A trecut vremea târgurilor imobiliare la care te duceai și aflai ce ansambluri rezidențiale au mai apărut, care mai sunt tendințele în materie de finisaje, prețurile apartamentelor / caselor etc. Era relativ simplu și pentru cumpărători dar și pentru dezvoltatorii unor astfel de proiecte imobiliare. Pandemia începută anul trecut a ajutat puțin la accelerarea pașilor către noi tehnologii. Ca și în alte domenii, online-ul a luat locul târgurilor fizice, iar pentru promovare, dezvoltatorii trebuie să știe cum trebuie să se promoveze în spațiul virtual.

Nu doar lipsa târgurilor imobiliare a contribuit la schimbările din modalitățile de promovare din sectorul imobiliar ci și lipsa sau reducerea numărului de vizionări și chiar și comportamentul și așteptările clienților. “Toate aceste lucruri ne-au afectat activitatea în mod direct. Ne-am confruntat cu această provocare: de a compensa prin servicii digitale pierderea expunerii și a promovării prin alte mijloace. După experiența din 2020, pot spune că în mare măsură această compensare a fost posibilă,” a declarat pentru wall-street.ro, Andrei David, Managing Director al agenției adacity, agenție specializată în Performance Marketing și SEO.

Potrivit acestuia, în contextul actual, următoarele modalități de promovare pot fi folosite cu succes pentru promovarea proiectelor imobiliare.

Implementarea tururilor video

Producerea unor prezentări video pe care orice utilizator le putea urmări pe platforma de prezentare a proiectului și turul ghidat de un agent, o prezentare live în care un potențial cumpărător poate urmări același clip și, în plus, poate pune întrebări agentului. “Varianta turului ghidat de un agent, are avantajul că este mult mai personală și permite agentului imobiliar să construiască o relație cu potențialul cumpărător, să îi afle nevoile și temerile și să îl ajute să ia o decizie informată, să îl îndrume spre tipul de locuință pe care îl căuta”, a explicat David.

Potrivit acestuia, un alt tip de tur video este turul virtual 3D, prin care utilizatorul are posibilitatea unei interacțiuni dinamice cu întreaga proprietate și vizualizarea ei în format 3D. “Investiția realizării într-un astfel de tur este mai mare, dar rezultatul este mult mai satisfăcător pentru clienți. Fiindcă utilizatorul poate alege fiecare spațiu pe care dorește să îl vizioneze și unghiurile care îl interesează, turul oferă o experiență foarte apropiată de realitate, informațiile aflate astfel și impresia lăsată fiind ca după o vizită a locului care îl interesează” a declarat David.

Deși și înainte de pandemie exista posibilitatea utilizării acestor tururi virtuale, odată cu inițierea restricțiilor de circulație acestea au fost început să fie folosite din ce în ce mai mult. “Cred că acest trend se va păstra și după ridicarea restricțiilor date de pandemie, în sensul în care oamenii nu vor mai merge la vizionări la toate proprietățile care li s-au părut atractive, ci vor economisi timp alegând turul virtual 3D pentru a face o primă selecție și vor viziona în persoană strict locațiile care ajung pe lista lor scurtă”, a declarat David.

Adaptarea platformelor online de prezentare

Prezentarea unui proiect imobiliar în mediul digital nu mai este doar opțională. Contextul creat de pandemia de coronavirus a făcut ca fiecare proiect să aibă nevoie de o prezentare și o strategie adaptate mediului digital, acesta fiind principalul punct de contact cu cumpărătorii.

“Site-urile trebuie să fie ușor de navigat, intuitive, adaptate tuturor device-urilor (desktop, tabletă, telefon), să includă toate informațiile relevante despre proprietate, localizare, dotările tehnice, planuri și prețuri, pentru a convinge un utilizator de la primele vizite că merită să intre în contact cu dezvoltatorul”, a explicat David.

Poziționarea proprietăților conform contextului

Pentru că a crescut nevoia de spațiu destinat relaxării în propria locuință, dar și muncii de acasă, prezentările proiectelor au scos în evidență avantajele lor la aceste capitole. Povestea proiectelor s-a concentrat mai puțin pe spațiile comune, cum ar fi spații de joacă sau comerciale la parterul unor ansambluri rezidențiale.

Potrivit lui David, în acest context, accentul s-a pus mult mai mult pe terase, unde era cazul, sau pe camere cu suprafețe mari în care se putea face sport sau, totodată, puteau fi transformate în birouri. “Este important să punem în valoare proprietățile și să atragem atenția prin conținutul creat și imaginile alese în comunicare”, a explicat David.

Folosirea canalelor de social media

Canalele de social media erau folosite și înainte de 2020 de dezvoltatorii imobiliari cu scopul de promovare și de prezentare a proiectelor, dar importanța lor a crescut semnificativ odată cu creșterea consumului de conținut digital în timpul pandemiei.

“Dacă până atunci îți puteai permite să folosești social media în mod superficial, aproape decorativ, publicând câteva postări cu texte din broșură, 2020 a fost anul în care ponderea lor în comunicare a fost mult mai importantă și a atras numeroși clienți interesați. Mesajele directe primite pe Instagram pe Facebook sau discuțiile despre proprietăți direct în secțiunile de comentarii au făcut ca rețelele de socializare să aibă o pondere mai mare în generarea de rezultate concrete în vânzări, nu doar like-uri și reacții, adică awareness și reach”, a declarat David.

Construirea unui brand, nu doar a unor imobile

În momentul în care consumul a scăzut dramatic din cauza crizei sanitare și a perspectivei unei crize economice, dar și a nevoilor nou apărute și a așteptărilor schimbate ale cumpărătorilor, dezvoltatorii imobiliari au fost nevoiți să facă un efort suplimentar în a genera vânzări.

“Pentru a ieși în evidență pe o piață aglomerată și competitivă, o strategie importantă a fost crearea unui brand propriu pentru un proiect rezidențial, dar și pentru dezvoltatorul imobiliar, mai ales dacă se afla la primul proiect, pentru a putea oferi nu doar o suprafață construită, ci și încredere în calitatea proiectului și a serviciilor oferite, o siguranță de care oamenii aveau nevoie când luau decizia de cumpărare, mai ales fiind la distanță de cei care prezentau proiectul”, a declarat David.

Sursa foto: Compania

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri