Tinerii încep să fie tot mai atenți la sustenabilitate, adică la capacitatea companiilor de a exista si de a dezvolta fără a epuiza resursele naturale pentru viitor. Indicatorii de sustenabilitatea vor căpăta o importanță din ce în ce mai mare în contextul în care, în următorul deceniu, firmele vor fi evaluate prin prisma acțiunilor pe care le întreprind pentru a proteja mediul. Sînziana Pardhan, Managing Director P3 în România, unul dintre cei mai mari proprietari de spații logistice din țară a povestit mai multe despre acțiunile sustenabile adoptate de compania pe care o conduce, în cadrul retailArena 2021.

„Alegerile pe care le facem sunt rezultanta gradului de conștientizare și a puterii de cumpărare. Cand vorbim de sustenabilitate vorbim de un spectru foarte clar. Eu am intrat în P3 pe ușa sustenabilității (...)

13 ani mai târziu lucrurile stau diferit față de măsurile despre care povesteam la nivel declarativ. Sigur, întotdeauna e o combinație și de intenție, dar și de marketing și de greenwash. Eu cred că toate aceste elemente ajung să influențeze fondul. Se va crea un peer pressure care vine de la acționari, clienți și până la angajați.

Angajații sunt mult mai conștienți de dorința de a lasă în urmă o lume mai bună prin acțiunile reale pe care le faci și prin care poți genera o fidelizare mai bună. Ei pun presiune pentru că nu poți să spui că faci și să nu faci ce ai spus că faci. Poți implementa ceva cu costuri reduse, dar cu impact puternic”, a declarat Sînziana Pardhan, Managing Director P3 în România, în cadrul retailArena 2021, una dintre cele mai importante conferințe de business dedicate industriei de retail, FMCG și eCommerce.

P3 a implementat deja o serie de mai multe acțiuni sustenabile printre care se numără înlocuirea iluminatului clasic cu iluminatul LED sau încărcătoare pentru mașini electrice.

„Ca target al companiei noastre ne-am dorit să intrăm pe această certificare pe clădiri verzi, sunt clădirile din Centrul și Vestul și Europei, din acestea fac parte și cele din România. Deci, în mod clar, sustenabilitatea trebuie să fie parte din ADN-ul unei companii”, a mai precizat Sînziana Pardhan.

retailArena 2021: A Game of The Future, powered by Retail.ro și wall-street.ro, îl are ca Main Partner pe VTEX, iar Online Commerce Day Partner este FAN Courier. P3 Logistic Parks, Carrefour și Upswing sunt Gold Partners, DWF, eSolutions, Gun Media, Jysk, GLAMI, Iulius, Altex, eMAG Marketplace, SoftOne, Signify și Agroland sunt Silver Partners, iar Environ, Karcher, Simplify by KLG, BeeFast, MTH Digital, MerchantPro, Optimized, Colosseum și Nespresso sunt sponsori ai evenimentului.

Sursa foto: Ovidiu Udrescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri