Randamentele foarte bune inregistrate pe piata imobiliara autohtona au atras rand pe rand fonduri de investitii din Austria, Marea Britanie sau Germania. Investitorii israelieni au intrat mai timid pe piata, dar pentru anii urmatori se anunta investitii de miliarde de euro in real-estate-ul romanesc
Anul 2006 a adus un boom pe piata locala de real-estate. Complexele rezidentiale, centrele comerciale, spatiile de birouri, centre logistice sau hotelurile au reprezentat principalele directii catre care s-au orientat investitorii dornici de inceperea unei afaceri imobiliare in Romania. Si cum randamentele pe piata locala sunt in continuare mai bune comparativ cu cele obtinute in tarile vecine, numarul jucatorilor straini prezenti in piata a continuat sa creasca.

Fie ca sunt fonduri austriece de investitii (Europolis si Immoeast), jucatori britanici (Dawnay Day,Equest si North Real Estate Opportunities fiind printre cei mai importanti), germani (GLL Real Estate prin fondul de investii Accession Fund) sau din Belgia (spre exemplu grupul Fivanco prin subsidiara NV Real Estate Development), investitorii straini au investiti in 2006 in sectorul imobiliar autohton sute de milioane de euro.

Companiile din Israel au prins de asemenea gustul afacerilor in Romania, pentru urmatoarea perioada fiind programate investitii de peste un miliard de euro. Ultimul investitor care si-a manifestat dorinta de a intra pe piata locala este grupul imobiliar Israel Polar, care potrivit israelvalley.com citat de NewsIn, va investi un miliard de dolari in proiecte de mari dimeniuni, in mare parte in zona Europei de Est, unde mentioneaza ca tinte principale Bucurestiul si Budapesta

Acesta informatie vine dupa schimbarea recenta a actionarului principal al grupului Israel Polar. Fondatorul Property Markets Group (PMG), Ziel Feldman, a devenit actionar principal al Israel Polar, cu o participatiune de 40% din grupul imobiliar israelian.

Ziel Feldman este de parere ca Europa de Est dispune de un potential enorm. Israel Polar va mentine drept tinte secundare Vietnamul, Cambodgia precum si sectorul imobiliar din Israel, in principal cel al construirii de birouri. Aceste decizii strategice sunt consecintele unei scaderi a pietei imobiliare americane in cursul acestui an, impactul acestui fenomen urmand a atinge in curnd piata imobiliara din Europa de Vest.

Cea mai mare investitie israeliana pe piata romaneasca este cea a companiei Elbit Medical Imaging (EMI), care prin subsidiara sa Plaza Centers a preluat 75% din firma care a incheiat un acord cu guvernul Romaniei pentru constructia proiectului Casa Radio, evaluat la un miliard de dolari. Proiectul este amplasat in centrul Bucurestiului, pe un teren de 9.195 hectare, si va fi construit in trei etape, pe o perioada de cinci sau sase ani si va include un centru comercial de circa 120.000 de metri patrati si un hotel de cinci stele cu 300 de camere.

EMI a anuntat in prima parte a lunii octombrie achizitionarea a 75% din Dambovita Center SRL, firma care gestioneaza proiectul "Casa Radio" din Bucuresti, de la compania turca Cenk Vefa Kucuk, care va pastra 10% din companie.

Compania Nationale de Investitii CNI SA va detine 15% din compania creata pentru derularea parteneriatului, punand la dispozitie dreptul de utilizare a terenului pe care se ridica proiectul, precum si constructiile existente si cele care se vor ridica pe acest teren, pe o perioada de 49 de ani. Compania turca Cenk Demir Sanayi Ve Ticaret AS, selectata sa deruleze parteneriatul cu Guvernul Romaniei, va detine 10% din proiect.

Grupul european de companii Plaza Centers are sediul in Olanda si activeaza in Europa Centrala si de est, in domeniul administrarii, constructiei, inchirerii si operari de centre comerciale si de petrecere a timpului liber. Compania mama a grupulu este Elbit Medical Maging Ltd (EMI), o companie publica listata la bursa NASDAQ, la New York..

Piata imobiliara se pregateste pentru miliardele israelienilor
De asememenea, grupul israelian Africa Israel va construit la Arad un centru comercial si de petrecere a timpului liber in valoare totala de 50 de milioane de euro, pana in 2009. Centrul comercial va fi amplasat pe un teren de circa 80.000 de metri patrati si va avea o suprafata totala de 50.000 de metri patrati.

In prezent Africa Israel construieste in Bucuresti Cotroceni Park, care va cuprinde peste 250 de magazine, un hipermarket, o zona de restaurante, o sala de fitness, 20 de sali de cinema si un cinematograf IMAX (tridimensional). Ansamblul va beneficia de 2.500 de locuri de parcare, investitia necesara doar pentru dezvoltarea centrului comercial fiind estimata la circa 160 de milioane de euro.
Compania.

Africa Israel Investments functioneaza din 1934, fiind in prezent listat la bursa din Tel Aviv, cu cun capital de circa trei miliarde de dolari, in timp ce YH Dimri Construction&Development Ltd este o companie israeliana listata la bursa din Tel Aviv.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri