23 Iulie 2021

Pasajul Doamna Ghica: Când estimează Nicușor Dan că vor fi terminate lucrările



Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că lucrările la Pasajul Doamna Ghica vor fi terminate la sfârşitul anului viitor, precizând că investiţia este continuată în baza unui acord semnat cu Primăria Sectorului 2, care contribuie cu 30 de milioane de lei, iar municipalitatea cu 110 milioane lei.

El a vizitat şantierul de la Pasajul Doamna Ghica, unde lucrările au început acum câteva zile, după ce au fost întrerupte, scrie Agerpres.

"Ştiu că au fost toate aceste luni în care şantierul nu a funcţionat un coşmar pentru locuitorii care au traversat această zonă. Fosta administraţie ştia din 2019 că o să urmeze un blocaj financiar şi, totuşi, s-a lansat în aventura asta. La momentul în care s-au blocat conturile şi deci, implicit, şantierul, lucrările erau la 48% executate şi 37% plătite. Între timp, am reuşit să deblocăm conturile, adică să putem să plătim investiţii, între timp s-a plătit restul de plată către antreprenor", a afirmat Nicuşor Dan.

Sursa foto: Agerpres

Edilul Capitalei a amintit că, în luna iunie, PMB a semnat un acord cu Primăria Sectorului 2 privind finanţarea acestui proiect.

"Noi punem 110 milioane de lei, Primăria Capitalei, şi Primăria Sectorului 2 pune 30 de milioane de lei şi în felul ăsta avem perspectiva să terminăm această lucrare. În această toamnă vom reuşi (...) să revenim la ce era înainte ca acest şantier să fie pornit - să avem două benzi pe sens pe toate laturile acestei intersecţii", a explicat Nicuşor Dan.

Potrivit primarului, a fost declanşată procedura de achiziţie a tablierului metalic. "O să avem tablierul metalic în primăvara anului viitor şi, la sfârşitul anului viitor, o să avem întreaga lucrare terminată", a completat el.



Citeste si