Printre principalele tendinte din piata de retail din Romania se numara majorarea ponderii spatiului pe care zona de food court il ocupa intr-un centru comercial, potrivit unui studiu realizat de catre compania de consultanta imobiliara CBRE. Astfel, spatiile destinate comercializarii si consumarii preparatelor alimentare au ajuns sa ocupe o suprafata mult mai mare fata de anii precedenti. Conform reprezentantilor CBRE, stocul modern de spatii de retail se situeaza in prezent la circa 3,5 milioane de metri patrati, dintre care aproximativ 1,1 milioane de metri patrati se afla in Bucuresti.

In 2018 si 2019 sunt programate pentru livrare, in Bucuresti si in tara, 16 proiecte de retail, care vor insuma o suprafata de circa 302.100 de metri patrati, potrivit studiului realizat de compania de consultanta imobiliara CBRE.

“Una dintre tendintele importante pe care le-am remarcat este scaderea numarului de noi centre comerciale aflate in constructie si cresterea numarului proiectelor de extindere sau reamenajare. Un alt trend major este si schimbarea tipului de expunere a chiriasilor. Zonele de food court si cele destinate relaxarii devin punctele de atractie. Astfel, in afara de diversificarea si marirea food court-ului, asistam si la aparitia tot mai multor spatii destinate experientelor de realitate virtuala, jocurilor de aventura de tip escape rooms, diferitelor sporturi cum sunt: catararile, sariturile pe trambuline, surfingul si scufundarile”, a declarat Carmen Ravon, Head of Retail Leasing al CBRE Romania.

2018-2019: 11 proiecte de spatii de retail in dezvoltare

  • Patru proiecte dezvoltate de NEPI, care totalizeaza 74.100 m2 suprafata inchiriabila si vor fi livrate in Satu Mare, Sibiu, Targu Mures si Vaslui;
  • Patru proiecte dezvoltate de Prime Kapital care insumeaza 59.600 m2 suprafata inchiriabila si vor fi livrate in Roman, Focsani, Slobozia, Balotesti;
  • Un proiect dezvoltat de AFI Europe in Brasov, cu o suprafata inchiriabila de 45.000 m2;
  • Un proiect dezvoltat de Element Development in Bistrita, cu o suprafata inchiriabila de 15.000 m2 , deja finalizat;
  • Un proiect cu o suprafata inchiriabila de 8.800 m2, dezvoltat la Mioveni de Mitiska REIM.

In ultima perioada, potrivit reprezentantilor CBRE, a fost remarcata si o schimbare in ceea ce priveste utilizarea spatiilor de catre magazine. Acestea isi maresc suprafata destinata unei singure unitati, in detrimentul deschiderii de noi magazine in alte centre comerciale. Spatiile sunt folosite atat pentru vanzare, cat si pentru expunere, in vederea sprijinirii componentei de comert online. Cresterea accelerata a achizitiilor online este astfel sustinuta si integrata in activitatea offline, potrivit studiului realizat de CBRE.

Retail, spatii de retail, magazine, Carmen Ravon, CBRE

“Magazinele devin din ce in ce mai mari, functionand atat ca spatiu de vanzare, cat si ca showroom pentru sustinerea comertului online. In acest mod, componenta online si offline se sprijina reciproc in economia unui centru comercial, determinand nevoia de spatii mai mari, deci de extinderi si reamenajari. Aceasta tendinta este fireasca in era tehnologiei, a aplicatiilor mobile prin care poti beneficia de cabine virtuale de proba, in care poti face cumparaturi 24/7 si poti fi informat in timp real in legatura cu noile colectii, produse etc. ”, declara Carmen Ravon.

2018-2019: Cinci proiecte de retail vor fi extinse

  • 47.000 m2 dezvoltati de Iulius Mall in Timisoara, in cadrul Openville;
  • 22.100 m2 dezvoltati de Catinvest in Craiova, in Electroputere Parc;
  • 16.5000 m2 dezvoltati de Nova Imobiliare in Bucuresti, in Colosseum Retail Park;
  • 6.000 m2 dezvoltati de Prodplast Imobiliare in Bucuresti, in Veranda Shop&Stay;
  • 8.000 m2 dezvoltati de NEPI in Ploiesti, in Ploiesti Shopping City.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri