Toți cei care au trecut prin procesul achiziției unei locuințe știu că primul pas pe care trebuie să-l faci este să începi căutările, iar în zilele noastre nu mai trebuie să mergem prin agenții imobiliare sau să căutăm anunțuri prin ziare pentru a găsi casa pe care o căutăm.

În era digitalizării avem posibilitatea de a începe căutările imediat, dacă avem la dispoziția noastră un calculator sau un smartphone. A devenit ceva obișnuit pentru cei mai mulți cumpărători de case din România să caute pe internet anunțuri imobiliare, în speranța că vor reuși să găsească acea proprietate care să fie cât mai aproape de preferințele lor sau cât mai apropiat de ce au nevoie.

Totuși, căutarea unei locuințe mai presupune și alte aspecte, iar pentru a afla și alte „trucuri” care să ne ajute să găsim ceea ce avem nevoie, am cerut câteva sfaturi din partea lui Răzvan Voicu (foto), General Manager Storia.ro & OLX Imobiliare.

Răzvan VoicuPe lângă site-ul care reunește cele mai multe anunțuri imobiliare din piață, cei de la Storia au și o aplicație pe care o pun la dispoziția utilizatorilor din România, iar acolo lucrurile sunt destul de simple. Găsești tot felul de filtre, de la tipul imobilului, orașul în care se află, suprafață și până la preț, anul construcției, tipul de compartimentare și așa mai departe.

Aceasta pare a fi partea cea mai simplă a procesului de căutare, pentru că fiecare potențial cumpărător are în minte modelul de locuință pe care și-l dorește, știe cam cât vrea să cheltuie, în ce oraș sau zonă vrea să locuiască. Dar dincolo de toate acestea mai sunt alte aspecte de care trebuie să ținem cont când căutăm o locuință, la care poate nu ne gândim sau la care poate nu ne așteptăm.

Potrivit lui Răzvan Voicu, primul sfat de care ar trebui să țină cont un potențial cumpărător este acela de a arăta răbdare și de a începe pur și simplu de la o analiză cât mai atentă a ofertelor disponibile, astfel încât să elimine din start cât mai multe dintre proprietățile care nu vor fi pe placul lor. Totul trebuie să înceapă ca o explorare a ofertei.

Sunt diverse tipologii de persoane care caută locuințe: sunt cei care știu foarte bine ce vor și vor merge pe direcția respectivă până la finele tranzacției și cei care în momentul în care încep o căutare nu au o idee foarte clară, dar navighează printre anunțuri sperând să le atragă ceva atenția.

Pentru ambii, cred că este valabil, din punctul meu de vedere, să înceapă căutarea de la un nivel cât mai explorator, cât mai larg și să înceapă să elimine, una câte una, opțiunile care știu sigur că nu sunt viabile pentru ei”, ne-a spus reprezentantul Storia.ro.

Totodată, el ne-a mai spus că, oricât de puternic ar fi imboldul de a cumpăra o proprietate, ar trebui să aibă răbdare, să analizeze cât mai mult și celelalte oferte, pentru că ar putea găsi o variantă chiar mai bună.

Având în vedere că decizia de a achiziționa un imobil este una puternic emoțională, recomandarea mea este să nu sară de la prima vizionare pentru a cumpăra un apartament”, ne-a mai spus Răzvan Voicu.

Ne-a oferit și exemplu său personal. Deși era convins că știa ce voia de la bun început, o dată cu căutarea și-a dat seama că dorințele lui nu se reflectau perfect în realitate, mai ales că locuința pe care și-o dorea depășea bugetul pe care și-l stabilise inițial.

„De curând mi-am achiziționat un apartament, iar înainte de a începe căutarea, știam foarte sigur că eu vreau apartamentul într-o anumită zonă a Bucureștiului, să fie într-un bloc nou, să aibă loc de parcare subteran și așa mai departe. Până la urmă, rezultatul este că am cumpărat un apartament în bloc vechi, într-o zonă cu totul diferită față de cea pe care o targetam inițial”, ne-a povestit Răzvan Voicu.

De fiecare dată când mai aplica un filtru, când mai desena o anumită zonă pe aplicația mobilă Storia și vedea ce oferte erau în zona respectivă, urmărind și indicele de preț aferent acelei zone, un instrument creat special de cei de la Storia, procesul de selecție l-a dus către o variantă la care întrunea și o parte dintre dorințele lui, dar care se încadra și mai mult cu bugetul și posibilitățile sale.

„Tăind tot mai mult din opțiuni, am rămas, la final de zi, cu câteva oferte atât din piața nouă, cât și din piața veche, iar decizia cea mai potrivită pentru mine a fost să-mi cumpăr un apartament vechi. O decizie cu care sunt foarte mulțumit. De ce? Pentru că, atunci când cauți o locuință, căutarea trebuie să înceapă și din portofelul tău.

În cazul meu, ce voiam eu era mult mai scump decât îmi calculasem inițial. Ar fi trebuit să mă angajez la un efort financiar și mai mare, iar când alegi o locuință, scopul este acela de a te bucura de ea”, ne-a dezvăluit managerul general de la Storia.ro.

Storia.ro are peste 200.000 de anunțuri active zilnice

Întrebat de ce am începe căutările pe Storia.ro, Răzvan Voicu ne-a explicat că selecția uriașă de anunțuri ar trebui să fie motivul principal, care îi va ajuta pe utilizatori să nu rateze cele mai bune oferte de pe piață, dar și alte instrumente care să-i ajute chiar să-și cumpere o casă, cum este parteneriatul cu cei de la Kiwi Finance, în cazul în care potențialii cumpărători au nevoie și de un broker de credite imobiliare.

„Gândiți-vă la o comparație simplă: cum ar fi dacă ar trebui să îți faci cumpărăturile și te duci în trei puncte diferite ale orașului ca să pot să îți cumperi toate necesitățile. Același lucru e și cu căutarea unui imobil. N-ar trebui să ai cinci aplicații de frică să nu pierzi o oportunitate foarte bună din piață. Asta am făcut și noi. Am ajuns să fim platforma cu cele mai multe anunțuri din piață. Avem peste 200.000 de anunțuri active zilnic.

Totodată, mă bucur foarte mult că, de curând, ne-am aliat cu colegii de la Kiwi Finance, de departe brokerul de credite ipotecare numărul 1 din piață. Ei îi pot ajuta pe utilizatori să-și stabilească un buget corect pentru nevoile lor”, ne-a mai explicat Răzvan Voicu.

Cum știu sigur că un anunț este de încredere

Evident, un alt sfat pentru a evita drumuri și telefoane care ne vor consuma timpul în mod inutil, este acela de a fi atenți la anunțuri. Dacă lipsesc unele informații vitale sau anunțul le naște suspiciuni, utilizatorii chiar pot lua legătura cu cei de la Storia.ro pentru a semnala unele probleme sau pentru a se asigura că anunțul este unul legitim sau valabil.

Cu siguranță sunt multe elemente la care trebuie să fiți atenți atunci când vă uitați la un anunț imobiliar. Suntem platforma cu cele mai multe anunțuri din piață și multe dintre aceste anunțuri vin de la partenerii noștri, care sunt agenții imobiliare, dezvoltatori imobiliari și majoritatea dintre ei sunt profesioniști, scriu foarte bine acele anunțuri.

Cu siguranță, acesta este unul dintre elementele cele mai importante pentru noi: să fim siguri că suntem o platformă de încredere cu anunțuri de încredere”, ne-a mai spus reprezentantul Storia.ro.

Compania încurajează prin măsuri proactive și reactive respectarea regulilor de publicare a anunțurilor.

Chiar de curând o campanie, «Ghidul agenților de biniște», care, practic, ajută partenerii noștri să posteze anunțurile într-un mod cât mai eficient, ca să le crească vizibilitatea pe platformă și să își maximizeze numărul de contactări.

În același timp, chiar încurajăm vizitatorii platformelor noastre să raporteze orice neregulă pe care o găsesc cu un anunț, pentru că, în momentul respectiv, noi vom lua acțiune. Îi încurajăm pe toți să vină și să ne ajute și să ne raporteze orice abatere pe care o văd pe orice pagină de anunț.

Nu vrem să fim platforma doar cu cele mai multe anunțuri imobiliare din piață, vrem să avem pentru utilizatorii noștri anunțuri corecte, complete și convingătoare”, a conchis Răzvan Voicu.

Storia.ro este platforma de imobiliare cu cele mai multe anunţuri din piaţă – peste 200.000. Lansată de OLX, aceasta primeşte peste 5 milioane de vizite lunar, putând fi accesată atât de pe desktop, cât şi prin aplicaţiile de iOS, Android şi HUAWEI. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniştilor pentru a identifica cel mai bun credit ipotecar și nu numai.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri