One United Properties anunță un nou proiect, cu acces rapid atât la zona de nord a Capitalei, cât și la centru.

One United Properties, principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, România, anunță achiziționarea unui teren situat în apropierea cartierului Floreasca și a Lacului Tei din Capitală, cu o suprafață de 10.710 mp.

Pe noul teren aflat în vecinătatea dezvoltării One Verdi Park și a Bulevardului Barbu Văcărescu, compania intenționeză să construiască o nouă dezvoltare rezidențială de mică înălțime, care se va numi One City Club.

„Această tranzacție prin care ne lărgim portofoliul de terenuri destinate dezvoltărilor rezidențiale este în linie cu strategia One United Properties axată pe realizarea de investiții în oportunități de dezvoltare premium, sustenabile, în zone foarte bune ale Bucureștiului, care vor contribui semnificativ atât la dezvoltarea Capitalei, cât și la veniturile și profitul companiei. Prin astfel de dezvoltări ne propunem să construim și să administrăm un portofoliu imobiliar echilibrat, integrat eficient în dinamica urbană și care să îndeplinească toate nevoile noilor generații", a declarat Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties.

Retail jobs

Citește și: Victor Căpitanu, co-fondator One United Properties: Cum a ajuns să clădească cel mai mare dezvoltator imobiliar din țară

Cum va arăta noul proiect rezidențial

Noua dezvoltare rezidențială pe care compania intenționează să o construiască pe acest teren va avea în jur de 200 de apartamente organizate în blocuri de mică înălțime, pe o suprafață totală de aproximativ 37.000 mp, din care 27.000 mp supraterani și 10.000 mp subterani. De asemenea, One City Club va integra în ansamblul său și o zonă comercială cu facilități și servicii pentru comunitate, precum sală de sport și piscină, spații verzi și de recreere, cameră unde se poate juca golf, diverse servicii.

Poziționarea terenului va oferi noii dezvoltări imobiliare acces rapid către zona de nord a Capitalei, inclusiv către obiective de interes precum parcul Floreasca, galeria comercială One Gallery din cadrul One Floreasca City (fosta Hală Ford) și acces rapid atât către centrul orașului, cât și spre autostrada A3 București-Ploiești.

Citeste si:
#CEOcorner: Cum a fost clădit cel mai mare dezvoltator imobiliar...
Victor Căpitanu, co-fondator...

Sursa foto: One United Properties

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri