Piața închirierilor pe segmentul nou din Capitală a resimțit impactul pandemiei, prețurile consemnând o evoluție opusă celor de pe piața vânzărilor de locuințe, iar prima parte a acestui an, nivelul chiriilor a scăzut cu 6%, se arată într-o analiză de piață realizată de compania de consultanță imobiliară, SVN România.

”Dacă piața rezidențială a rezistat foarte bine șocului produs de pandemia Covid-19, sectorul chiriilor a fost puternic afectat, în special pe segmentele destinate studenților și călătoriilor de business sau turistice. Segmentul închirierilor pe termen lung a înregistrat rezultate mai bune, mai ales în orașele mari precum Bucureștiul, climatul general fiind într-o contiună îmbunătățire comparativ cu acum un an”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Gabriel Voicu, vicepreședinte SVN Romania.

În medie, chiriile pe segmentul rezidențial nou din București au scăzut cu aproximativ 6% în semestrul întâi din 2021 comparativ cu perioada similară din 2020. Pentru următoarele 12 luni este estimată o evoluție liniară. ținând cont atât de rezultatele înregistrate de economia locală și de gradul de imunizare cât și de întoarcerea angajaților în clădirile de birouri, chiar și într-un sistem de lucru hibrid, și de începerea anului universitar.

În medie, un apartament nou cu două camere amplasat în București se închiriază cu 250 – 350 de euro pe segmentul de jos al pieței și cu 450 – 600 de euro pe segmentul mediu. Apartamentelele cu trei camere se închiziază la valori cuprinse între 600 și 900 de euro pe segmentul mediu în timp ce o vilă se pot închiria de la 750 de euro în medie.

Scăderea chiriilor, inflexiunea unor proprietari, mai ales în perioada imediată Stării de Urgență din primăvara lui 2020 și scăderea gradului de ocupare au dus la reducerea randamentelor până la o medie de aproximativ 5,3% în euro pe an, echivalentul recuperării investiției într-o perioadă de aproape 19 ani, fără a lua în calcul creșterea valorii proprietății achiziționate.

Scăderile ar putea continua, în condițiile în care stocul de locuințe noi de închiriat crește

Peste 3.000 de locuințe noi finalizate în București și împrejurimi în ultimii trei ani și jumătate au fost achiziționate în scop investițional pentru a fi oferite spre închiriere, potrivit unei analize realizate de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania.

Gradul actual de ocupare al acestor locuințe este de peste 90%, peste 2.700 de unități fiind astfel închiriate către chiriași pe termen mediu – lung, adică pentru perioade de cel puțin șase luni. În total, peste 55.000 de locuințe au fost finalizate în București și împrejurimi din 2018 până în prezent, potrivit statisticilor Institutului Național de Statistică și estimărilor SVN Romania.

Peste 5.500 de locuințe au fost achiziționate de către investitori, reprezentând aproximativ 10% din totalul livrărilor. Dintre acestea, aproximativ 45% au fost revândute, restul fiind oferite spre închiriere în vederea obținerii unui randament pe termen lung.

”În viitor vom vedea tot mai mulți proprietari de mari portofolii de apartamente, achiziționarea de locuințe în vederea închirierii lor ulterioare oferind un randament satisfăcător și stabil pe termen lung, indiferent de anumite perioade punctuale. Cumpărătorii activi pe acest segment trebuie să acorde o atenție deosebită tipului de proprietate achiziționată; așa cum s-a schimbat cererea pentru achiziționarea de locuințe, și cei care caută o locuință pentru închiriere au noi criterii de selecție, de la suprafețe la compartimentări”, a mai spus Gabriel Voicu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri