Grupul de investiții imobiliare austriac, IMMOFINANZ a anunțat achiziția unei clădiri aparținând Băncii Comerciale Române (BCR), parte a grupului austriac Erste, valoarea tranzacției ridicându-se la 36 de milioane de euro.

Este vorba despre clădirea de birouri Bucharest Financial Plaza, care se află în vecinătatea magazinului Victoria, foarte aproape de centrul istoric al Capitalei.

Compania de investiții a anunțat că va moderniza clădirea și-i va schimba destinația, urmând să fie transformată într-un spațiu de coworking, în care să fie atrași chiriași mai multe companii care au nevoie de un spațiu de lucru flexibil.

„Acordul este un pas important pentru IMMOFINANZ în ceea ce privește consolidarea portofoliului de clădiri premium de birouri și a brandului myhive în București”, a declarat Dietmar Reindl, într-un comunicat remis redacției, COO IMMOFINANZ.

Potrivit noului proprietar, lucrările de renovare vor începe imediat după obținerea autorizațiilor, respectiv în a doua jumătate a anului 2022, finalizarea acestora urmând a avea loc în 2024.

IMMOFINANZ este un investitor pe piața din România de peste 17 ani. La 30 septembrie 2020, proprietățile din România aveau o valoare contabilă de 757,3 milioane euro, reprezentând 15,3% din portofoliul total al companiei.

Sursa foto: BCR

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri