Cum activitatea de tranzacționare a locuințelor a crescut surprinzător la finele anului trecut, dar și la începutul acestui an, în pofida contextului pandemic, dezvoltatorii de locuințe și-au intensificat activitatea, unii livrând deja stocuri impresionante sau aflându-se în curs de finalizarea a diverselor proiecte rezidențiale pe care le au în lucru.

Piața așteaptă pentru 2021 un volum total al ofertei de locuințe de noi între 18.000 și 20.000 de unități, la nivelul regiunii București-Ilfov, dar sunt unele zone în care vor domina oferta în acest an, potrivit datelor furnizate wall-street.ro de către compania de consultanță imobiliară SVN România.

Potrivit companiei citate, vestul Capitalei este polul principal de dezvoltare ca număr de spații locative, cartierele Militari, Drumul Taberei, chiar și Ghencea fiind în printre celor mai active zone.

Reprezentanții companiei afirmă că 2020 a adus un record absolut de livrări de locuințe noi în București și împrejurări (aproximativ 20.800 de locuințe, +40% față de nivelul înregistrat în 2019, potrivit datelor INS), iar pentru 2021 anticipează livrarea unui volum ridicat de noi locuințe în cele mai mari piețe rezidențiale regionale din România, implicit și în regiunea București - Ilfov.

Piața rezidențială locală trece prin cel mai bun moment al său din ultimii ani, cu recorduri de tranzacții încheiate, o accesibilitate aflată la cel mai bun moment din ultimii 14 ani și un minim al dobânzilor.

- Ionuț Nicolescu, președinte SVN România -

Oferta este foarte variată și se adresează tuturor categoriilor de cumpărători, de la low și mass market, la middle market și segmentul premium al pieței.

În ce zone vor apărea cele mai multe locuințe noi

Cele mai multe locuințe noi se dezvoltă în zonele de est, vest și sud ale orașului, aici fiind disponibile parcele mari de teren, pretabile pentru proiecte care țintesc în general segmentul mass market - care deține o cotă de aproximativ 55% din totalul oferte noi din acest an din București și împrejurimi, conform datelor SVN Romania.

Zonă

Număr locuințe în construcție care ar putea fi finalizate în 2021

Pallady

+ 2500

Berceni - Popești Leordeni

+ 2400

Militari - Roșu

+ 1900

Aviației

+ 1500

Drumul Taberei

+ 1300

Sursa: SVN România

„Dacă zonele de vest și sud ale orașului constituie poli tradiționali de dezvoltare pe segmentul rezidențial, zona de est, în special zona Pallady, a cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultimii ani, fiind impulsionată de infrastructura generală bună - rutieră, transport public, inclusiv magistrală de metrou, centre comerciale, acces facil către A2", ne-a mai spus președintele SVN România, Ionuț Nicolescu.

De remarcat este și prezența zonei Aviației în top, zonă care se adresează segmentului middle market și păturii sale superioare - creșterea veniturilor și îmbunătățirea accesibilității achiziționării unei noi locuințe au făcut ca tot mai mulți cumpărători să își dorească o locuință amplasată în nordul orașului, cu finisaje de o calitate superioară și suprafețe mai mari.

Așadar, în cele cinci cartiere ar putea fi livrate între 9.500 și 10.000 de locuințe noi în acest an, reprezentând jumătate din volumul total al livrărilor estimat pentru acest an.

Pentru a afla mai multe detalii despre piața imobiliară și cea a construcțiilor, te așteptăm marți, 8 iunie, la conferința ReConstruct 2021, care se desfășoară online în platforma de evenimente virtuale IC Events. Participarea este gratuită!

Înscrie-te și profită de toate funcționalitățile IC Events:

  • poți urmări transmiterea în direct a evenimentului în zona de Livestream
  • poți vizita zona expo și standurile virtuale ale partenerilor
  • poți discuta sau adresa întrebări speakerilor în zona de chat public, poți schimba cărți de vizită virtuale pe care le vor primi pe email interlocutorii tai și poți discuta pe chat direct cu alți participanți în zona de Networking.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri