Al doilea trimestru din 2019 a reconfirmat interesul sporit pentru inchirierea de spatii de birouri. La nivel national, in acest interval au fost inchiriati peste 115.000 de metri patrati de spatii de birouri, valoare similara cu cea inregistrata in trimestrul al doilea din 2018. In total, in prima jumatate din 2019 au fost tranzactionati la nivel national 239.500 metri patrati de birouri, in crestere cu 17,6% fata de primele 6 luni din 2018, cand au fost inchiriati aproximativ 203.600 de metri patrati, potrivit companiei de consultanta imobiliara JLL Romania.

Tranzactiile realizate in primul semestru al acestui an reprezinta aproximativ 60% din volumul total tranzactionat anul trecut, de aproape 400.000 de metri patrati. Daca se va mentine ritmul actual si in ultimele doua trimestre din an, atunci ar putea fi depasit cu cel putin 20% nivelul inregistrat in total in 2018, arata JLL Romania.

"Piata de birouri continua sa performeze si in 2019, ceea ce indica faptul ca acest segment imobiliar a ajuns la un anumit grad de maturitate. Prezenta dezvoltatorilor profesionisti, cu multa experienta si cu strategii adaptate noilor cerinte ale chiriasilor a contribuit la maturizarea pietei. Aceasta se traduce printr-un echilibru intre cerere si oferta si usoare fluctuatii ale gradului de neocupare si la nivelul chiriei medii", a declarat Marius Scuta (foto), head of office department JLL Romania.

De mentionat ca cererea neta de spatii de birouri a crescut in al doilea trimestru cu 43% fata de primul trimestru din 2019, la circa 60.000 de metri patrati. Cererea neta a reprezentat 52% din volumul tranzactiilor de inchiriere inregistrate in al doilea trimestru al anului curent. La nivelul primei jumatati a anului, cererea neta a reprezentat aproape 43% din totalul tranzactionat.

Cei mai multi dintre chiriasii care au inchiriat spatii de birouri in al doilea trimestru au provenit din sectorul de IT, sectorul medical si farmaceutic si din sectorul manufacturier. Ca si in primul trimestru din an, compania JLL a inregistrat si in trimestrul al doilea cea mai mare cota de piata la nivel national pe segmentul tranzactiilor cu spatii de birouri, de circa 30%, tranzactionand peste 34.000 de metri patrati.

Bucurestiul a atras si in al doilea trimestru din an cel mai mare volum de tranzactii, respectiv 101.500 de metri patrati (reprezentand 88% din totalul national), fiind urmat de Cluj-Napoca (aproximativ 6.200 de metri patrati), Timisoara (aproape 4.000 de metri patrati) si Iasi (3.550 metri patrati).

JLL Romania: Am intermediat 33% din totalul tranzactiilor cu spatii de birouri in S1

Cele mai cautate zone de birouri din Bucuresti au fost in aceasta perioada Floreasca - Barbu Vacarescu, CBD, Nord-Expozitiei si Dimitrie Pompeiu. La nivelul Capitalei, JLL Romania spune ca a inregistrat cea mai mare cota de piata pe segmentul inchirierilor de spatii de birouri - 33% (aproximativ 33.800 de mp). Cifrele se refera doar la tranzactiile intermediate de consultantii imobiliari.

In trimestrul al doilea din 2019 au fost livrate in Bucuresti trei proiecte de spatii de birouri, insumand o suprafata inchiriabila de 85.500 de mp (acestea sunt Business Garden Bucharest, Timpuri Noi Square 3 si Oregon Park, cladirea C).

In primul trimestru al anului curent au fost livrate cladiri de birouri insumand 92.800 de metri patrati. Astfel in prima jumatate a anului stocul de birouri a crescut cu 178.300 metri patrati, reprezentand o majorare cu 6,7% a stocului existent la sfarsitul anului trecut.

In comparatie, in primele doua trimestre din 2018 au fost livrati doar 28.000 de metri patrati de spatii de birouri. Pana la sfarsitul anului curent ar urma sa mai fie livrati inca 155.700 de metri patrati de spatii de birouri. Astfel s-ar ajunge la un total de livrari pe 2019 de 334.000 de metri patrati.

”Piata are capacitatea de a absorbi dezvoltarile noi, in conditiile in care jumatate din spatiile care au fost livrate sau urmeaza sa fie livrate in acest an sunt ocupate in proportie de peste 50%. Exista cereri in piata care au incurajat dezvoltatorii sa apese pedala de acceleratie in ceea ce priveste livrarile de proiecte noi, astfel in acest an vedem o dublare a suprafetei de spatii noi care ar urma sa fie finalizate comparativ cu anul trecut”, a adaugat Marius Scuta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri