Ministerul Culturii a declanșat procedura de clasare ca monument istoric a Club Fabrica, din strada 11 Iunie din București. Ca urmare, clădirile au statut de monument istoric, un an din acest moment, timp în care nu se mai pune problema demolării și construirii a mai multor blocuri de 8 etaje, așa cum era prevăzut într-un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) aflat în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei.

"În acest interval, Institutul Național al Patrimoniului va întocmi documentația completă pentru clasarea definitivă ca monument istoric", arată Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook. "Felicitări Ministrului Culturii pentru gestul de mare responsabilitate. Felicitări echipei de la Institutul Național al Patrimoniului care a întocmit documentația preliminară".

El adaugă faptul că "dacă vor exista contestații juridice, vom interveni în instanță în favoarea ministerului".

Clădirile sunt construite în anii 1900 și au găzduit o fabrică de ciorapi și tricotaje. În anii comunismului, fabrica a continuat sub numele Apollo. Clădirile sunt reprezentative pentru patrimoniul industrial construit în zona Filaret.

Club Fabrica este un exemplu de reconvertire a unor clădiri de patrimoniu industrial, în acord cu tendințele mondiale în urbanism. Este o afacere a unor antreprenori locali care dă viață unui cartier cu potențial. Este un spațiu cultural și un nod creativ. Bucureștiul are șansa să se impună ca centru regional în IT și industrii creative, astfel de inițiative trebuie sprijinite de autorități, nicidecum desființate.

Citește și: Hub-ul Fabrica din București, sub amenințarea unei dezvoltări imobiliare

Sursa foto: Fabrica Club

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri