Meta Estate Trust (MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, a realizat, în primele 9 luni ale anului, venituri de peste 11 milioane de lei în urma finalizării ciclului de investiție pentru o parte dintre proiectele aflate în portofoliu și a înregistrat un profit de 4,1 milioane de lei.

Meta Estate Trust a obținut venituri totale în valoare de 11,3 milioane lei și un profit de 4,1 milioane lei, marcând trecerea de la pierdere la profit din primele 9 luni de activitate. Obiectivele propuse de creștere au fost finanțate prin operațiuni de atragere de capital (în sumă de 20,8 milioane lei), compania având, la 30 septembrie 2022, active totale în valoare de 95,8 milioane lei.

„Proiectele din portofoliu au performat conform așteptărilor noastre, în ciuda contextului dificil și mai ales impredictibil cu care se confruntă piața de real estate din România. Conflictul din Ucraina, coroborat cu mediul inflaționist crescut, au afectat cererea de bunuri și servicii din România, inclusiv în ceea ce privește tipologia și sursa de finanțare a tranzacțiilor pe piața imobiliară. În acest context, am căutat investiții la prețuri atractive și am reușit să ne implicăm în proiecte de interes și cu potențial de generare de randamente ridicate”, a declarat Raluca Drăgan, CFO Meta Estate Trust.

Potrivit afirmațiilor sale, compania se află într-o situație excelentă de lichiditate, cu peste 7 milioane de euro disponibili la închiderea trimestrului al treilea pentru investiții aflate deja în analiză, pe piața din București / Ilfov, dar și în alte mari orașe din țară.

În perioada ianuarie – septembrie 2022, Meta Estate Trust a plasat peste 5 milioane euro în 7 proiecte de investiții, dintre care 4 proiecte noi în București, Ilfov și Brașov. În același timp, Meta Estate Trust a încasat echivalentul în lei a cca. 6,6 milioane euro din exit-uri marcate în primele 9 luni ale lui 2022, ieșind total din 4 din proiectele de investiții și parțial din alte 4. Marja brută a investițiilor exitate în ianuarie-septembrie 2022, înainte de cheltuielile generale, s-a situat la 5,4 milioane lei.

De asemenea, compania se pregătește ca anul viitor să lanseze o platformă de crowd-funding specializată pe sectorul imobiliar pentru a valorifica potențialul de creștere al acestei industrii și pentru a oferi investitorilor din acest segment o alternativă de încredere.

„Ne așteptăm ca platforma de crowd-funding să ne deschidă accesul la un nou profil de investitori pe plan local, dar și din afara granițelor, care va putea beneficia de randamentele superioare ce se pot obține în România printr-o metodă din ce în ce mai populară în întreaga lume”, a declarat Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri