500 de romani au fost inselati de un tanar care le-a promis apartamente la preturi mici in blocuri ilegale. Televiziunea publica din Suedia a inceput o ancheta legata de asistentele medicale false din Romania. Citeste in continuare principalele titluri din presa de astazi, 15 noiembrie.

500 de romani inselati de un escroc care a luat 3 milioane € pentru apartamente in blocuri ilegale. Intr-o Romanie in care si piata imobiliara pare sa fi fost scapata de sub control de autoritati, ″Inspectorul Pro″ a descoperit un caz revoltator. La Cluj, peste 500 de persoane au fost inselate de un escroc care a luat avansuri de 3 milioane de euro pentru apartamente in blocuri care nu respecta legea. Culmea este ca individul a fost arestat, dar si eliberat dupa 30 de zile. Pus sub control judiciar, a continuat sa vanda locuinte, desi nu mai avea voie. Politistii au cerut arestarea lui, insa judecatorii au decis sa il lase in libertate, potrivit Stirile ProTv.

Scandal international cu postliceale romanesti: Televiziunea publica din Suedia, ancheta despre asistente false din Romania. “Sunt asistente false – cu diplome si licente autentice”. Asa incep jurnalistii de la televiziunea publica din Suedia o ancheta difuzata astazi si care are in centru cazurile unor asistente medicale venite de la postliceale din Romania, cu diplome recunoscute de statul roman, dar fara pregatire reala. “Am incercat inca de pe data de 22 mai sa ii luam interviu ministrului Educatiei, dar biroul de presa ne-a tot amanat, iar cand si-a dat demisia ministrul Valentin Popa reprezentantii Ministerului ne-au zis ca ministrul interimar nu are competenta de a ne da un interviu”, a declarat pentru Edupedu jurnalista suedeza Jazz Munteanu.

Legaturile «bolnavicioase» de la metrou. Metrorex plateste cu sute de mii de euro sindicatul care ameninta cu greva generala!. Greva de avertisment de joi de la metroul bucurestean vine pe fondul unor negocieri esuate intre Uniunea Sindicatelor Libere din Metrou (U.S.L.M.) si conducerea Metrorex. Ca urmare a expirarii Contractului Colectiv de Munca, sindicalistii au cerut initial o majorare a salariilor cu 42 de procente. Libertatea a dezvaluit zilele trecute ca aceasta marire ar veni in completarea unui castig mediu net in companie de peste 4.000 de lei pe luna. In bugetul de venituri si cheltuieli pe 2018, Metrorex are prevazute cheltuieli cu personalul de aproape 100 de milioane de euro, ceea ce reprezinta aproximativ 25 la suta din total. La aceste cheltuieli cu exploatarea intra si o serie de plati facute direct in contul sindicatului si in contul unei societati comerciale detinute tot de angajati – Sindomet Servcom SRL.

Portretul lui Florin Iordache, politicianul anti-justitie si anti-bun simt. Cum a ajuns de la fabrica de mobila din Caracal in Parlament si in Guvern. Florin Iordache este autorul Ordonantei 13, care a scos sute de mii de oameni in strada. Ulterior, Iordache a fost instalat de Liviu Dragnea in fruntea Comisiei parlamentare care a modificat legile Justitiei si codurile penale. Deputatul PSD Florin Iordache, este inginer: a absolvit Facultaea de Mecanica din Craiova in anul 1985, iar Partidul i-a dat repartitie la fabrica de mobila din Caracal. 17 ani mai tarziu, in 2002, pe cand devenise parlamentar PSD, Iordache a mai obtinut si o diploma de jurist, tot la Universitatea din Craiova. Ulterior, deputatul si-a mai indesat CV-ul cu „traditionalul“ curs la Colegiul National de Aparare, frecventat de majoritatea politcienilor, dar si cu un doctorat in relatii economice internationale la Balti, Republica Moldova, lucrare in care a copiat pasaje largi dintr-un interviu al fostului ministru de Externe Mihai Razvan Ungureanu, scrie Adevarul.

Elevii de nota 10 la BAC au plecat din tara! La ceremonia organizata la Sectorul 1 au venit doar parintii sa ridice premiile.Primaria Sectorului 1 a premiat, miercuri, elevii care au obtinut 10 la Evaluarea Nationala si la BAC, respectiv rezultate deosebite la olimpiadele internationale.„Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, va premia miercuri, 14 noiembrie 2018, incepand cu ora 11.00, elevii care au obtinut rezultate deosebite la Examenul National de Bacalaureat, la Evaluarea Nationala (sesiunea iunie-iulie 2018) si la olimpiadele internationale. In cadrul ceremoniei, care va avea loc in Sala de Consiliu a Primariei Sectorului 1 din Bd. Banu Manta nr. 9, 22 de elevi vor primi recunoasterea meritelor si muncii depuse in cursul anului scolar. Astfel, edilul Dan Tudorache ii va premia pe elevii din unitatile de invatamant din Sectorul 1 care au obtinut nota maxima la Examenul de Bacalaureat, la Evaluarea Nationala, precum si pe cei care au fost medaliati la olimpiadele internationale“, asa anunta, marti dimineata, Primaria Sectorului 1. Numai ca la ceremonie nu a participat niciun tanar absolvent de liceu pentru ca toti sunt plecati din tara. Asa ca parintii au primit distinctiile in locul copiilor, scrie Adevarul.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri