In Bucuresti, chiria medie solicitata pentru un apartament cu doua camere se situeaza acum la 420 de euro pe luna, in crestere de la 410 euro pe luna in al treilea trimestru al anului, potrivit unui raport de piata publicat de Analize Imobiliare si Imobiliare.ro. Acelasi tip de locuinta (bicamerala, confort 1, din perioada 1980-2000, cu o suprafata utila de 50-60 de metri patrati) poate fi inchiriata, in Cluj-Napoca, tot cu 420 de euro pe luna, la fel ca in cele trei luni anterioare.

Pe urmatoarele locuri in clasamentul celor mai mari chirii solicitate pe segmentul apartamentelor cu doua camere se situeaza orasele Timisoara si Brasov, unde proprietarii solicita, in medie, 350 de euro pe luna (la fel ca trimestrul trecut). Iasiul, pe de alta parte, a consemnat o scadere in acest rastimp, de la un nivel de 350 de euro pe luna, la 330 de euro pe luna. Aceeasi chirie medie, anume 330 de euro pe luna, este practicata si in Tulcea, in vreme ce, in Targu Mures, pretentiile proprietarilor ajung la 320 de euro pe luna.

Interesant este ca in Constanta, pe de alta parte, un apartament cu doua camere poate fi inchiriat cu 300 de euro pe luna (la fel ca trimestrul trecut), orasul de la malul marii situandu-se la acelasi nivel de pret cu Ploiestiul.

Cresteri ale sumelor medii lunare solicitate pentru doua camere au fost consemnate si in orasele cu cele mai ieftine apartamente de inchiriat. Exceptia de la regula este reprezentata de Resita, unde proprietarii cer tot 180 de euro pe luna, la fel ca in cele doua trimestre anterioare. Capitala Caras-Severinului a ramas, astfel, singura resedinta de judet unde un apartament cu doua camere poate fi inchiriat cu mai putin de 200 de euro pe luna.

Pe de alta parte, aceasta este suma medie solicitata intr-o serie de resedinte de judet, precum: Targoviste, Satu Mare, Drobeta Turnu-Severin, Piatra Neamt, Baia Mare, Ramnicu Valcea, Slatina. Un nivel de pret apropiat, anume 210 euro pe luna, este valabil in Targu-Jiu.

Bucurestiul atrage peste 50% din cererea pe marile orase

In ultimele trei luni din 2019, aproximativ 62.300 de potentiali chiriasi au incercat sa inchirieze o locuinta prin intermediul Imobiliare.ro. Bucurestiul a atras, in mod firesc, mai bine de jumatate din aceste cautari, anume 37.800. Pe pozitia a doua in clasament a trecut Timisoara (6.100), orasul de pe Bega fiind urmat de Constanta (5.300 de cautari), Cluj-Napoca (cu 4.900 de cautari), Brasov (4.400) si Iasi (3.800).

Comparativ cu perioada similara din 2018, nivelul cererii pe inchirieri din aceste sase mari orase a fost, per ansamblu, cu 7% mai ridicat. Cu exceptia orasului Cluj-Napoca, unde acest indicator a stagnat, cresteri au avut loc in toate celelalte centre regionale: +22% in Iasi, +17% in Timisoara, +15% in Brasov, +6% in Constanta si, respectiv, +5% in Bucuresti.

Interesant este ca, fata de perioada similara a anului 2015, interesul pentru inchirieri a fost, trimestrul trecut, cu 54% mai ridicat in marile centre regionale analizate, o tendinta ascendenta putand fi observata in fiecare dintre acestea. Cea mai semnificativa crestere, de peste 170%, a avut loc in Iasi, capitala Moldovei fiind urmata de Cluj-Napoca, cu un avans de 145% in ultimii cinci ani. Pe urmatoarele locuri se situeaza Constanta, unde numarul cautarilor pe acest segment de piata s-a majorat cu 83%, apoi Brasov (+71%), Timisoara (+45%) si, in cele din urma, Bucuresti (+38%).

Oferta, avans de 8,5% la 12 luni

In cel de-al patrulea trimestru din 2019, numarul ofertelor de apartamente si case disponibile spre inchiriere in cele sase mari orase ale tarii (proprietati finalizate inainte de anul 2000) s-a cifrat la 17.030 - ceea ce marcheaza o scadere sensibila, de aproximativ 26%, fata de trimestrul anterior (cand pe piata existau peste 23.000 de asemenea anunturi).

Acest recul este cat se poate de firesc, avand in vedere ca inceputul toamnei reprezinta un apogeu al activitatii pe piata inchirierilor din marile centre universitare, dupa care lucrurile revin la normal.

Orasul cu cele mai multe locuinte de inchiriat ramane, bineinteles, Bucurestiul, la o distanta rezonabila fata de toate celelalte centre regionale: in capitala tarii, potentialii chiriasi au avut la dispozitie, trimestrul trecut, 8.210 asemenea anunturi. In toate celelalte mari orase ale tarii, volumul ofertelor de inchirieri se situeaza la mai putin de 3.000 si, in unele cazuri, chiar la mai putin de 2.000. Astfel, numarul ofertelor ajunge la 2.770 in Cluj-Napoca, la 2.420 in Timisoara, la 1.300 in Constanta, la 1.210 in Iasi si, respectiv, la 1.110 in Brasov.

Fata de perioada similara a anului trecut, oferta de inchirieri a fost, la nivelul celor sase mari centre regionale, cu 8,5% mai mare, tendinta general ascendenta fiind resimtita in majoritatea oraselor analizate, in frunte cu Brasovul (+32,8%) si continuand cu Cluj-Napoca (+17,9%), Iasi (+11,1%), Constanta (+8,9%) si Bucuresti (+8,1%). Exceptia o constituie Timisoara, unde oferta pe inchirieri este cu 7,5% mai mica decat in urma cu un an.

In ceea ce priveste anunturile de inchiriere nou-introduse pe piata trimestrul trecut, datele Analize Imobiliare releva un avans mai usor, respectiv +3,6%, fata de perioada similara din 2018. In acest caz, cresteri au avut loc doar in patru din sase centre regionale, respectiv in Constanta (+27,2%), Cluj-Napoca (+12,1%), Iasi (+9,7%) si Bucuresti (+4,3%). Timisoara reprezinta, la acest capitol, cea mai importanta exceptie de la regula, aici fiind inregistrat un declin de 14,1% la 12 luni, in timp ce, in Brasov, a avut loc un recul de 2,8%.

Sursa foto: Andrii Yalanskyi / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »


Setari Cookie-uri