Situația Planurilor Urbanistice Zonale din Capitală este analizată de Primăria Capitalei, Nicușor Dan anunțând că au fost descoperite sute de cazuri de ilegalități.

Primarul Capitalei ceruse sfatul Curții de Apel București în cazul suspendării PUZ-urilor sectoriale, dar încă nu a primit un răspuns din partea magistraților, însă a anunțat că a continuat analiza situației.

”Încă nu am primit un răspuns (de la CAB), dar am progresat cu analiza situației PUZ-urilor, iar la Sectorul 2 am descoperit sute de terenuri, care aveau PUZ-uri ilegale. Voi prezenta această analiză consilierilor generali, Inspectoratului de Stat în Construcţii şi prefectului şi o să vedem care este decizia pe care o s-o ia”, a declarat edilul Capitalei, într-o intervenție televizată la postul Digi24.

PUZ-urile coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 vor fi suspendate pentru o perioadă de un an, conform unor proiecte de hotărâre adoptate în şedinţa din 26 februarie a Consiliului General al Capitalei cu 29 de voturi "pentru" şi 23 "împotrivă".

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a formulat amendamente în urma cărora a fost modificată forma iniţială a proiectului, care prevedea suspendarea pentru o perioadă de trei luni, potrivit Agerpres.

Primarul general a declarat că după suspendarea PUZ-urilor de Sector se va putea construi în continuare, după prevederile Planului Urbanistic General.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri