In martie, preturile locuintelor disponibile spre vanzare in marile orase ale tarii au crescut usor, in contextul in care, in mod firesc pentru o perioada de stabilizare, in perioada analizata au avut loc variatii atat in plus, cat si in minus. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitata pentru un metru patrat de apartament (nou sau vechi) a ajuns, astfel, la 1.237 de euro pe metru patrat util, cu 0,3% mai mult decat la finele lui februarie (cand era 1.233 de euro pe metru patrat util).

In trei dintre cele sase mari orase monitorizate de Imobiliare.ro, asteptarile vanzatorilor s-au majorat fata de luna precedenta, iar in celelalte trei s-au diminuat. De mentionat este ca, la nivelul acestor centre regionale, scaderi de pret au fost consemnate cu precadere pe segmentul apartamentelor vechi.

Astfel, in Bucuresti, apartamentele s-au apreciat, per ansamblu, cu 0,4%, de la 1.322 de euro pe metru patrat util, pana la 1.327 de euro pe metru patrat util. Pe ambele segmente de piata analizate, variatiile preturilor au fost destul de temperate, chiar daca nu au urmat aceeasi directie. Astfel, locuintele din blocurile vechi s-au ieftinit cu 0,3% (de la 1.219 la 1.215 euro pe metru patrat), in vreme ce unitatile locative din cadrul noilor ansambluri rezidentiale au consemnat un avans de 0,6% (de la 1.400 la 1.409 euro pe metru patrat).

In Brasov, indicele Imobiliare.ro releva, pentru cea de-a treia luna a anului, un usor avans general al preturilor, de 0,2%, de la 1.113 la 1.115 euro pe metru patrat util. Si aici, apartamentele vechi au consemnat o scadere, de 0,9% de data aceasta, de la 1.098 la 1.088 de euro pe metru patrat util. Unitatile locative nou-construite, pe de alta parte, s-au apreciat in mod consistent, anume cu 2,8%, ajungand la o medie de 1.183 de euro pe metru patrat (fata de 1.151 de euro pe metru patrat in luna precedenta).

In acelasi timp, Cluj-Napoca este unul dintre cele trei mari centre regionale unde asteptarile vanzatorilor s-au diminuat in cea de-a treia luna a anului (chiar daca nu substantial). Mai exact, apartamentele din oras s-au ieftinit, per ansamblu, cu 0,3%, de la 1.571 la 1.566 euro/mp. Spre deosebire de alte orase, tendinta descendenta a fost resimtita aici pe ambele segmente de piata analizate: locuintele vechi au consemnat un minus de 0,3% (de la 1.582 la 1.578 euro/mp), iar cele noi un minus de 0,4% (de la 1.559 la 1.553 euro/mp).

In luna martie, apartamentele disponibile spre vanzare in Constanta s-au apreciat, per ansamblu, cu 0,8%, de la 1.126 la 1.135 euro/mp util. De mentionat este ca, dintre marile orase supuse analizei, Constanta este singurul care face exceptie de la „regula” scaderilor de pret de pe piata veche: astfel, locuintele din aceasta categorie s-au apreciat cu 0,7%, de la 1.123 la 1.131 euro/mp. Unitatile locative nou-construite, pe de alta parte, au cunoscut un avans de 1,3%, de la 1.129 la 1.144 de euro pe metru patrat.

In Iasi, indicele Imobiliare.ro a consemnat un declin destul de important al preturilor apartamentelor pe parcursul lunii martie, anume 1,3%, de la 1.020 la 1.007 euro pe metru patrat util. Ca si in Cluj-Napoca, scaderi de pret au fost consemnate pe ambele segmente de piata analizate: locuintele din blocurile vechi s-au ieftinit cu 1,1% (de la 1.010 la 999 de euro pe metru patrat), iar cele noi cu 1,4% (de la 1.025 la 1.011 euro pe metru patrat).

Indiferent de perioada de constructie, apartamentele disponibile spre vanzare in Timisoara au avut o evolutie constanta in luna martie. Pretul mediu solicitat in Timisoara este de 1.228 de euro pe metru patrat util. Evolutia usor descendenta a fost sustinuta in mod exclusiv de locuintele vechi, care s-au depreciat, la randul lor, cu 0,2%, de la 1.240 la 1.238 euro/mp. Unitatile locative nou-construite s-au scumpit, insa, cu 0,8%, de la 1.189 la 1.198 euro/mp.

Sursa foto: Grand Warszawski / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri