CBRE România a asistat S IMMO AG în achiziția EXPO Business Park, un complex de birouri situat în nordul Bucureștiului, tranzacția fiind prima dintr-o serie record pentru companie de consultanță, serie care cuprinde active din toate segmentele de real-estate cu o valoare cumulată de peste 1 miliard de euro.

"Interesul investitorilor pe segmentul de birouri rămâne neclintit, iar timpul redus în care a fost finalizată această tranzacție reprezintă noua realitate a perioadei post-pandemie. În ciuda provocărilor recente, piața este foarte solidă, doar în CBRE România, spre exemplu, existând tranzacții de peste 1 miliard de euro în stadii avansate de negociere, cu perspective reale de finalizare în 2022", a declarat, într-un comunicat remis redacției, Mihai Pătrulescu, Head of Investment Properties, CBRE România.

Cu o suprafață totală de 40.000 de metri pătrați, EXPO Business Park, unul dintre primele proiecte din zona Expoziției, care s-a transformat într-un hotspot pe harta imobiliară a Bucureștiului, a fost achiziționat de S IMMO AG de la Portland Trust. Printre chiriași se numără ING Bank, MagnaPharm Marketing & Sales Romania (fosta A&D Pharma), Deutsche Leasing, Mars, Omega Pharma, Regus / Spaces, Royal Canin și World Class.

"Achiziția EXPO Business Park de către S IMMO AG este una dintre cele mai importante tranzacții de investiții cu un singur activ din România din ultimii ani. Suntem mândri că am reprezentat S IMMO AG într-un nou proces strategic de achiziție cu rol de extindere a portofoliului, acoperind un pol emergent de birouri în București, zona Expoziției, la doar 16 luni de la achizitia Campus 6.2 și 6.3 în zona Centru-Vest a Capitalei", a adăugat Laura Dumea-Bencze, Investment Properties, CBRE România.

Portofoliul S IMMO AG în România include mall-ul Sun Plaza, clădirea hotelului Novotel, turnul de birouri The Mark și clădirile de birouri Campus 6.2 și Campus 6.3.

Un prim trimestru dinamic al acestui an pentru România

În primele trei luni ale anului 2022, pe piața de investiții din România s-au încheiat tranzacții cu un volum total de 68 milioane euro, cu 31% mai puțin față de aceeași perioadă din 2021, potrivit celor mai recente date ale CBRE Research. Cea mai mare tranzacție a trimestrului a reprezentat 48% din volumul total al investițiilor și se referă la achiziția clădirii de birouri Record Park din Cluj-Napoca, cumpărată de AYA Properties de la Speedwell pentru o sumă estimată la peste 30 milioane euro.

Chiar dacă din totalul celor patru tranzacții de investiții înregistrate pentru T1 2022, trei dintre ele au implicat proprietăți situate în București, acestea ar putea atrage doar 52% din volumul total al investițiilor.

Analizând pe sectoare, proprietățile din segmentele de office și retail au fost cele două tipuri de proprietăți pentru care investitorii au reușit să semneze tranzacții în primul trimestru al anului. Deloc surprinzător, proprietățile de birouri continuă să genereze cel mai mare volum de investiții, reprezentând 77% din suma totală tranzacționată. Cu toate acestea, restul de 33% este contribuția unei singure tranzacții de retail, adică Vitantis Shopping Center din București, cumpărată de la Revetas Capital de către un investitor privat, pentru aproximativ 15 milioane euro.

În ceea ce privește naționalitatea investitorilor, sursele capitalului intrat pe piața românească în primul trimestru al anului au fost exclusiv străine, cea mai mare pondere având Belgia, urmată de Turcia și Ungaria cu procente de 22% fiecare din volumul total, și Cipru cu 8%.

La începutul anului, yield-urile s-au menținut la același nivel față de ultimul trimestru din 2021, respectiv la 7,00% pentru piața de retail, 6,75% pentru piața de birouri și 7,25% pentru piața industrială.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri