26 Aprilie 2007

Alfarom Holding are in plan constructia a circa 3.000 de locuinte

Alfarom Holding a planificat pentru urmatoarele patru luni proiectarea a aproximativ 3.000 de unitati locative, in orasele Ploiesti, Campina si Brasov, potrivit datelor citate de NewsIn. Alfarom Holding nu a facut publica valoarea investitiei.

In Bucuresti, compania va demara, in luna mai, constructia unui bloc cu 65 de apartamente – Lily Residence, in zona Pietei Iancului. Primele opt nivele ale imobilului se compun din garsoniere, apartamente cu 2, 3 si 4 camere, in timp ce ultimile doua etaje cuprind doar cate trei apartamente cu suprafete mari. Imobilul va fi dotat cu doua lifturi, spatiu destinat personalului de paza si administratiei, dar si parcari, la subsolul imobilului.

O garsoniera de 36,63 mp in acest complex costa aproximativ 64.000 de euro, fara TVA, iar un apartament de doua camere de 35,59 mp suprafata utila, circa 65.000 de euro, fara TVA. Termenul de finalizare al proiectului Lily Residence este mai 2009.

Alfarom Holding SRL, membra a holdingului Alfa Group, isi desfasoara activitatea in domeniul imobiliar pe piata din Bucuresti, precum si in alte zone din Romania de peste opt ani. Compania a dezvoltat ansamblurile de blocuri atat in Bucuresti, cat si in Brasov, Bacau, Iasi si Sinaia.



Citeste si