Încă de la începutul pandemiei se vorbea de o posibilă „explozie” a numărului de fabrici în România, după aceea au urmat noi speculații că vor veni companii din zona Asiei care să-și mute producția în Europa de Est, inclusiv la noi în țară, dar previziunile celor care preconizau această migrație nu au fost confirmate de realitate pe măsura așteptărilor.

Potrivit Anei Dumitrache, Country Head al CTP România, cel mai mare dezvoltator și proprietar de spații logistice și industriale de pe piața locală, cu un portofoliu de peste 2,3 milioane de metri pătrați, numărul solicitărilor din partea jucătorilor din producție au început să crească și probabil că va mai crește, dar nu ne putem aștepta ca numărul de fabrici să se înmulțească într-un ritm accelerat.

În 2020, la începutul pandemiei erau oameni care au spus că: să vedeți că o să vină companiile din zona Asiei și o să se mute în țările din regiune. Dar nu s-a întâmplat chiar așa. Într-adevăr, în 2021 s-a simțit o creștere a cererii pentru zona de industrial. S-a înregistrat și o creștere pe 2022 și probabil va crește și în perioada următoare, dar este foarte greu să relochezi o unitate de producție dintr-o țară în alta”, a explicat Ana Dumitrache.

Potrivit ei, un prim obstacol este acela al complexității relocării unei fabrici, deoarece sunt mulți factori care trebuie luați în calcul. Companiile respective nu au nevoie doar de spații în care să-și mute echipamentele de producție, au nevoie și de forță de muncă, de elemente de infrastructură și așa mai departe.

„Sunt aspecte care se întrepătrund și depind unele de celelalte. Iar o companie nu-și mută unitățile de producție sau nu deschid o fabrică nouă într-o anumită țară doar pentru că ar putea găsi forță de muncă mai ieftină.

De cele mai multe ori, companiile preferă să găsească soluții în țările în care se află. Poate știți, dar în vestul țării avem niște clădirii fantomă, ale unor companii care au venit în România pentru forța de muncă ieftină, dar salariul minim a crescut și la noi, așa că și-au luat unitățile de producție și s-au mutat în Serbia”, ne-a mai explicat Ana Dumitrache.

Industrialul încă este mic în comparație cu logisticul

Potrivit șefei CTP România, portofoliul de spații local este ocupat în proporție de doar 15% de companii de producție. Cererea de spații industriale la noi în țară rămâne una redusă în comparație cu cea pentru spații logistice, acestea din urmă fiind mult mai ușor de tranzacționat.

„Niciodată industrialul nu se va putea concura cu logisticul în ceea ce privește cererea de spații. Din două tranzacții pe piața spațiilor logistice poți ajunge la o suprafață de peste 150.000 de metri pătrați, în timp ce din două tranzacții cu companii care au nevoie de unității de producție poți ajunge la un 30.000 de mp”, a mai spus Ana Dumitrache.

Potrivit ei, și componenta de costuri este mult mai complexă pentru cei care au nevoie de spații industriale, de producție, în comparație cu cei care au nevoie de spații logistice, prin urmare, cererea de spații industriale nu are cum să se apropie de ce cea pentru spații logistice.

Șefa CTP România mai spune că țara noastră este văzută în prezent mai degrabă ca o locație foarte atractivă pentru companiile care caută să-și relocheze spațiile logistice, unele dintre ele mutându-și hub-urile logistice din țări precum Cehia sau Polonia către România, țara noastră având un avantaj în ceea ce privește poziționarea în Europa. Faptul că este la marginea spațiului Uniunii Europene îi oferă un avantaj în ceea ce privește accesul către piețele care se învecinează cu blocul comunitar.

Un exemplu recent este cel al celor de la LPP, care au închiriat 65.000 de mp în CTPark Bucharest West, unde urmează să-și dezvolte un centru de distribuție regional pentru brandurile sale de modă, Reserved, House, Mohito, Cropp și Sinsay.

Belgia, Polonia și Ungaria, cele mai atractive piețe pentru producție

Făcând o comparație cu Cehia, unde cererea de spații industriale către grupul CTP este aproape la fel de puternică precum cea pentru spații logistice, nici aici nu apar atât de multe fabrici noi, chiar dacă această țară are deja o tradiție lungă în ceea ce privește relocările sau deschiderea de unități de producție.

Potrivit Anei Dumitrache, deși cererea de spații industriale din această țară este una mult mai ridicată ca în România, cererea nu vine din partea celor care vor să deschidă fabrici noi, ci din partea celor care caută să-și extindă capacitățile de producție din această țară.

„Instinctul meu îmi spune că între 90% și 95% din cererea de spații industriale din Cehia este generată de planurile de extindere a unor unități de producție”, a mai spus șefa CTP România.

Continuând pe paralela dintre România și Cehia, Ana Dumitrache mai spune că niciuna dintre cele două țări nu se află în topul priorităților pentru deschiderea de fabrici noi.

„Niciodată, când cineva a venit la noi, la CTP, Cehia nu a fost o prioritate pentru construirea unei fabrici de la zero. Belgia și Polonia sunt principalele destinații. Chiar și Ungaria, care are o politică absolut surprinzătoare în această direcție”, a mai explicat coordonatoarea afacerilor CTP din România.

Un exemplu în ceea ce privește Ungaria ar putea fi investiția de 1 miliard de euro atrasă din partea celor de la BMW. Contructorul autobavarez va începe asamblarea de baterii pentru mașini auto într-o unitate de producție nouă, lângă uzina pe care o are la Debrecen. În total, investițiile BMW în Debrecen se vor ridica la peste 2 miliarde de euro.

Cu toate acestea, mai spune ea, sunt mai mult decât binevenite chiar și acele câteva unități de producție care au fost deschise la noi.

„Mergem mereu la discuții cu companiile care caută să-și deschidă noi destinații în care să deschidă fabrici și putem spune că este o competiție pe țări. Și ne bucurăm că am putut contribui la luarea deciziilor unor companii care au ales să deschidă unități de producție în România. Un exemplu este cel al companiei Dielh Controls, care a decis să vină în parcul nostru din Brașov”, a mai spus Ana Dumitrace.

Diehl Controls, un producător global de top în domeniul high-tech, a devine primul chiriaș al CTPark Brașov, unde va acea un centru de cercetare și dezvoltare și o unitate de producție de 18.000 mp. Investiție inițială este de 15 milioane de euro și urmează să crească până la 40 de milioane de euro în următorii 10 ani.

CTP este cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de proprietăți imobiliare logistice și industriale din Europa Continentală în funcție de suprafața închiriabilă brută, deținând peste 9,9 milioane de mp de spații în zece țări. CTP este singurul dezvoltator din regiune cu întregul său portofoliu certificat BREEAM și cu operațiuni neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon din 2021, ceea ce subliniază angajamentul său față de o afacere sustenabilă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri