Un nou proiect de arhitectura & alternativa la spatiile contemporane de lucru, operat de catre compania The Leading Edge, va fi lansat in Bucuresti la Palatul Universul, in aceasta saptamana. Proiectul sta sub umbrela conceptului de Mediu Adaptiv de Lucru, creat de catre arhitectul Andrei Uleia, chief executive & head of design la DaSein Worldwide Architects & Masterplanners, si Georgiana Sima, fondator si CEO la Space Frame, Start up dedicat promovarii si implementarii produselor si tehnologiilor inovatoare in spatiile de birouri, comerciale si horeca. Spatiul de 150 mp, aflat la parterul Palatului Universul, este dezvoltat in trei dimensiuni: oameni, companii si tehnologie si poate fi organizat in "setup-uri" limitate doar de puterea imaginatiei.

"Mediul Adaptiv de Lucru (Adaptive Work Environment - AWE), transpus in realitate la parterul Palatului Universul (foto jos) din Bucuresti, este rezultatul unei introspectii asupra modului in care se utilizeaza astazi spatiile de birouri. Am 41 de ani si sunt antreprenor de cand ma stiu, iar din experientele mele in proiectele desfasurate in ultimii 15 de ani, toate temele de proiectare pornesc de la acelasi mod de organizare: birou cu receptie, open space, cafeterie, brainstorming room, fun room, meeting area, birouri destinate managementului si orice alte functiuni conexe, care sunt transpuse in practica sub foma unor structuri rigide si limitative", spune Andrei Uleia (foto), chief executive & head of design la DaSein Worldwide Architects & Masterplanners.

Spatiul este operat prin compania Leading Edge AWE, detinuta de Andrei Uleia si de Georgiana Sima. Desi in constructie, pana acum, spatiu a gazduit: o expozitie de arta si una de fotografie, doua evenimente de shooting foto si unul de restaurant pop-up.

"Toate acestea s-au intamplat fara o promovare sustinuta, ceea ce ne indreptateste sa credem ca avem ingredientele potrivite pentru a integra atat arta in spatiu, cat si procesul creativ de realizare a acesteia, a conceptelor de orice natura. La nivel teoretic, spatiul se defineste drept cadru spatial comutator de context. Tehnic, procesorul face o mutare de context, chiar daca noi avem senzatia ca face inca zece pasi simultan. AWE este mediul care are prin constructie capacitatea isi schimba contextul interior foarte rapid, poate fi metamorfozat in orice moment, in functie de nevoile utilizatorilor si fara ca acestia sa aiba abilitati tehnice sau brevete de instalator", arata arhitectul.

Palatul Universul

Andrei Uleia: Mediul de lucru ne poate inspira sau, dimpotriva, ne poate diminua energia

In perioada 2008-2010, arhitectul a condus echipa proiectului Upground din Pipera, la momentul acela clasat al patrulea din Europa de Est, in termeni de buget si dimensiuni: 250.000 mp la o valoare de piata de 340 milioane de euro. "Am proiectat de la zero 4 cladiri, primind mandat ulterior si pentru proiectarea amenajarii interioare pentru cele doua cladiri de birouri din complex, care totalizeaza 100.000 mp. Acela a fost momentul in care am setat un benchmark si in care am realizat limitarea intrinseca a modelului de organizare a spatiului de birouri clasic, care prefera sa reitereze aceleasi teme si segmentari de functionalitati si elemente rigide".

In opinia sa, "nevoia astazi este ca spatiul in care lucram si cream sa fie incitant si antrenant. Locurile in care cream nu se mai rezuma doar la biroul propriu-zis, pentru ca se poate lucra si din cafenele sau din spatii de co-working, ca alternative la birourile clasice. Mediul de lucru ne poate inspira sau, dimpotriva, ne poate diminua energia de care avem nevoie ca sa lucram. Noi toti ne bucuram sa gasim spatii care nu ne ingradesc, care ne stimuleaza si care ne ofera posibilitatea de a alege noi insine modul in care le folosim". arata Andrei Uleia.

Palatul Universul

Ce inseamna un Mediu Adaptativ de Lucru?

"Spatiul aflat la parterul Palatului Universul se poate organiza in setup-uri limitate doar de puterea imaginatiei noastre: spatiu de lucru, spatiu de brainstorming, mediu propice lucrului in echipa si teleconferintelor, sala de meeting, spatiu de conferinte, de training sau destinat seminariilor, sala de proiectii, evenimente de tip pop-up (efemere), spatiu destinat galelor festive, conferinte de presa, lansari de produs, galerii de arta si asa mai departe. Noi suntem singura limita a modurilor multiple de utilizare a spatiului", spune arhitectul, care subliniaza ca este primul mediu adaptiv care se construieste in Europa, conceptul fiind aducerea spatiului fizic la nivelul modelelor comportamentale generate de mediul digital: IoT, AI si AR.

Spatiile de birou din ziua de astazi sunt rigide, demoralizante si incurajeaza un stil nesanatos de viata.

Tendintele globale de management sunt descentralizarea, fluidizarea ierarhiilor si autoritatilor, tocmai de aceea managerii petrec peste 60% din timpul lor in meeting-uri sau pe teren, iar echipele lucreaza pe baza unor obiective si nu a unor cartele de pontaj, lucru care redefineste constant paradigmele si vechile modele. Pentru a putea inova, companiile au nevoie sa atraga si sa retina permanent oameni tineri si talentati. Si, in acest moment, noua generatie de oameni tineri cu mare potential este reprezentata de generatia Z, cu o pondere de 6,5% in totalul fortei de munca in prezent si prognozat sa ajunga in 20 de ani la o pondere de 40% din totalul fortei de munca.

Numarul celor care lucreaza in spatii de birouri, in intreaga lume, este estimat la circa 400 de milioane de utilizaori, dintre care 200 de milioane de oameni in birouri de clasa A si B, 30-40 de milioane in spatii de co-working, iar restul in cladiri de clasa C sau imobile mai mici.

"Acest spatiu are ca punct de interes generatia Z si, in general, oamenii nascuti dupa 2000, care opun rezistenta la inregimentarea in spatiile de birouri clasice, rigide, si care, datorita interactiunii intense cu mediul digital, si-au dezvoltat modele de comportament diferite: cred ca pot face simultan mai multe activitati (multitasking), simt nevoia de a fi permanent conectati si au capacitatea de a filtra relevanta unei informatii in circa 8 secunde, potrivit studiilor. Din acest motiv, acest spatiu capabil de metamorfozare imbina tehnologia actuala, cu mijloace media, cu sisteme care controleaza consumul de apa si de curent, cu servicii si modele comportamentale ce sustin mentinerea nivelului ridicat de energie mentala si fizica", adauga Andrei Uleia.

Palatul Universul

Cum ar putea arata segmentul mediului adaptiv initiat de AWE peste 5 ani?

"Planurile noastre merg inspre promovarea conceptului inaugurat la Palatul Universului si expansiunea rapida in alte orase din Romania si din regiune. Credem ca AWE este convergent cu tendintele actuale de manifestare digitalizata, descentralizata si multitasking in spatiile de lucru, astfel incat urmarim popularizarea si propagarea Mediului Adaptiv de Lucru inspre leaderii companiilor si integrarea cat mai multor proiecte pilot in sediile acestora", spune arhitectul.

In paralel, "lucram intens la promovarea AWE in Europa si in Statele Unite, deoarece nu am gasit exprimarea vreunui concept similar. Peste 5 ani, este foarte posibil ca Mediul Adaptiv de Lucru sa reprezinte deja standardul industriei", conchide Andrei Uleia.

El a infiintat DaSein Worldwide Architects & Masterplanners dupa absolvirea studiior de arhitectura la Universitatea "Ion Mincu". iar cele mai semnificative proiecte pe care le dezvolta in prezent sunt: Black Sea Vision, un proiect de 100 ha amplasat pe malul Marii Negre, Universitatea de Medicina Hubert Kairuki pe un teren de 7,5 ha in Dar Es Salam, Tanzania, un Centrul Cultural Welcome Kilimanjaro, pe o suprafata de 80 ha, amplasat in Arusha, nordul Tanzaniei si proiectul legat de Mediul Adaptiv de Lucru (AWE) de la Palatul Universul din Bucuresti.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri