Jucătorii din imobiliare susțin că primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, nu vrea să comunice deloc cu ei pentru a găsi soluții în ceea ce privește problema blocării PUZ-urilor. Ei mentionează că acesta caută diverse motive pentru a nu debloca situația, scoțând din legislație articole care îi convin și pe care le interpretează după cum dorește.

Wall-Street.ro a stat de vorbă cu Antoanela Comșa, președintele dezvoltatorului imobiliar Gran Via România, care a declarat în cadrul unui eveniment dedicat pieței rezidențiale că primarul general s-a ascuns în biroul său și refuză să comunice cu dezvoltatorii pentru a găsi o soluție cât mai rapidă pentru deblocarea planurilor urbanistice din Capitală.

Potrivit ei, situația nu se va debloca mai devreme de 2026, iar asta în condițiile în care Nicușor Dan nu va mai prinde un al doilea mandat consecutiv la Primăria Capitalei.

Întrebată de ce crede că Nicușor Dan refuză dialogul cu dezvoltatorii, Antoanela Comșa spune că primarul general al Capitalei „pleacă de la premisa că toți din jurul lui sunt hoți și vor să fure, să aibă un câștig imediat, ceea ce nu este adevărat”.

Personal, cred că, deși la nivel micro este bine intenționat, la nivel macro nu este. Trebuie să ne uităm și la background-ul dumnealui. Nu știu ce management a făcut la viața lui sau dacă știe cum să conducă o asemenea instituție, cum este primăria unei capitale importante din Europa. Cred că de aici vin problemele de comunicare.

Mai cred că are pe lângă dumnealui și oameni cu anumite interese și merge pe premisa că s-a construit haotic în București și că sunt foarte multe probleme, așa că poate că se gândește: ca să nu răspund, prefer să blochez totul și să vedem ce o să iasă”, a explicat Antoanela Comșa pentru wall-street.ro.

Potrivit ei, în momentul de față, în Primăria Capitalei există foarte multe PUZ-uri, unele dintre ele de pe vremea Gabrielei Firea, pe care Nicușor Dan nu vrea pur și simplu să le aprobe.

„Există probabil niște PUZ-uri pe care domnul Nicușor Dan nu vrea să le aprobe și atunci ce face? Se leagă de niște aspecte, ce nu au legătură cu realitatea. Găsește motive să nu aprobe. Interpretează legea după cum dorește. În realitate, nu vrea să aprobe niciun proiect. Părerea mea este că nu vrea”, ne-a mai spus Antoanela Comșa.

Președintele Gran Via România a dat două exemple de articole legislative scoase din lege și pe care Nicușor Dan le-a interpretat în favoarea cauzei sale.

„Dumnealui ne-a spus nouă că există legea spațiilor verzi, dar dânsul extrage din lege doar un articol, fără să țină cont de ce înseamnă totalitatea legii. În lege este clar menționat că spațiile private nu se contabilizează ca spații verzi. Or el ne cere nouă, dezvoltatorilor, să asigurăm 20 mp de spațiu verde pe cap de locuitor, ceea ce este imposibil. Noi am discutat cu cei de la Mediu și ne-au spus că proiectele se pot aproba cu 30% spațiu verde.

Pentru proiectele rezidențiale, domnul primar ne menționează un articol dintr-o Hotărâre de Guvern, mai exact 525 din 1996, care prevede un grad de ocupare al construcțiilor de maximum 40% din suprafață terenului pe care se construiește.

Am întrebat la Ministerul Dezvoltării și, deși au confirmat că există această Hotărâre, ne-au explicat că aceasta este valabilă doar până în momentul în care apare o documentație care are un caracter normativ mai puternic decât această Hotărâre.

Și a apărut PUG-ul, care este un act normativ, iar în acest caz nu se mai aplică HG 525 din 1996. Dacă ne uităm la tot ce s-a construit în Capitală după ce a apărut PUG-ul (după anul 2000 – n.r.), vom vedea că în sectorul rezidențial tot ce s-a construit ocupă mai mult de 40% din suprafața terenurilor pe care s-a construit. Ce înseamnă asta? Că tot ce s-a construit în București este ilegal? Greșit! Nu este adevărat!” a mai explicat Antoanela Comșa.

Președintele Gran Via România este de acord că sunt probleme cu PUZ-urile, dar soluția mai bună ar fi fost blocarea PUZ-urilor în zonele cu probleme, nu blocarea lor generală.

Jan Demeyere: Problema este că ne vede ca pe niște inamici

Jan Demeyere, cofondator al companie Speedwell, care vrea să dezvolte un proiect de 500 de milioane de euro în Calea Griviței, este de acord că trebuiau făcute schimbări la nivelul legislației urbanistice, dar modul în care edilul a gestionat această situație a demonstrat o lipsă de transparență în comunicarea deciziilor luate și o atitudine ostilă.

Eu cred că intențiile au fost bune. Era nevoie de o schimbare. Să fim clari în această privință: PUZ-urile trebuiau schimbate, iar toată lumea trebuie să urmeze regulile stabilite. Problema este că primarul ne vede ca pe niște inamici, nu ca pe niște parteneri.

De exemplu, când ai un proiect cum este ale nostru, care are un impact uriaș asupra comunității și orașului, trebuie să stai de vorbă cu dezvoltatorul și să găsești o soluție de rezolvare a problemelor”, a declarat pentru wall-street.ro Jan Demeyere.

În cadrul dezbaterilor organizate de Bucharest Real Estate Club (BREC) acesta afirmase în discursul său că probleme cu urbanismul au existat și în alte orașe din Europa, dar acolo a existat o comunicare transparentă cu autoritățile locale, iar atitudinea a fost cu totul alta față de dezvoltatori.

„Ne spun cu toții că suntem rechini, că suntem parte din mafia imobiliarelor. Numele meu este Jan Demeyere, nu Tony Soprano”, a spus cofondatorul Speedwell în discursul său.

Referitor la lipsa de progres în ceea ce privește soluționarea situației PUZ-urilor, Jan Demeyere a explicat pentru wall-street.ro că motivul ar putea acela că Nicușor Dan încă nu a depășit aspecte peste care ar fi trebuit să treacă deja.

„Cred că a rămas blocat în încercarea de a rezolva problemele trecutului și cred că, până când nu va rezolva aceste problemele, nu va veni cu nicio soluție. Dar asta este doar o speculație. Nu pot spune nimic clar în ceea ce privește motivele reale ale primarului în legătură cu această lipsă de comunicare cu dezvoltatorii.

Ca să rezolvăm problemele acestui oraș, trebuie să ne uităm la ce nevoi are. Acestea sunt aspectele după care trebuie să ne ghidăm. Iar noi nu ne dorim altceva decât să avem un dialog”, ne-a mai spus Jan Demeyere, cofondator Speedwell.

PUG-ul este și el în pericol de a fi anulat

Potrivit Antoanelei Comșa, cea mai bună soluție de rezolvare a blocajului urbanistic din Capitală este cea de schimbare a legislației, iar dezvoltarea unui Plan Urbanistic General (PUG) nou și cât mai clar ar trebui să fie o prioritate pentru administrația centrală.

„Personal, cred că avem nevoie de un nou PUG, deoarece acesta riscă să fie anulat și el, iar asta ar însemna un dezastru pentru București. Principala preocupare a primăriei ar trebui să fie PUG-ul. De ce? Deoarece așa s-ar rezolva și problema de nelegalitate a PUZ-urilor.

Pentru că nu puteam lăsa realizarea planurilor urbanistice pe seama judecătorilor, care nu au pregătirea necesară pentru a se ocupa de astfel de lucruri. Ei au cunoștințe de drept, nu de urbanism. Se vor lua tot timpul după ce spune legea. Și nu poți ajuge la o soluție dacă stabilești ceva în PUZ-uri, iar peste ele vine PUG-ul, care prevede altceva. Dar aceste probleme se pot rezolva, doar dacă se vrea”, ne-a mai spus reprezentanta dezvoltatorului imobiliar spaniol.

Citește și: BREC: Blocajul PUZ-urilor din Capitală poate aduce pierderi de 10,4 miliarde euro până în 2026

Impactul economic al blocării planurilor urbanistice zonale (PUZ) din Capitală este unul semnificativ, contribuția Bucureștiului la PIB-ul național scăzând deja cu 2,4 puncte procentuale anul trecut, iar pentru intervalul 2022-2026 pierderea totală financiară în economie fiind estimată la 52 miliarde de lei, se arată într-un studiu prezentat în cadrul unei conferințe organizată de Bucharest Real Estate Club (BREC).

Potrivit studiului amintit, blocajul administrativ și incertitudinea legată de legislația de urbanism din Capitală se reflectă și în aportul direct al industriilor construcțiilor și tranzacțiilor imobiliare la formarea PIB-ului local. Astfel, dacă în 2019, acesta se situa la 14,2%, în 2020 a ajuns la 14%, iar în 2021 la 13,3%.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri