de metri patrati, dispune de o parcare de 39 de locuri, la subsolul cladirii si este asezat pe un teren de 1.300 de metri patrati. Constructia a demarat deja, urmand a se finalza in decembrie 2007. Proiectul viitorului bloc a fost realizat de Alpha Studio.

Manegerii proiectului folosesc autofinantarea, proiectul din zona Cismigiu fiind al doilea derulat in capitala dupa un alt proiect imobiliar in zona Floreasca.



Citeste si