Vila Ionescu - Clejani, din centrul Capitalei, în care a funcționat Ambasada Nigeriei a fost scoasă la vânzare la un preț impresionant, dar imobilul vine cu o serie de avantaje, printre care și o parcare în care pot încăpea minimum 5 mașini, potrivit celor de la Romania Sotheby’s International Realty, compania care se ocupă de vânzarea proprietății.

Prețul de listare este de 2,75 milioane de euro, dar imobilul, situat ultracentral, în vecinătatea Bulevardului Lascăr Catargiu, a fost construit în 1914, după planurile celebrului arhitect Paul Smărăndescu - implicat în realizarea a peste 100 de proiecte arhitecturale emblematice, printre care Palatul Ministerului de Interne și Palatul Facultății de Medicină din Iași.

Vila Ionescu - Clejani

Sursa foto: Sotheby’s

Din punct de vedere arhitectural, clădirea este un reper al stilului Neoromânesc. La exterior, aceasta surprinde printr-o bogată decorație de frize și împletituri florale care conferă un aer de poveste. Povestea se continuă și la interior, unde materialele predominante sunt lemnul și marmura, iar elementul central este scara din lemn sculptat.

“Vila Ionescu-Clejani este printre puținele clădiri impunătoare situate ultracentral, dar totuși într-o zonă ferită de traficul intens. De asemenea, clădirea poate fi utilizată în scopuri dintre cele mai diverse, printre altele ca sediu de ambasadă, centru cultural, club diplomatic sau restaurant de lux”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Constantin Prisecaru, Mananging Partner Romania Sotheby’s International Realty.

Vila Ionescu - Clejani

Sursa foto: Sotheby’s

Vila, care i-a aparținut inițial moșierului Gheorghe D. Ionescu-Clejani, are o suprafață utilă de 1.120 mp și dispune de 20 de camere, 7 băi, garaj pentru 2 mașini și un lift de depozitare bagaje. De asemenea, imobilul beneficiază și de un teren de 678 mp, care permite accesul auto din două străzi, cu posibilitatea de parcare a minimum 5 mașini.

Sursa foto: Sotheby’s

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri