Daca doar o pondere de 24% dintre proiectele de cladiri de spatii de birouri livrate in anul 2015 apelau la externalizarea serviciilor de administrare a proprietatilor si 57% adoptau acest mod de lucru acum doi ani, 2017 insa a marcat un nou salt: aproape 80% din spatiile de birouri beneficiau de serviciile companiilor specializate in domeniu, potrivit companiei de consultanta imobiliara CBRE.

Potrivit CBRE, "orientarea spre externalizare se simte si pe piata cladirilor de spatii de birouri, unde s-a remarcat o evolutie spectaculoasa in ultimii trei ani". Initial, pe piata locala administrarea proprietatilor se realiza exclusiv prin resurse interne. Pentru CBRE, primul segment care a spart gheata in Romania, in 2013, a fost retailul, prin Sun Plaza, care a apelat la noi pentru serviciile de inchiriere, de administrare financiara, marketing si tehnice, pentru administrarea generala a proiectului, inclusiv executarea, modificarea si monitorizarea contractelor.

"Printre marii proprietari de centre comerciale care au decis sa predea suprafete mari in administrarea departamentelor specializate ale consultantilor i-as aminti, pe langa S Immo cu Sun Plaza, pe clientii nostri VIVO!, la nivel national, sau Felicia Shopping Center din Iasi. Principalul motiv care a favorizat acest fenomen este nevoia de eficientizare a costurilor prin utilizarea unor echipe multidisciplinare experimentate si a unor furnizori competitivi. Pentru un dezvoltator este mai complicat sa constituie echipe interdisciplinare, capabile sa dirijeze un proces complex cum este administrarea unui centru comercial sau a unei cladiri de spatii de birouri”, explica Luiza Moraru (foto), Coordonator al Diviziei de administrare a proprietatilor imobiliare a CBRE, pentru regiunea ECE.

Dezvoltarea pietei de administrare a proprietatilor de catre consultanti specializati, pe segmentul cladirilor de birouri, prezinta o evolutie constant ascendenta:

  • In anul 2015, stocul de spatii noi de birouri s-a situat la 73.000 m2, din care 17.700 m2, reprezentand 24%, au apelat la externalizarea serviciilor de administrare a proprietatilor;
  • In 2016 au fost livrati 294.000 m2 de spatii de birouri, din care 167.300 m2 (57% din suprafata totala) au fost administrati de echipe externe;
  • Anul 2017 a marcat apropierea de maturizare a acestui segment: din totalul de 123.000 m2 de spatii de birouri finalizate, 79%, reprezentand o suprafata de 97.300 m2 , au fost trecuti in administrare externa.

CBRE: 2018 va fi anul sectorului industrial

"Cresterea cererii pentru administrarea externa a proprietatilor reprezinta un semn de maturizare a pietei imobiliare locale. Eficientizarea si transparenta proceselor zilnice sunt o consecinta directa a externalizarii serviciilor de administrare”, a adaugat Valeriu Toma (foto), deputy head of asset services al CBRE Romania. Potrivit CBRE, dupa segmentele de retail si spatii de birouri, 2018 va fi anul sectorului industrial in ceea ce priveste cresterea numarului de proiecte administrate extern.

Portofoliul de clienti al CBRE pe segmentul de administrare a proprietatilor include, pe langa centre comerciale, mai multe cladiri de spatii de birouri, precum Timpuri Noi Square sau Green Gate.

In prezent, CBRE administreaza, la nivelul Europei Centrale si de Est, 300 de proprietati, adica o suprafata de 3.950.000 de metri patrati, dintre care 1.800.000 de metri patrati de centre comerciale si 1.000.000 de metri patrati de birouri, restul suprafetei fiind spatii industriale si logistice. In Romania, departamentul dedicat al CBRE, infiintat la finele anului 2013 sub conducerea Luizei Moraru, are astazi in administrare 11 proprietati, in suprafata cumulata de 400.000 metri patrati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri