Se vorbește tot mai des de reducerea emisiilor poluante, de creșterea eficienței energetice a clădirilor, iar în ultimii ani au apărut tot mai multe reglementări în această direcție.

A devenit chiar o modă să dezvolți clădiri verzi, mai ales în ultimul an, de când cu pandemia, când au început tot mai mulți dezvoltatori sau proprietari de clădiri să se laude că au obținut tot felul de certificări, dar adevărul este că startul a fost dat de alții fără să fie forțați de autorități, ori pentru că așa ar fi fost la modă.

Prin urmare, putem face deja topuri cu clădiri care au fost construite și cu gândul la mediu. În cele ce urmează, vă vom prezenta Top 10 cele mai prietenoase clădiri cu mediul.

10. One Angel Square - Manchester

(Sursa foto - flickr)

Clădirea One Angel Square din Manchester a necesitat o investiție de peste 100 de milioane euro și a devenit una dintre clădirile emblematice din Regat. A fost prima clădire din Marea Britanie care a primit certificare BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Method).

Pe lângă designul arhitectural aparte, clădirea impresionează prin ingeniozitatea sa. Fațada dublă a fost construită în așa fel încât să se încălzească iarna și să se răcească în timpul verii. Este o clădire care are și propria sursă de energie, care folosește drept combustibil biodiesel și ulei de rapiță, potrivit Euronews.

9. Turnul Marco Polo - Hamburg

(Sursa foto - BDA Hamburd)

Este una dintre puținele clădiri din acest top care includ și o componentă rezidențială. Poate nu este cea mai atrăgătoare clădire din această listă, ținând cont de design-ul său, dar este una dintre cele mai eficiente energetic clădiri din Germania.

Clădirea dispune de un sistem ingenios de colectare a căldurii degajate la nivelul acoperișului, transferând-o către sistemul de răcire pentru apartamente. Știu, sună puțin contraintuitiv, dar este un sistem foarte ingenios.

8. The Cube - Berlin

(Sursa foto - Structurae.net)

Germania se laudă cu o altă clădire foarte prietenoasă cu mediul înconjurător, una care se află în Berlin.

Așa cum sugerează și numele, clădirea arată ca un cub așezat în mijlocul peisajului urban, dar design-ul său este complet aparte, fațadele fiind desenate într-un stil neconvențional, exteriorul clădirii fiind unul atipic.

Panourile care „îmbracă” această clădire sunt panouri solare, fiind una dintre cele mai eficiente clădiri din punct de vedere energetic din lume.

7. CopenHill. - Copenhaga

(Sursa foto - The Architect's Newspaper)

Arată ca o fabrică poluantă, știm, dar este o centrală care transformă deșeurile în energie. Este cea mai „curată” centrală din lume, „arzând” peste 440.000 de tone de deșeuri în fiecare an pentru a produce energie.

Ca să fie tacâmul complet, din vârful acoperișului uriașei clădirii din Danemarca începe o pârtie pe care se poate schia atât iarna, cât și vara, „pârtia de iarbă” permițându-le doritorilor să schieze chiar și în sezonul cald. Atât de cald cât poate fi el în verile daneze.

6. Sediul PwC din Londra

(Sursa foto - Construction News)

Sediul central din Londra a renumitei companii de audit financiar PricewaterhouseCoopers și Londra nu pare o clădire de birouri tipică nici ea.

Clădirea a fost construită după un plan arhitectural care-i oferă o izolare termică superioară, indiferent de anotimp. Totodată, dispune de un sistem de management al clădirii complet automat, care administrează inclusiv panourile solare cu care este dotată, dar și grădina de pe acoperiș.

5. Museu do Amanhã - Rio de Janeiro

(Sursa foto - Shutterstock)

Brazilia se află și ea în acest top cu Museu do Amanhã, care s-ar traduce „Muzeul zilei de mâine”.

Cum este un muzeu care privește către viitor, nu putea să nu dispună de unele dotări inovatoare, care să susțină ceea ce încearcă să transmită, adică un viitor sustenabil.

Clădirea dispune de un ansamblu complex de panouri solare creat în așa fel încât să eficientizeze la maximum capacitatea de a extrage energie din lumina solară. În plus, este dotat cu un sistem de aer condiționat natural.

4. Centrul de convenții din Vancouver

(Sursa foto - Daily Hive)

Canadienii au și ei pe listă o clădire cu care se pot lăuda ca fiind printre cele mai prietenoase cu mediul. Centrul de Convenții din Vancouver nu pare să spună multe privit din afară. Pare o clădire destul de „convențională” văzută de jos, dar este gazda uneia dintre cele mai mari grădini de pe acoperiș din țară și din lume. Vizitatorii ei se pot bucura de peste 4.000 de specii de plante.

Grădina este și locul de joacă pentru circa 240.000 de albine, care sunt îngrijite de o echipă dedicată de apicultori.

3. Torre Reforma - Mexico City

(Sursa foto - Instragram - Torre Reforma)

Este considerată ca fiind, probabil, cea mai „verde” clădire din toată America Latină. Clădirea modernă din capitala Mexicului a fost construită folosind materiale de construcție produse la nivel local în proporție de 80%, o condiție esențială ca o clădire să poată fi considerată clădire verde.

Clădirea dispune de un sistem de colectare a apei reziduale, refolosind circa 30% din consumul său anual de apă.

Totodată, este construită pentru a rezista la cutremure de magnitudini mari, fiind una dintre cele mai rezistente clădiri din America Centrală, o regiune destul de încercată de-a lungul timpului de seisme puternice.

2. Shanghai Tower

(Sursa foto - Shutterstock)

Este al doilea cel mai înalt zgârie nori din lume și pe același loc în topul celor mai eco-friendly clădiri de pe glob.

Shanghai este unul dintre cele mai aglomerate centre urbane din lume, așa că Shanghai Tower iese în evidență și prin atributele sale care arată considerație față de mediul înconjurător.

Forma spiralată a clădirii are și un scop practic, nu doar estetic. Clădirea încorporează 43 de diferite tehnologii sustenabile, incluzând sistemele de energie regenerabilă, sistemul de colectare a apei pluviale care este reciclată în sistemul de aer condiționat de care dispune. Este o adevărată bijuterie inginerească și arhitecturală din foarte multe puncte de vedere.

1. Bosco Verticale - Milano

(Sursa foto - Shutterstock)

„Pădurea Verticală„ din capitala italiană a modei este un ansamblu rezidențial format din două clădiri pe care ți-e greu să nu le spui că sunt clădiri verzi.

Cele două turnuri sunt „îmbrăcate” în vegetație. În total, exterioarele celor două clădiri asigură peste 1.850 de metri pătrați de spațiu verde.

Copacii și arbuștii care se pot vedea pe cele două clădiri nu au doar un rol decorativ. Oferă izolare termică, crescând astfel eficiența energetică a imobilelor, dar asigură producția de oxigen pentru arealul înconjurător.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri