Chiriașii din București caută apartamentele cu două camere și garsonierele în timp ce cumpărătorii de locuințe ar prefera apartamentele mai mari, chiar casele care beneficiază de curte și grădină, având nevoie de mai mult spațiu în care să se desfășoare, se arată într-o analiză realizată de compania de consultanță imobiliară JLL România și portalul de anunțuri Storia.ro.

Potrivit sursei citate, dacă majoritatea potențialilor chiriași din Capitală se îndreaptă spre apartamente cu două camere (49%) și garsoniere (33%), cumpărătorii declară că sunt interesați mai degrabă de case (31%) și apartamente de 3 și 4 camere (30%).

Intențiile bucureștenilor diferă de cele surprinse în rândul tuturor românilor: la nivel național, majoritatea cumpărătorilor caută în primul rând apartamente de 3 și 2 camere, și abia apoi case, după cum a reieșit dintr-o analiză anterioară realizată de Storia.ro.

„Interesul crescut pentru case sau vile este o consecință firească a tendinței de valorizare a accesului la spațiul exterior privat (terase, curți, grădini) apărută în pandemie. Perioada pe care am traversat-o a schimbat fundamental modul în care percepem calitatea vieții și a remodelat preferințele privind locuința”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Andreea Hamza, Senior Director Living Department JLL România.

Ce motivează deciziile de închiriere sau de cumpărare

Rezultatele studiului reflectă și care sunt cele mai importante aspecte luate în calcul în procesele decizionale diferite de închiriere și respectiv de cumpărare a unei locuințe.

Cei care intenționează să închirieze optează pentru această variantă în detrimentul achiziției fiind motivați cumulat de următorii factori: constrângeri financiare sau legate de contractarea unui credit bancar (81%), dorința unei flexibilități cât mai mari în privința domiciliului (72%), disponibilitatea la închiriere a unor locuințe corespunzătoare standardului lor de confort (60%), dar și decizia de a investi economiile în alte scopuri decât o achiziție imobiliară (56%).

Totodată, jumătate dintre respondenți susțin că nu găsesc la vânzare proprietăți care să li se potrivească.

Pe de altă parte, pentru 88% dintre respondenți, decizia de cumpărare este motivată, în primul rând, de dorința de stabilitate locativă, care nu este garantată pe piața volatilă a chiriilor. Un alt motiv invocat este și acumularea sumei necesare cumpărării, indicator al faptului că, în multe cazuri, statutul de chiriaș nu este o alegere personală asumată, ci un provizorat condiționat de lipsa bugetului pentru achiziție imobiliară.

Acest motiv este urmat de o altă motivație de natură financiară: similaritatea dintre valoarea ratei bancare pentru creditul imobiliar și cea a chiriei (61%), ceea ce justifică financiar angajamentul de cumpărare. Semnificativ este și procentul celor care spun că sunt motivați să achiziționeze în scop investițional (54%).

Principalul factor care orientează clienții fie spre achiziție, fie spre închiriere este venitul lunar al gospodăriei. Astfel, cu cât venitul gospodăriei este mai ridicat, cu atât intenția de a cumpăra în defavoarea închirierii este mai ridicată.

Aproape două treimi (63%) dintre persoanele care trăiesc în gospodării cu venituri între 4.000 și 8.000 de lei sunt mai degrabă interesate să cumpere, în timp ce pentru 69% dintre persoanele cu venituri lunare pe gospodărie sub 4.000 de lei soluția cea mai la îndemăna este închirierea.

Un alt factor important în procesul de decizie este vârsta, care este direct corelată cu venitul lunar și statutul civil. Mai mult de jumătate dintre respondenții care au sub 34 de ani planifică mai degrabă să închirieze, în timp ce, dintre persoanele cu vârsta peste 34 de ani, doar un sfert planifică să închirieze o locuință.

Citește și: Analiză: Tineretului și Timpuri Noi, în topul chiriașilor din Capitală, Titan și Drumul Taberei, în cel al cumpărătorilor

Există o corelație semnificativă și între numărul de membri din gospodărie și intenția de a cumpăra sau închiria o locuință în următorul an. Cu cât numărul de membri din gospodărie este mai mare, cu atât intenția de a cumpăra o locuință este și ea crescută. Peste 90% dintre cuplurile cu copii își doresc să achiziționeze o locuință, la fel și 60% dintre cuplurile căsătorite sau necăsătorite care locuiesc împreună, dar nu au copii. Prin comparație, persoanele care locuiesc singure preferă în proporție de peste 60% să caute o locuință de închiriat.

Sondajul și-a propus să analizeze și intenția de relocare în funcție de statutul locativ actual, iar rezultatele au reflectat faptul că 58% dintre persoanele care caută să închirieze locuiesc deja în chirie, 25% locuiesc cu părinții sau alte rude, în timp ce doar 7% dețin o locuință. În ceea ce privește persoanele interesate de achiziție, 43% au deja o locuință în proprietate și vor să facă o îmbunatățire, 32% locuiesc în chirie și 20% locuiesc cu părinții sau rudele.

Studiul a fost desfășurat în perioada aprilie-iunie 2022, pe un eșantion de peste 1.470 de persoane care prospectează piața, preponderent sub 55 de ani. Cea mai mare parte a respondenților (67%) sunt absolvenți de studii superioare și peste jumătate (54%) activează în sectorul privat.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri