12 Februarie 2021

Perioada de vânzare a apartamentelor din Capitală este de aproape 2,5 ori mai scurtă decât în Cluj-Napoca



Clujul pare o piață atractivă pentru cei care vor să vândă locuințe, mai ales prin prisma prețurilor mult mai ridicate în comparație cu orice alt oraș din țară, inclusiv cu Bucureștiul, dar nu este deloc cea mai dinamică piață.

Lucrurile se întâmplă destul de lent în Ardeal, unde timpul în care o proprietate nouă scoasă la vânzare și până când își găsește un cumpărător este semnificativ mai mare decât în multe alte orașe importante, în special în comparație cu Bucureștiul, cea mai dinamică piață.

Potrivit unui raport realizat de imobiliare.ro, perioada medie de vânzare a unui apartament este de aproape 2,5 ori mai mare în Cluj, decât în București. Dacă în Capitală perioada medie de vânzare este 35 de zile, în Cluj, o proprietare stă pe piață în jur de 86 de zile de la momentul în care a fost scoasă la vânzare. Nici Timișoara nu este o piață foarte rapidă, perioada de vânzare fiind de 65 de zile.

„Luând în considerare perioada medie de vânzare pentru un apartament, Bucureștiul poate fi considerat, în mod detașat, cea mai activă piață la nivel național – fapt deloc surprinzător, de altfel, dat fiind faptul că aici se găsește, datorită densității demografice, și cea mai mare cerere de locuințe. În cel mai mare oraș al țării, timpul necesar pentru tranzacționarea unui apartament s-a cifrat, în intervalul octombrie-decembrie 2020, la 35 de zile, la o distanță considerabilă față de celelalte orașe analizate. La polul opus, cea mai mare perioadă de vânzare a fost consemnată în Cluj-Napoca – fapt corelabil, desigur, cu nivelul mai ridicat al prețurilor de pe piața locală”, se mai arată în raportul citat.

Ardelenii negociază mai mult

Pe de altă parte, în ceea ce privește disponibilitatea de a proprietarilor de a negocia este ceva mai mare în Cluj. Dintre orașele mari, Brașovul pare o piață mult mai rigidă. Potrivit analizei citate, în ultimul trimestru din 2020, acest indicator s-a situat, fără excepție, sub pragul de 5% în marile orașe ale țării.

În prezent, cea mai mare marjă de negociere, de peste 4,4%, poate fi găsită în Cluj-Napoca, adică exact acolo unde apartamentele au și cel mai mare preț mediu solicitat și necesită cel mai mult timp pentru a fi tranzacționate, ceea ce relevă o tendință de încetinire a creșterii acestei piețe. Pe următoarele locuri în clasament se situează Bucureștiul și Iașiul, ambele cu o marjă de 3,7%, Constanța (3,5%), Timișoara (3,2%), Brașov (2,3%).



Citeste si