11 Iulie 2022

Nicușor Dan: Am finalizat analiza juridică a noului Plan Urbanistic General



Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că analiza juridică privind noul Plan Urbanistic General (PUG) a fost finalizată şi a atras atenţia că şi după aplicarea acestuia vor mai fi zone în Capitală insuficient reglementate.

"În ceea ce priveşte noul Plan Urbanistic General, am terminat analiza juridică, suntem în relaţie contractuală cu consorţiul condus de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism. Am avut deja nişte întâlniri cu domniile lor pentru a face calendarul studiilor pe care să le comandăm în perioada următoare. (...) Se induce ideea că singura problemă în dezvoltarea urbană a Bucureştiului este Planul Urbanistic General.

Nu, e bine să avem un Plan Urbanistic General care să dea o direcţie (...) însă şi acum până la acel Plan Urbanistic General şi după acel Plan Urbanistic General o să avem zone în Bucureşti care sunt insuficient reglementate de Planul Urbanistic General şi cel vechi şi cel nou", a spus Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă.

În opinia sa, autoritatea locală trebuie să dezvolte planuri urbanistice zonale.

"Atunci soluţia este ca autoritatea locală să aibă iniţiativa să dezvolte planuri urbanistice zonale pe suprafeţe mai mari, în general, suprafeţele fostelor zone industriale care sunt în interiorul oraşelor şi alte zone care, pe măsură ce oraşul s-a extins, au devenit de dezvoltat. În sensul acesta, am constituit în cadrul ADI-ului de Dezvoltare a Zonei Metropolitane o structură de urbanism care să fie în dialog cu dezvoltatorii şi care să elaboreze temele de proiecte pentru aceste dezvoltări de zone, numai că o analiză urbană serioasă durează, mai ales când tu nu ai datele de bază. De exemplu, care este raportul între reţeaua de şcoli, unde sunt şcolile tale şi unde ai densităţi de populaţie şi unde trebuie să mai aduci unităţi şcolare", a declarat primarul general al Capitalei.

El a estimat că elaborarea Planului Urbanistic General va dura un an şi jumătate.

"Urmează faza de avizare, în care trebuie să-şi spună cuvântul cam 30 de instituţii centrale şi este un fenomen pe care noi nu o să-l mai controlăm: Ministerul Culturii, Agenţia de Protecţia Mediului, Ministerul Transporturilor, toate instituţiile care au atribuţii", a adăugat Nicuşor Dan.



Citeste si