Compania de consultanta imobiliara Colliers International estimeaza ca in 2019 vor fi livrati peste 350.000 de mp de birouri, iar valoarea totala a tranzactiilor ar putea trece de un miliard de euro. Pe segmentul de industrial si logistica, sunt asteptate sa se dezvolte alte noduri economice precum Iasi, Constanta si Ploiesti, dar reprezentantii companiei atrag atentia ca lipsa de predictibilitate economica ii face pe investitori sa se razgandeasca si ofera un exemplu concret in acest sens.

Livrarile de birouri

Compania de consultanta imobiliara Colliers International estimeaza ca, in 2019, vor fi livrati in jur de 360.000 de mp de birouri, 65% din spatii fiind deja preinchiriate. „Spre finalul anului, probabil ca vor fi 75%, poate chiar 80% din ele. Ce ne asteptam, in schimb, este sa creasca rata de neocupare. Acum o estimam la 9%. O sa se duca in jur de 13%”, a declarat Laurentiu Lazar, managing partner in cadrul Colliers International.

George Didoiu, director tenant services in cadrul Colliers Intenational, precizeaza ca majorarea ratei de neocupare vine in contextul cresterii stocurilor. „Daca cifrele s-ar pastra, vorbim de o crestere de 25% a stocului intr-o perioada de 24 de luni. Asa ca, trecerea de la 9-10% la 13% nu este spectaculoasa in contextul unei piete deficitare, cat vorbim, de fapt, de marirea foarte mare a stocurilor”, explica Didoiu.

Cea mai buna perioada pentru retail

Colliers estimeaza ca in 2019 si 2020 va creste stocul livrarilor de retail pana la 500.000 de mp, dublu fata de 2017-2018.

„2018 a fost cel mai bun an de dupa criza din aproape toate punctele de vedere, evident, ne raportam in primul rand, la performanta retailerilor. Am avut cea mai mare crestere de consum privat din Europa Centrala si de Est, de 6%. Am avut o crestere constanta a consumului in ultimii 6-7 ani, motiv pentru care, am avut si o crestere a vanzarilor retailerilor. In ceea ce priveste livrarile, nu a fost un an cu livrari prea mari, 135.000 de mp”, a declarat Simina Niculita, director al departamentului retail in cadrul Colliers International.

„Faptul ca livrarile au fost scazute, vanzarile, foarte bune, iar consumul a continuat sa creasca in Romania, a dus la o crestere a chiriilor, estimam in jur de 10%. Este primul an in care raportam public ca centrele comerciale performante au avut cresteri de chirii de 10%, chiar si 15%”, completeaza Niculita.

Zona de industrial si logistica

Reprezentantii Colliers estimeaza ca pe langa zona de Centru si Vest, ar putea sa se dezvolte noduri economice precum Iasi, Constanta si Ploiesti.

“Piata de industrial va continua sa creasca, pentru ca, in primul rand, din punctul de vedere al transporturilor, devine destul de mare presiunea pe transportatori, transportul devine din ce in mai scump. Sunt “batalii mari” date de logisticieni pentru a castiga anumiti clienti care, la momentul actual, sunt prezenti in Cehia, Ungaria, si livreaza acolo. O sa vedeti in perioada urmatoare miscari destul de importante pe partea de logistica si de studii de relocare”, a declarat Laurentiu Duica, director al departamentului industrial.

Piata de investitii are potential

Volumul tranzactiilor imobiliare din 2018 a fost de peste 900 de milioane de euro, iar tranzactiile in desfasurare cu cladiri de birouri in 2019 vor fi de peste 500 de milioane de euro, potrivit reprezentantilor Colliers.

„Cred ca avem sanse anul acesta ca tranzactiile, in total, sa treaca de un miliard (n.r. de euro) si chiar tranzactiile de birouri se se apropie de borna asta. (...) Daca va uitati la stocul care se dezvolta, coroborat cu faptul ca simtim interes crescut pentru piata din Romania si cu faptul ca ecartul randamentelor a crescut si anul trecut, noi mergem inspre 7% cu randamentele pentru birouri”, a declarat Robert Miklo, director al departamentului de investitii.

Piata terenurilor se va tempera usor dupa anii excedenti

Compania de consultanta imobiliara sustine ca in 2018, lichiditatea pietei a crescut cu 15-20%, la peste 400 de milioane de euro, iar nivelul cererii noi pentru terenuri va fi sub cel din anii precedenti, in 2019.

„Pentru anul care vine, dupa 2-3 ani care au fost foarte dinamici, plini de achizitii, dezvoltatorii si-au facut stocuri, este normal ca acestia sa se concentreze pe dezvoltarea proiectului, sa fie mai selectivi in alegerea locatiilor. Vedem o cerere noua, sub nivelul celei din anii precedenti. Exista cerere de terenuri pe toate segmentele, dar la o intensitate mai scazuta”, a spus Sinziana Oprea, director land division in cadrul Colliers International.

Piata hoteliera in 2019

Piata hoteliera este asteptata sa creasca in urmatoarele sase luni, odata ce Romania a preluat presedintia Consiliului Uniunii Europene.

„Asteptam o crestere semnificativa in aceste 6 luni, in jur de 50.000 de innoptari, aceste innoptari fiind la hotelurile de 4 si 5 stele. Daca acum aveau un grad de ocupare de 80%, estimam ca ne vom duce undeva la 90-100%. In plus, se livreaza in jur de 10% camere noi, in Bucuresti”, a precizat Laurentiu Lazar.

Problema predictibilitatii

Predictibilitatea fiscala din partea Guvernului este o provocare pentru investitori, iar „ordonanta lacomiei” schimba planurile celor care vor sa creeze locuri de munca in Romania. Reprezentantii unui service center, care urma sa angajeze circa 200 de oameni, erau hotarati, la finalul anului trecut, sa deschisa un sediu in Romania, dar, in urma ordonantei 114/2018, au decis sa isi regandeasca situatia, iar, in prezent, nu stiu daca vor continua.

„Mai exista o provocare: predictibilitatea. Am vazut ce s-a intamplat la final de an si noi avem deja doua semnale foarte clare, care nu spun ca vor creea un trend, dar exista, ni s-au intamplat. Avem deja un feedback de la client care luase in considerare foarte clar sa intre in tara noastra cu un service center, la inceput, cu vreo 200-250 de angajati si cu o perspectiva de crestere, undeva la vreo 400-500 de angajati. In decembrie, la inceput, era clara decizia pe Romania. Acum, se duce munca de lamurire si are de ales intre noi si o tara din vest. Este un service center dintr-o tara din vest care a luat in considerare sa vina la noi. Din cauza ultimelor schimbari care nu au fost asa de predictibile, se uita si in alta parte acum. Inca nu au luat decizia, dar o luasera in decembrie”, explica Lazar.

Sursa foto: Mircea Dragos

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri