Mulberry Development, dezvoltator imobiliar controlat de omul de afaceri timisoarean Ovidiu Sandor, și OTP Bank anunță deschiderea unui centru regional de servicii bancare situat la parterul clădirii ISHO Offices din capitala Banatului, pe o suprafața de 478 metri pătrați.

Noul centru regional va fi deschis în luna decembrie și va deservi toate categoriile de clienți: retail Private Individuals și Private Banking, Micro, IMM, precum și Corporate. Mulberry Development subliniază că este într-o fază avansată de negocieri și cu alte companii reprezentative pentru mediul bancar, financiar sau asigurări, care sunt atrase de conceptul propus de cartierul ISHO.

„Ne propunem ca ISHO să găzduiască cele mai importante companii din regiune, iar selectarea serviciilor și facilităților complementare de calitate ridicată este o prioritate pentru noi. Obiectivul nostru este să realizăm în ISHO un important pol de business pentru întreaga regiune, alături de zona de locuire" a spus Ovidiu Șandor, dezvoltatorul cartierului ISHO.

La finalul celor trei etape de dezvoltare, ISHO va deveni un cartier cu peste 1.000 de apartamente și 50.000 mp de birouri. La acestea se adaugă un hotel internațional, un spațiu de co-work pentru start-up-urile din oraș s.a.m.d..

Lucrările de dezvoltare au continuat și în perioada pandemiei, atât pe componenta rezidențială, cât și pe cea office. De altfel, după darea în folosință a primelor 106 apartamente și a primelor două faze a clădirii de birouri, ISHO prevede finalizarea etapizată a altor două clădiri de apartamente și a celei de-a treia fază a componentei office până în prima parte a anului viitor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri