Anul abia încheiat a fost o confirmare a trendului pozitiv prin care piața spațiilor logistice, vedeta pieței imobiliare din 2020, s-a remarcat. Dezvoltarea de spații noi a continuat și în 2021, în special acolo unde infrastructura a facilitat un acces mult mai bun.

Pentru 2022, liderul pieței de profil, dezvoltatorul de spații logistice și industriale CTP România, anticipează un aport consistent venit din partea jucătorilor din retail și ecommerce, care vor avea nevoie de spații noi în care să se extindă.

2021 a fost un an extraordinar în care ne-au ieșit toate proiectele și ne-am autodepășit, depășind totodată și țintele pe care le aveam stabilite pentru 2021 pe toate palierele. De la totalul suprafeței închiriabile și până la veniturile realizate. Am trecut de ținta de 2.000.000 mp în avans față de sfârșitul anului.

Piața logistică este într-o continuă creștere, iar în 2021 putem afirma că ne-am consolidat ritmul de creștere și ne-am consolidat poziția de lider de piață. Totodată, am mărit ecartul față de ceilalți competitori, dar am contribuit, în același timp, la îmbunătățirea calității vieții în parcurile noastre și în vecinătatea lor, tocmai pentru a face această creștere sustenabilă” a declarat, pentru wall-street.ro, Ana Dumitrache, Country Head CTP România.

De altfel, oficialul dezvoltatorului de spații logistice ne-a spus că îmbunătățirea condițiilor din parcurile logistice se va număra printre cele mai importante tendințe din 2022.

Din punct de vedere al cererii, ne așteptăm să continue dezvoltarea sectorului de retail, în special segmentul de e-commerce și implicit cererea de spații logistice dedicate acestui sector. Ritmul de construcție și capacitățile de livrare la timp rămân esențiale”, ne-a mai spus Ana Dumitrache.

Potrivit ei, o altă tendință care se va accentua este atenția chiriașilor la costul total de ocupare al spațiilor industriale și logistice, care include, pe lângă chirie, și cheltuielile cu utilitățile. Având în vedere scumpirile din domeniul energiei, costurile cu utilitățile devin tot mai importante în ponderea costului total de ocupare.

Vom vedea o cerere tot mai mare pentru clădiri cu eficiență energetică ridicată, care pot asigura menținerea costurilor cu utilitățile la un nivel optim. Ca să dau doar un exemplu, faptul că CTP izolează clădirile cu vată minerală de 15 cm grosime pe fațade și de 20 cm pe acoperiș asigură o temperatură confortabilă în spațiile noastre industriale, de multe ori nefiind nevoie nici măcar să fie pornită încălzirea”, ne-a mai explicat șeful CTP România.

Chiriașii vor cât mai multe facilități în interiorul parcurilor

Însă cea mai importantă tendință pe care cei de la CTP o remarcă este atenția pentru calitatea vieții din parcurile logistice și industriale.

„Fie că vorbim de chiriași care recrutează activ sau de companii care încearcă să își loializeze angajații existenți, tot mai mulți parteneri și potențiali chiriași sunt interesați de facilitățile existente în parcul industrial. De la lucruri de bază precum cantina, la spații verzi pentru recreere, săli de ședințe care pot fi utilizate la cerere, până la cabinet medical în incinta parcului, facilități în care noi investim în permanență.

Toate acestea contribuie la calitatea vieții pentru oamenii care își desfășoară activitatea în parcurile noastre, care devin astfel adevărate tool-uri de recrutare pentru chiriași”, ne-a mai explicat Ana Dumitrache.

Dezvoltarea de spații logistice urmează firul infrastructurii

Ana Dumitrache, Country Head CTP RomâniaAna Dumitrache, Country Head CTP România.

Spațiile logistice și infrastructura se potențează reciproc.

Potrivit celor de la CTP România, dezvoltarea de spații logistice și industriale este o componentă importantă a dezvoltării comunităților locale, mai ales în zonele emergente, iar infrastructura joacă un rol important. De aceea, compania chiar s-a implicat direct în dezvoltarea unor elemente de infrastructură din propriei inițiativă pentru a-și facilita accesul pentru unul dintre parcurile sale.

Noi am inaugurat o verigă de infrastructură foarte importantă, podul de peste A1, de la km 23, care facilitează accesul către CTPark Bucharest West și către zonele rezidențiale adiacente”, ne-a mai spus Ana Dumitrache.

Șeful CTP România l-a catalogat ca fiind cel mai îndrăzneț proiect de infrastructură publică realizat din investiții private.

Spațiile logistice și infrastructura se potențează reciproc. Sunt zone în care infrastructura aduce creștere economică, dar și zone în care parcurile industriale preced dezvoltarea infrastructurii, iar căile de acces sunt create de către dezvoltatori, așa cum este și cazul nostru în multe locații din țară.

Pentru noi, investițiile în infrastructură și inaugurarea acelor noi tronsoane de autostradă ne-au permis să ne concentrăm pe investițiile în spațiile de pe coridorul IV paneuropean”, ne-a mai spus Ana Dumitrache.

Ce planuri are CTP România pentru 2022

În 2021, investițiile companiei au avut în vedere atât segmentul de achiziții, cât și cel de construcție de clădiri noi. La finalul trimestrului al treilea din 2021, CTP România avea în construcție peste 270.000 mp de spații industriale și logistice în București și alte orașe din țară, ceea ce reprezintă un procent important din totalul spațiilor în construcție la nivelul întregii piețe din România.

Compania s-a implicat și în proiecte noi, extinzându-se în alte 3 orașe din România - Brașov, Craiova și Oradea, ajungând astfel la un total de 14 orașe în toată țara. Totodată, noile dezvoltări, achiziții de terenuri și de clădiri ale companiei au făcut ca Timișoara să devină al doilea centru strategic pe harta CTP România, după București.

Șeful CTP România ne-a dezvăluit și că, prin achiziția portofoliului Zacaria, și-a consolidat pozițiile în orașe importante, precum Craiova, Arad, Oradea și Sibiu.

Pentru 2022, compania vrea să continue extinderea prin noi dezvoltări proprii, atât în București, cât și în orașele din Transilvania și vestul țării.

Vom începe construcția mai multor proiecte, printre care și proiectul terminalului cargo de la Oradea, care va transforma complet ideea transportului din parcurile industriale. În plus, strategia noastră de dezvoltare include și achiziții de noi terenuri și transferuri de portofoliu, prin care ne vom consolida poziția de lider în piață”, ne-a mai spus Ana Dumitrache.

Dincolo de acestea, reprezentantul CTP România mai spune că obiectivele companiei vizează și o puternică implicare în comunitățile în care investesc, referindu-se la implicarea în proiecte de reîmpădurire, acțiuni sociale, proiecte educaționale și de stimulare a activității economice a zonelor.

„Ne propunem ca prin investițiile noastre să generăm creșterea calității vieții pentru localitățile care ne devin gazdă”, a conchis Ana Dumitrache, Country Head CTP România.

Sursa foto: CTP România

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri