Savanții care se ocupă de operarea reactorului Mega Amp Spherical Tokamak (Mast) Upgrade, din Oxfordshire, Marea Britanie, au realizat un nou experiment, cu scopul de a rezolva una dintre cele mai mari probleme care stau în calea accesării potențialul oferit de reacția de fuziune nucleară, adică problema supraîncălzirii reactorului.

De ce este o problemă? Temperatura în timpul derulării procesului de fuziune nucleară, același proces care are loc în interiorul soarelui, ajunge până la 100 de milioane de grade Celsius, ceea ce pune în pericol componentele reactorului. Ca o comparație, temperatura estimată în centrul soarelui, în cel mai încins punct, ar ajunge la 15 milioane de grade Celsius.

În interiorul soarelui, reacția de fuziune nucleară este menținută cu ajutorul gravitației uriașă, care forțează atomii de hidrogen să fuzioneze pentru a crea heliu. În urma acestei reacții este generată o cantitate uriașă de energie, pe care o resimțim din plin la aproape 150.000.000 de kilomentri distanță, aici pe Terra.

În teorie, reactoarele de fuziune nucleară vor genera mult mai multă electricitate, la un preț mult mai redus, decât un reactor care se bazează pe fisiune nucleară, care se bazează și pe utilizarea metalelor grele, radioactive, precum uraniul și plutoniul, elemente extrem de periculoase.

Metoda cea mai viabilă dezvoltată până acum, de a iniția reacția de fuziune nucleară aici pe Pământ este reprezentată de utilizarea reactoarelor de tip Tokamak. Practic, acest reactor este un mediu creat pentru a menține într-un spațiu cât mai compact plasma generată în timpul procesului, folosindu-se de supermagneți. Altfel, reacția de fuziune nu ar putea fi nici măcar inițiată, deoarece, la 100 de milioane de grade Celsius, orice timp de material descoperit de oameni până în prezent s-ar topi imediat.

În condițiile temperaturilor extreme înregistrate în timpul operării, procesul nu poate fi menținut pentru mult timp, prin urmare, cantitatea de energie produsă de acest tip de reactor este mai mică decât cea necesară pentru a-l pune în funcțiune.

Savanții au realizat un nou experiment, prin instalarea unui sistem de evacuare, denumit Super-X, ce a permis o reducere semnificativă a temperaturilor, potrivit BBC.

Ce înseamă asta?

Reducerea temperaturilor înseamnă mai puțin stres pe componentele reactorului, ceea ce înseamnă o durată de viață mai lungă a acestora, ceea ce reduce necesitatea schimbării frecvente a componentelor, prin urmare și costuri de operare mai mici. Totodată, înseamnă menținerea procesului de operare pentru mai mult timp, astfel încât reactorul să genereze energie cu o valoare peste costurile producției.

Mai departe, acest lucru înseamnă că reactorul devine fezabil din punct de vedere economic. Experimentul este cu atât mai important cu reactorul Mast Upgrade are dimensiuni reduse și este mult mai compact. Are 4,4 metri înălțime și o lățime de 4 metri. Ca o comparație, un alt reactor de tip Tokamak, denumit Iter, dezvoltat în sudul Franței, are 11,4 metri înălțime și 19 metri lățime.

Astfel, Mast Upgrade ar putea deveni modelul de bază al primei generații de reactoare de fuziune nucleară comerciale, care vor fi instalate în centralele de generare a energie folosind aceleași procese precum cele din interiorul soarelui.

Când va fi pusă în funcțiune prima centrală pe fuziune nucleară

Scopul final al acestei tehnologii este acela de a înlocui metodele actuale de generare a electricității, care au un nivel de eficiență scăzut, care sunt poluante și chiar periculoase. Ar putea însemna câștigarea independenței față de combustibilii fosili și la reducerea semnificativă a nivelului de poluare.

Experimentul de la Mast Upgrade, un reactor care a fost pus în funcțiune în luna octombrie a anului trecut și care a necesitat investiții de peste 55 milioane de lire sterline și un timp de construcție de 7 ani, i-a încurajat pe britanici, care au accelerat planurile pentru demararea construcției primului propotip de centrală de fuziune nucleară, denumit Step, care ar putea fi pusă în funcțiune în 2040.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri