După un an marcat de un blocaj complet al industriei de ospitalitate, ca urmare a crizei sanitare, anul 2021 a cunoscut o ușoară revenire, iar pentru anul în curs se așteaptă, de asemenea, o ușoară creștere față de anul trecut, dar până la finele lui 2023 este așteptată lansarea a 20 de proiecte hoteliere importante, conform raportului Crosspoint Real Estate “Romanian Hotel Market”.

Potrivit sursei citate, anul 2021 a adus creșteri în piața de profil, când turismul intern a cunoscut o îmbunătățire vizibilă pe tot parcursul anului și, în mod special, în timpul verii.

“Ratele de ocupare ale unităților de cazare de pe litoral au consemnat rate de ocupare de 100% în weekendurile de vară. Acest lucru a avut, totuși, un impact minor asupra gradului de ocupare anual, Institutul Național de Statistică raportând o rată de ocupare anuală de 26,5% pentru toate tipurile de cazare în 2021, cu doar 3,6% mai mare decât în 2020 și cu 7,7% mai mică decât anul pre-pandemic 2019.

În plus, World Travel and Tourism Council a precizat o scădere de 3,7 mld. de euro a cheltuielilor turistice în 2021, comparativ cu 2019, cheltuielile turiștilor romani scăzând cu 1 mld. de euro. Potrivit aceleiași surse, contribuția sectorului turismului la PIB a avut o scădere cu 2,2% în 2021 față de 2019, până la 3,8%”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Ilinca Timofte, Head of Research, Crosspoint Real Estate.

Potrivit reprezentantului companiei de consultanță imobiliară, anul 2022 se conturează a fi similar cu anul precedent, cu o rată medie de ocupare de 23,7% în primele 6 luni ale anului.

“Două tendințe importante și oarecum divergente au apărut pe piața hotelieră în acest an. În primul rând, conflictul Rusia-Ucraina a provocat un aflux de refugiați în țările vecine, ceea ce a dus la o creștere rapidă a ratei de ocupare a hotelurilor în întreaga ECE, în special în Polonia și România.

Această creștere a fost, însă, contrabalansată de scăderea turismului intern, o consecință a ridicării restricțiilor internaționale de călătorie. Astfel, gradul de ocupare, deși mai mare decât cel înregistrat în 2020-2021, a rămas sub nivelurile pre-pandemie.”, mai spune Timofte.

Încă 6 noi hoteluri în București

Datele de piață disponibile în prezent arată că aproximativ 20 de proiecte mari de hoteluri urmează să fie livrate, la nivel național, până la sfârșitul anului 2023.

“În București, după o renovare în curs de desfășurare, Athenee Palace Hilton va adăuga încă o pagină în lunga sa istorie până la sfârșitul anului. Aceeași dorință a proprietarilor de hoteluri de a restabili farmecul unic al centrului vechi din București a dus la renovarea Grand Hotel du Boulevard, inaugurarea acestuia fiind programată pentru anul viitor. Același proprietar, Niro Investment Group, urmează sa deschidă primul hotel sub brandul Swissôtel, situat în zona Expoziției, tot în 2023”, spune Ilinca Timofte.

Lista continuă cu Novotel Living, un aparthotel programat să își deschidă porțile în 2023. ibis Styles Bucharest Airport, din Otopeni, este cea mai nouă adiție la stocul hotelier al Bucurestiului în 2022. La nivel național, viitorul apropiat va nota extinderi ale unor branduri existente, precum Mercure în Sibiu, Brașov și Porțile de Fier, Radisson în Cluj-Napoca sau Ramada în Slatina.

Lansări hoteluri România - 2022 - 2023

În ceea ce privește Investitiile hoteliere, investitorii s-au concentrat pe proiectele mici care au nevoie de renovări.

Acest interes sporit al investitorilor a condus la o pondere puțin mai mare a sectorului hotelier în volumele totale de investiții pentru 2021 și S1 2022”, susține Timofte.

Potrivit acesteia, pe piața hotelieră vor apărea și noi tendințe.

“Încă foarte afectată de perturbările avute în timpul pandemiei de COVID-19, industria hotelieră este pe cale să se confrunte cu noi provocări dar și cu noi oportunități în perioada următoare”, a mai spus Ilinca Timofte.

Aceste tendințe vor fi:

  • Creșterea inflației și întreruperile lanțurilor de aprovizionare și războiul în curs din Ucraina vor duce la costuri operaționale mai mari
  • Lipsa forței de muncă va pune și mai multă presiune asupra proprietarilor de hoteluri. Potrivit INS, în industria ospitalității erau 223.600 de angajați în ianuarie 2020. Se estimează că acest număr a scăzut până la 163.000 in ianuarie 2022
  • Având în vedere că cererea pentru agrement crește mai rapid decât cererea pentru călătorii de afaceri, hotelurile situate în principalele centre de afaceri vor traversa perioade mai lungi de recuperare
  • Constrânși de ritmul creșterii costurilor operationale, care depășește revenirea lentă a pieței, unii proprietari de hoteluri vor alege reconversia activelor hoteliere pe care le dețin
  • Relaxarea restricțiilor legate de pandemie a dus la o reapariție a cererii pentru evenimente sociale. În plus, concertele și festivalurile au dat un impuls atât de necesar pieței de ospitalitate: este estimat că peste 1 milion de oameni au participat până la sfârșitul lunii august 2022 la cele mai mari cinci festivaluri din România
  • Pandemia a oferit o oportunitate unor proprietari de hoteluri de a-și renova și moderniza proprietățile, fără presiunea de a renunța la veniturile garantate de o perioadă fără restricții.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri