Bucurestiul a cunoscut in ultimii doi ani o dezvoltare spectaculoasa a segmentului de spatii de coworking si spatii de birouri flexibile, pana la peste 71.000 mp. Extinderea a fost influentata de dezvoltarea industriei IT&C, de nevoia de spatii unde persoanele creative sa se intalneasca si sa colaboreze si mai ales de inclinatia noilor generatii catre profesii alternative, care nu mai depind de un spatiu stabil de lucru si nu mai necesita un program de munca traditional, potrivit unui raport al companiei de consultanta imobiliara Crosspoint, care subliniaza ca "desi potentialul de crestere al Bucurestiului este mare, cu toate acestea, operatorii vor trebui sa vina in mod continuu cu idei si spatii inovatoare pentru a avea o afacere de succes".

Spatiile flexibile de birouri si-au facut aparitia pentru prima data pe piata romaneasca in 1998, atunci cand grupul Belgian Regus a deschis primul birou in Bucuresti, arata Crosspoint. Insa, din 2008 pana in 2018 suprafata totala ocupata de operatorii de spatii de coworking a crescut de la putin peste 2.500 mp la peste 60.000 mp. Dar, care este diferenta intre un spatii flexibile de birouri si spatii de coworking?

Un spatiu flexibil este un spatiu de lucru complet echipat care ofera clientilor servicii administrative si de mentenanta si este inchiriat pentru o perioada scurta de timp. Termenii de inchiriere precum si spatiul in sine sunt mult mai flexibile comparativ cu un birou traditional. Aceste spatii gazduiesc de regula business-uri mici si mijlocii in cautarea de birouri plug-and-play.

Pe de alt parte, un spatiu de coworking este un tip de birou flexibil dedicat freelancerilor, startup-urilor, antreprenorilor si companiilor mici. Un astfel de spatiu poate fi inchiriat pe un termen incepand de la o ora, ofera birouri flexibile, birouri fixe, precum si birouri private. Principalul scop al spatiilor de coworking este acela de a crea o comunitate prin incurajarea colaborarii si inovatiei.

Cei mai mari operatori de spatii de coworking din Bucuresti sunt IWG (cu aproximativ 30.000 mp in 14 spatii flexibile de birouri in Bucuresti) si Mindspace (cu 12.000 mp in trei locatii). Piata este in expansiune, numai in primul trimestru din 2019 inregistrandu-se noi intrari din partea unor operatori mici si mari de peste 8.000 mp, mai arata Crosspoint.

Mindspace, Regus si New Work Offices deschid noi spatii de coworking

De asemenea, urmatoarele spatii care vor fi deschise sunt: Mindspace - 4.000 mp in City Offices; Regus (IWG) - 3.600 mp in Tiriac Tower, 3House - 3.500 mp in Equilibrium si New Work Offices - 2.800 mp in AFI Tech Park.

"In pofida faptului ca piata este dominata de jucatori mari, numarul spatiilor mai mici de coworking este in crestere in Bucuresti. Localizate in special in centrul orasului, aceste spatii ofera experiente personalizate de lucru, gazduiesc conferinte, seminare si evenimente culturale sau sociale. Unele dintre acestea se axeaza pe transformarea unor cartiere in comunitati (precum Cartier Hub in Drumul Taberei), in timp ce altele imbina conceptul de coworking cu cel de co-living (precum Pura Vida Hub si Omega House)", potrivit Crosspoint.

Insa, "cresterea rapida din ultimii doi ani a segmentului de coworking, deschiderile de noi spatii anuntate pentru perioada imediat urmatoare, intrarea pe piata a unor noi operatori internationali (gigantul nord-american WeWork), precum si proiectele mixte care vor include spatii de coworking (proiectele Marmura Residence/Prime Kapital si Fosta Fabrica/Hanner) dovedesc ca acest concept nu este unul trecator", afirma consultantii Crosspoint.

Astfel, "deoarece este o piata tanara, potentialul de crestere al Bucurestiului este mare. Cu toate acestea, operatorii vor trebui sa vina in mod continuu cu idei si spatii inovatoare pentru a avea o afacere de succes".

Coworking si spatii flexibile de birouri

Sursa foto: LightField Studios / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri