Dezvoltarea accelerată a comerțului online dar și poziționarea Bucureștiului drept hub logistic regional sunt atuurile care au dus la un boom al pieței spațiilor logistice. În primele nouă luni ale anului, volumul tranzacționat a fost în creștere cu 94% față de perioada similară a anului precedent.

Piața spațiilor logistice din România va consemna în 2020 un an cu o cerere record, volumul tranzacționat urmând a depăși pragul de 700.000 de metri pătrați. Bucureștiul a atras 65% din cerere, iar Timișoara aproape 13%, cele două piețe fiind cele mai mari și mai active poluri industriale și logistice din România, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

În acest context, și dezvoltatorii au fost activi, livrând spații noi cu o suprafață de 356.000 de metri pătrați în perioada ianuarie – septembrie 2020, în creștere cu 27% față de perioada similară a anului precedent.

Aproximativ 75% din noile spații au fost date în folosință în jurul Capitalei, unde se dezvoltă atât polul tradițional, de la intrarea pe autostrada București–Pitești, cât și zonele de Nord-Vest și Nord, în dreptul autostrăzii București – Ploiești.

„Strategia de extindere a retailerilor sau operatorilor online, respectiv consolidările companiilor din FMCG, logistică și curierat au fost corelate cu cererea în creștere și au rolul de a preîntâmpina potențiale blocaje în canalele de distribuție pe fondul limitărilor din ultimele 8 luni”, a declarat Rodica Târcavu, Partner Industrial Agency, Cushman&Wakefield Echinox

Stocul spațiilor logistice și industriale din România se ridică la circa 4,3 milioane de metri pătrați, jumătate dintre aceste spații regăsindu-se în jurul Bucureștiului. Chiriile de referință au rămas stabile în acest an, situându-se în intervalul 3.75 – 4 euro / mp / lună. Cei mai mari jucători sunt companiile CTP din Olanda și WDP din Belgia, care au o cotă de piață cumulată de aproximativ 50%.

„Anul acesta am putut observa diverse implementări strategice ale jucătorilor din piața de industrial și logistică, procese accelerate de pandemie și de blocajele din supply chain generate de restricțiile de circulație. Astfel, au fost realizate optimizări care au generat cerere suplimentară de spații și au intensificat activitatea atât pe segmentele de curierat și farma, cât și pe segmentele de producție și logistică. Estimăm că anul viitor acest trend va continua pe fondul reconfigurării globale a sectorului de producție, dar și a evoluției segmentului de retail online care își va menține ritmul accelerat de dezvoltare”, a declarat Andrei Brînzea, Partner, Head of Land, Industrial & Logistics, Cushman&Wakefield Echinox.

Rata spațiilor logistice vacante a scăzut în București, ajungând la 6,1%, în timp ce nivelul național este de aproximativ 4,75%.

Noi investiții anul viitor

Peste 8 din 10 companii industriale și de logistică doresc să accelereze investițiile în următoarele 12 luni sau să le mențină la un nivel similar cu cel din ultimii ani, potrivit unui sondaj realizat de Colliers International în rândul a 26 de dezvoltatori și chiriași de top din piața locală. În acest context, mai mult de jumătate dintre respondenți se așteaptă ca sectorul imobiliar și economia în general să revină la niveluri decente până la sfârșitul anului 2021.

„Răspunsurile pe care le-am primit pentru acest sector oferă o perspectivă destul de favorabilă pe termen lung. Evoluția este în concordanță cu așa-numita revenire economică în formă de K, potrivit căreia unele sectoare, cum ar fi comerțul cu amănuntul, inclusiv comerțul online, vor reveni probabil mult mai repede decât altele. Pentru majoritatea respondenților, afacerile se desfășoară aproape ca de obicei, în ciuda contextului general nesigur, investițiile continuând într-un ritm similar cu ultimii ani sau chiar accelerând”, a explicat Laurențiu Duică, Partner&Director al Departamentului Industrial & Logistica din cadrul Colliers International.

Potrivit reprezentanților Cushman & Wakefield Echinox, Bucurestiul, Timișoara și Clujul vor rămâne în atenția dezvoltatorilor, dar se așteaptă proiecte noi și în Constanța, Brașov, Craiova, Ploiești, Bacău sau Arad, ca urmare a nevoii retailerilor și operatorilor logistici de a acoperi cât mai bine toate zonele țării.

“Ne așteptăm ca ritmul livrărilor de spații industriale și logistice să se mențină la un nivel ridicat și în 2021, când am putea asista la finalizarea unor clădiri noi cu o suprafață de 400.000 – 500.000 de metri pătrați. Cei mai activi dezvoltatori vor rămâne CTP, WDP și VGP, alături de companii locale sau recent profilate pe construcția de proiecte industriale, precum Global Vision, Element Development, Zacarias sau Transilvania Construcții”.

Rodica Târcavu, Partner Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox

Cererea din retail&logistică este așteptată să scadă, ceea ce se va reflecta în chirii

50% dintre respondenți studiului estimează o scădere a cererii în următoarele 12 luni și cred că aceeași tendință va fi vizibilă, ca urmare, și la nivelul chiriilor. Dacă se face o diferențiere între chiriași și proprietari, opiniile privind perspectivele cererii, chiriile principale și stimulentele oferite arată în mod semnificativ mai rău în rândul chiriașilor. „În acest context, percepția reală în rândul diferitelor companii este și mai nuanțată, deoarece chiriașii care au legături puternice cu unele sectoare de fabricație (cum ar fi industria auto sau aeronautică) au tendința să fie mai pesimiști decât retailerii, de exemplu”, spune Laurențiu Duică.

Investițiile în spații logistice cresc deși se estimează o scădere a cererii în acest segment. Cum se explică acest lucru? ”Una este tendința pe termen scurt și altceva este potențialul pe termen lung. Foarte probabil, perioada mai tumultuoasă a economiei globale nu s-a încheiat, sau cel puțin așa cred o mare parte din firmele respondente, ceea ce înseamnă că mai pot exista probleme la orizont, dar acestea nu perturba în vreun fel atractivitatea României în general. În plus, cei care investesc acum fac acest lucru și pentru a-și crea o bază solidă de dezvoltare odată ce mersul economiei va reveni în mod clar în zona de creștere”, a explicat pentru wall-street.ro, Silviu Pop, Head of Research în cadrul Colliers International.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri