11 Iunie 2020

Întoarcerea la birou: ce măsuri inedite au luat dezvoltatorii pentru a proteja angajații de Covid-19



Încheierea stării naționale de urgență și mai ales următoarele săptămâni au fost sinonime cu întoarcerea la birou pentru sute de mii de angajați din economie. Cu această etapă, dezvoltatorii și proprietarii clădirilor de birouri au fost nevoiți să realizeze modificări în spațiile comune, dar și în cele ocupate de către companiile chiriașe, totul pentru a implementa norme de prevenție și a spori gradul de siguranță și de încredere al angajaților, în contextul Covid-19. Navighează pe acest slide pentru a vedea ce măsuri inedite au luat devoltatorii și proprietarii de clădiri de birouri.

Globalworth

Globalworth arată că numeroase măsuri au fost luate încă de la declanșarea crizei, în proiectele sale de birouri, precum Globalworth tower sau Globalworth Campus, dar având în vedere că îngrijorarea globală crește, iar starea de urgență se încheie, reprezentanții dezvoltatorului lucrează activ la limitarea tuturor riscurilor în noul context.

Printre cele mai importante acțiuni care au fost deja implementate în clădirile Globalworth sunt:

  • Eficiența sporită a sistemului HVAC și dispunerea la intrările clădirilor a instrucțiunilor de igienă pentru limitarea răspândirii Covid-19 (măști sau acoperirea feței în interiorul clădirii și dezinfectarea mâinilor);
  • Furnizori cheie ai clădirilor: personalul de intreținere tehnică, securitate și curățenie este obligat să respecte instrucțiunile de igienă a mâinilor, să respecte cerințele de Sănătate, Siguranță, Securitate și Mediu (HSSE) cu echipament personal de protecție (măști, mănuși). Aceleași cerințe sunt aplicate și furnizorilor locatarilor care efectuează astfel de servicii în timp ce tranzitează zonele comune;
  • Sporirea protocolului de igienizare prin dezinfectarea zonelor sensibile ale spațiilor comune (lobby ascensoare, căi de acces, scări, toalete), în timp ce o zonă specială va fi desemnată pentru comercianți și curieri, iar zona va fi igienizată cu frecvență crescută;
  • Protocolul pentru vizitatorii clădirii: vizitatorii se vor înregistra la recepție, iar accesul acestora la turnichete este supus respectării prevederilor legale referitoare la purtarea măștilor;

"Ne-am luat angajamentul să respectăm toate măsurile obligatorii pentru a asigura că activitatea se desfășoară în deplină siguranță pentru chiriașîi și angajații noștri. Măsurile îi privesc pe toți cei 100.000 de oameni care lucrează, tranzitează sau vizitează (în) toate cele 14 clădiri ale noastre în fiecare zi. Vom continuă să monitorizăm acest subiect complex și vom adapta în permanență măsurile pentru a menține spațiile noastre în siguranță".

Valentin Neagu, chief asset management, Officer Globalworth

În ceea ce privește protocolul pentru distanțarea socială la recepție și acces în clădire au fost delimitate rute distincte pentru zonele de intrare și ieșire, dar și căile principale de circulație: coridoare, scări, intrări. De asemenea, au fost marcate anumite zone pentru a menține distanța de siguranță în zona lobby ascensoare, care vor fi utilizate de maxim patru persoane pentru a evita aglomerația.

Cât despre zonele comune, acestea vor fi marcate pentru delimitarea distanței sociale acceptabile în zonele care s-ar putea aglomera și vor fi comunicate către toate părțile implicate noile reguli / protocoale, aplicabile în zonele comune.

Înainte de data incetării stării de urgență a fost realizată o sesiune de dezinfectare cu nebulizator pentru toate zonele comune din clădire. Zonele comune sensibile vor fi însă dezinfectate frecvent, iar panoul de comandă a ascensoarelor va fi tratat cu substanțe antivirale (pe baza soluțiilor disponibile existente). Au fost, de asemenea, instalate dispensere pentru igienizarea mâinilor în întreaga clădire (intrări clădire, holuri, recepție și toate etajele), covorașe dezinfectante la intrarea clădirilor și ecrane de protecție instalate la recepția clădirilor.

Globalworth dispune de un portofoliu de 14 cladiri de spatii de birouri in Capitala in diferite proiecte individuale, cele mai importante fiind: Globalworth Campus, Globalworth Tower, Green Court sau Renault Bucharest Connected.


Skanska

Deși apariția covid-19 a creat o situație fără precedent, iar în industria de profil unele măsuri s-au impus încă de la început, Skanska spune că a urmărit în permanență evoluția acestei situații și ne-am adaptat răspunsul la provocările actuale.

Odată cu relaxarea măsurilor de distanțare socială și revenirea la birou, unele lucruri au trebuit regândite și am pregătit o serie de măsuri pentru a le asigura angajaților chiriașilor noștri din Equilibrium cele mai bune condiții în timp ce punem pe primul loc siguranța lor.

Reprezentanții Skanska

Principalele măsuri care au fost implementate de Skanska după data de 15 sunt:

  • Pe lângă dispensere cu dezinfectanți, montați la intrările în clădire, înainte de turnicheți și în toate băile, a fost amplasat și un covor dezinfectant la intrarea principala în clădire.
  • Folosirea unei camere cu termoviziune, fixă, pentru controlul temperaturii corporale.
  • Activarea funcției de recepție virtuală, care există deja în aplicația clădirii. Astfel, vizitatorii vor putea primi, din partea angajaților din clădire, un cod QR, prin sms, pe care îl vor putea folosi pentru accesul cu telefonul prin zona de securitate a clădirii.
  • Accesul se va putea face și cu înregistrare la recepție, printr-o tabletă, astfel încât să fie eliminat contactul uman.
  • Tot pentru o protecție sporită în zona de înregistrare, a fost montat un suport panou plexiglass la biroul de la recepție;
  • Vor fi aplicate folii nanoseptic pe panourile de comandă de la lifturi, mânerele ușilor de acces din toate spațiile comune (băi, parcări etc). Foliile sterilizează suprafața pe care o acoperă.
  • În lifturi accesul va fi permis pentru maximum 4 persoane. În acest sens, există semnalistică pe podea (sub formă de cercuri colorate) în interiorul lifturilor pentru delimitarea celor 4 persoane permise.
  • Coletele vor fi aduse/preluate în afara clădirii, într-o zonă dedicată de depozitare, pentru curieri, denumită Easy box.
  • În ceea ce privește zonele de servicii (restaurant, coffee to go), ele vor respectă reglementările legale și vor face livrări la domiciliu sau la birou prin comenzile online.
  • Zona de relaxare va avea un rol important în păstrarea distanței recomandate de autorități. Spațiile verzi generoase cu mobilierul urban integrat vor putea fi folosite din nou.

Suntem într-o strânsă legătură cu chiriașii noștri, avem în derulare și un sondaj pentru a înțelege modul în care sunt pregătiți să reia activitatea în spațiile închiriate. Majoritatea încă își definitivează strategiile pentru revenire, însă activitatea va începe gradual, alternând săptămânal telemunca și prezența la birou. Observăm nevoia lor de socializare și cooperare între echipe la birou. Adaptarea la nouă normalitate este de durată iar determinarea unui program stabil va fi un proces pe termen lung.

Reprezentanții Skanska

Skanska este unul dintre cei mai importanți și activi dezvoltatori de spații de birouri din Capitală, printre proiectele sale de profil din ultimii ani numărându-se: Green Court sau Campus6. În prezent, Skanska dezvoltă proiectul Equilibrium, care include două clădiri de birouri, cu o suprafață închiriabilă totală de 40.300 mp.


Vox Property Group

Vox Property Group, proprietarul clădirii de birouri Vox Technology Park din Timișoara, a demarat o amplă campanie de implementare a unor măsuri de prevenție și de sporire a gradului de siguranță la birou, în vederea întoarcerii chiriașilor în clădirile de birouri odată cu expirarea Stării de urgență pe data de 15 mai.

Spațiul de birouri este o parte componentă a vieții cotidiene și este de datoria noastră să implementăm toate măsurile necesare pentru ca activitatea să se desfășoare în deplină siguranță. Am luat astfel o serie întreagă de decizii și sperăm că acestea vor deveni normă în clădirile moderne de birouri, în această perioadă dificilă prin care trecem cu toții.

Vlad Vela, director general Vox Property Group

Printre măsurile adoptate de Vox Property Group se numără:

  • Amplasarea a două termoscanere în zona de recepție de la intrarea în proiect, pentru a verifica automat și de la distanță temperatura angajaților și a vizitatorilor, atât la sosirea la birou cât și la ieșirea din clădire;
  • Dezinfecția aparaturii HVAC și instalarea de aparate de curățare și filtrare a aerului (nebulizatoare) în sălile de conferințe și carpete antiseptice și folii nanoseptice pentru protecția barelor și a clanțelor;
  • Instalarea în toată clădirea de recipiente cu senzori de dezinfectant, iar în băi, noi aparate cu senzori care vor elibera hârtie, care au înlocuit vechile suflante;
  • Circuitele de trafic din cadrul clădirii au fost regândite complet, angajații urmând să între în spații și să iasă din acestea și din clădire pe două căi diferite;
  • Măsuri de distanțare și în ceea ce privește utilizarea lifturilor, accesul fiind limitat la două persoane - față de 10 - 15 cât reprezintă capacitatea normală a unui lift, iar toți vizitatorii vor beneficia de măști și mănuși.

Compania va oferi și suport pentru toți chiriașii pentru a își amenaja spațiile într-un mod corespunzător. Astfel, vor fi realizate ghiduri individuale pentru măsuri recomandate, se va oferi suport pentru instalarea de protecții pentru birourile de lucru, inclusiv a barierelor plexiglass unde se dorește acest lucru, și se va consilia orice decizie de sporire a normelor de prevenție.

Chiar dacă pot părea complicate în acest moment, trebuie să ne obișnuim cu toții cu aceste măsuri în următoarea perioadă, fără a deveni hiper-protectivi. Sunt cele mai bune măsuri pe care le putem lua pentru siguranța angajaților dar inclusiv a noastră, cu toții având birourile în același spațiu.

Virgil Tornoreanu, managing partner, Vox Property Group

Vox Technology Park are o suprafață închiriabilă de 26.600 de metri pătrați și a fost finalizat în Timișoara urmă unei investiții de 30 de milioane de euro.


GTC

Dezvoltatorul imobiliar GTC, activ în șase țări, a alocat un buget de peste 70.000 de euro pentru cele cinci proiecte pe care le deține în București, în contextul măsurilor dispuse de autorități și de comun acord cu chiriașii, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Investițiile vor continua pe termen mediu și lung și vor viza măsuri suplimentare de siguranță și confort în clădiri.

Reprezentantii GTC declara ca au realizat deja schimbări în zonele comune ale clădirilor, pentru a asigura o minimă distanțare socială, insa pe viitor, vor implementa toate măsurile generate de noul context post Covid-19. Acestea includ:

  • Ajustări ale căilor de acces în clădiri, în așa fel încât să fie asigurate fluxuri separate de intrare și ieșire;
  • Un control mai strict al vizitatorilor și al curierilor;
  • Creșterea cererii de locuri de parcare, pentru că tot mai mulți angajați vor prefera, cel puțin în perioada imediat următoare, să vină cu mașinile personale la birou, în detrimentul mijloacelor de transport în comun.

Reprezentanții GTC România consideră că, în ceea ce privește configurația proiectelor de clădiri de birouri care au fost deja demarate înainte de declanșarea pandemiei, nu vor avea loc schimbări semnificative.

Majoritatea sunt clădiri de clasă A, ceea ce înseamnă că sunt proiectate să aibă suprafață generoasă pentru spațiile de birouri, astfel că viitorilor chiriași nu le va fi dificil să opteze pentru compartimentări diferite față de ceea ce aveau planificat. Așadar, schimbările vor interveni doar în modul în care companiile vor organiza spațiile pentru fiecare angajat în parte. De asemenea, acesta poate fi sfârșitul erei spațiilor deschise și reapariția micilor birouri, poate nu individuale, ci pe departamente sau echipe.

Reprezentantii GTC

În prezent, GTC România are în proprietate și administrează cinci clădiri de birouri, situate în București: Turnurile City Gate, Cascade Office Building, Premium Plaza și Premium Point. Compania are în derulare construcția unui nou complex de birouri, City Rose Park, localizat pe Bulevardul Expoziției, noul business hub din nordul Bucureștiului.

Sursa foto: Adriana Iacob / Shutterstock




Citeste si